În duminica a 27-a după Rusalii, 6 decembrie 2015, când este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și-a serbat hramul.
Slujba de priveghere a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Parinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care, după cuvântul de învățătură, în care a reamintit credincioșilor prezenți viața și o parte din minunile Sfântului Nicolae, a împărțit copiilor prezenți daruri. La procesiunea cu Moaștele Sfântului Nicolae, credincioșii au înconjurat cu rugăciuni și cântări de bucurie catedrala. Răspunsurile la strană au fost date de corul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, dirijat de părintele arhidiacon Codruț Scurtu.
Credincioșii, veniți într-un număr foarte mare, s-au închinat Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae și s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitul Parinte Varsanufie, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
*
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului III d. Hr., din părinți creștini bine înstăriți. Din fragedă pruncie, el a fost crescut de părinții săi în duh de credință și evlavie după învățătura cea dreaptă a Bisericii, sădindu-i în suflet respectul și iubirea față de cele sfinte și bineplăcute lui Dumnezeu.
Sursa: Biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului
-
Biserica Sfantul Nicolae - Pec
Publicat in : Biserica in lume
-
Biserica Sfantul Nicolae tis Stegis - Kakopetria
Publicat in : Biserica in lume
-
Manastirea Sfantul Nicolae Popauti
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
-
Biserica Sfantul Nicolae din Bejan
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.