Colocviu de literatura crestina al Ziarului Lumina la Manastirea Caraiman

Ziarul Lumina realizează în perioada 3-5 iulie 2015 Colocviul de literatură creştină „Ridicat-am ochii mei la munţi - Repere ale liricii religioase româneşti”. Manifestarea va avea loc la Centrul social-cultural „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman de la Buşteni, şi se bucură de prezenţa Preasfinţitului Părinte Varlaam, Episcop-vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarhal, care va rosti şi un cuvânt de binecuvântare pentru scriitorii participanţi.

Moderate de preacucernicul părinte consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor Lumina, lucrările colocviului vor fi susţinute în prima parte a zilei de sâmbătă, 4 iulie, temele referindu-se la literatura română de factură religioasă. Vor susţine comunicări: Paul Aretzu, Florin Dochia, Lidia Popiţa-Stoicescu, Emanuela Ilie, Carmelia Leonte, Felix Nicolau, Virgil Borcan, Elena Dulgheru, Florin Caragiu. Poeţii participanţi vor oferi un recital de poezie în după-amiaza aceleiaşi zile, ilustrând astfel continuitatea reperelor creştine în creaţia lirică din zilele noastre.

Vor recita: Florin Caragiu, Diana Caragiu, Paul Aretzu, Florin Dochia, Daniela Şontică, Ştefan Ciobanu, Codruţ Radi, Marin Ifrim, Loredana Dalian, Daniel Drăgan, Lidia Popiţa-Stoicescu, Carmelia Leonte, Simona Dumitrache, Laurenţiu-Ciprian Tudor, Eugenia Ţarălungă, Felix Nicolau, Adriana Bulz, Monica Manolachi, Elena Dulgheru. Vor participa cu intervenţii la temă şi vor recita din propriile creaţii preoţii Nicolae Stoia, Gheorghe Holbea şi Cristian Munteanu.

Evenimentul este o continuare firească a legăturii pe care Ziarul Lumina o are cu lumea culturală prin suplimentul Lumina literară şi artistică, ce apare lunar din aprilie 2014, unde semnează autori români contemporani ce împărtăşesc valorile spiritualităţii creştin-ortodoxe.

Sursa:ziarullumina.ro

.

03 Iulie 2015

Vizualizari: 136

Voteaza:

Colocviu de literatura crestina al Ziarului Lumina la Manastirea Caraiman 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE