Concertul de colinde al Facultatii de Teologie din Bucuresti

Concertul traditional de colinde al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti a avut loc sambata, 7 decembrie 2013, sub cupola Ateneului Roman. Evenimentul a fost primul in seria de concerte de Craciun organizate de institutia teologica bucuresteana.

"Este pentru prima data cand corul Facultatii de Teologie din Bucuresti prezinta traditionalul concert de colinde in sala Ateneului Roman. Este un privilegiu, dar in acelasi timp si o sarcina de a iesi in cetate si de a chema cat mai multi oameni pentru a-i face partasi frumusetii colindelor noastre romanesti. Pentru aceasta s-au pregatit coristii nostri si consideram ca vom reusi sa punem la inima spectatorilor fiorul colindelor noastre romanesti”, a marturisit pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Univ. Dr. Stefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Delegatul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel a fost Pr. Cons. Constantin Patuleanu de la Sectorul Teologic-Educational al Patriarhiei Romane.

"Prin colindele acestea am retrait curatia si puritatea copilariei noastre. Ne-am adus aminte cat de frumoase erau atunci vocile cristaline ale copiilor care ne aduceau mesajul Nasterii Domnului Iisus Hristos in lume. Va transmit cu ocazia aceasta binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si urarile sale de pace si bucurie, lumina sfanta care sa va imbogateasca sufletele, sa va aduca in casele si in inimile dumneavoastra acel strop de lumina si bucurie care sa ne faca sa asteptam cu incredere aceasta seara sfanta a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Pr. Cons. Constantin Patuleanu.

In programul concertului au fost cuprinse, printre altele, creatii ale compozitorilor Gheorge Dima, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Tiberiu Brediceanu sau I. D. Chirescu. Au dirijat Pr. Stelian Ionascu, Pr. Zaharia Matei, Pr. Nicolae Giolu, Pr. Alexandru Dumitrescu. A recitat actorul Tomi Cristin, student al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Sursa: basilica.ro

08 Decembrie 2013

Vizualizari: 401

Voteaza:

Concertul de colinde al Facultatii de Teologie din Bucuresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE