Liturghie arhiereasca la schitul sucevean cu sapte vietuitori

Duminică, 25 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea Molid, judeţul Suceava. Mica obşte monahală a acestei comunităţi, formată din doar şapte vieţuitori, îl are ca stareţ pe protosinghelul Gavriil Velicu.

Biserica Schitului „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea suceveană Molid a fost neîncăpătoare duminica trecută pentru credincioşii veniţi să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Părinte Pimen. Din sobor, alături de părintele stareţ Gavriil Velicu şi de alţi slujitori, a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protopopul Protoieriei Câmpulung Moldovenesc.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de seminarişti şi teologi.

După oficierea slujbei, IPS Pimen a ţinut cuvânt de învăţătură: „Dorul omului după Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte, pentru a-L simţi, pentru a fi aproape de El, este sădit ontologic în sufletul său. Acest lucru se întâmplă pentru că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dorinţa permanentă a omului după Dumnezeu este redată şi în cuvintele Fericitului Augustin, anume «neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine, Doamne», precum şi în Psalmi: «În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule»“.

La final, închinătorii veniţi de departe au primit din partea obştei de călugări pachete cu hrană.

Schitul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ este situat la 10 km de Mănăstirea Voroneţ şi a fost ridicat în anul 2005, pe un teren donat de o credincioasă încă din anul 2001. La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, a luat fiinţă un schit de călugări cu şapte vieţuitori, avându-l ca stareţ pe protosinghelul Gavriil Velicu. Biserica schitului este din lemn, iar în interior este pictată aproape în întregime. Corpul de chilii, clopotniţa, altarul de vară şi clădirea de utilităţi întregesc ansamblul aşezământului monahal de la Molid. Clopotniţa este deosebită ca valoare arhitectonică şi pentru vechimea ei de 140 de ani, fiind primită în dar de la Mănăstirea Dorotea, demontată bucată cu bucată şi refăcută în întregime la schit.

Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro

.

28 Ianuarie 2015

Vizualizari: 138

Voteaza:

Liturghie arhiereasca la schitul sucevean cu sapte vietuitori 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE