O noua capela scolara in Episcopia Caransebesului

Marti, 11 septembrie a.c., Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, s-a aflat in mijlocul elevilor si profesorilor de la Scoala Generala cu clasele I-VIII din localitatea Zavoi. Cu acest prilej, Chiriarhul a oficiat o slujba de Te-Deum, apoi a sfintit capela scolara cu hramul „Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan”. De asemenea, au fost binecuvantate salile de clasa, directiunea, precum si gradinita din curtea unitatii de invatamant.

In cuvantul adresat celor prezenti, Ierarhul a subliniat: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, astazi 11 septembrie 2012, am binecuvantat aceasta capela scolara din comuna Zavoi. Totodata am binecuvantat si scoala din aceasta localitate pentru ca in aceasta vara au avut loc multe lucrari de renovare si infrumusetare a acestei institutii. Am oficiat slujba de multumire, obisnuitul Te-Deum de la inceperea noului an scolar, iar in cadrul acestei slujbe am sfintit aceasta capela si aceasta scoala. Ne-am bucurat de prezenta multor copii, care invata aici si care impreuna cu noi au anticipat inceperea noului an scolar. Multumim pe aceasta cale dl. director Ion Parvu care s-a ostenit foarte mult la amenajarea in cadrul acestei scoli a unei capele, unui paraclis care va fi si cabinet de religie, multumim cadrelor didactice care se ostenesc in aceasta institutie si binenteles, Primariei comunei Zavoi si tuturor prietenilor acestei scoli, profesori onorifici care au predat odinioara in aceasta scoala si care iata s-au mobilizat si impreuna au lucrat la renovarea acestei institutii. Ne bucuram pentru ca tocmai intre cele doua praznice de la inceputul anului bisericesc, Nasterea Maicii Domnului si Inaltarea Sfintei Cruci, am poposit duhovniceste in aceasta scoala si ne bucuram si de prezenta multor credinciosi, nu numai din parohia Zavoi, ci din toate parohiile de pe frumoasa vale a Bistrei”.

„In anul 2011 am inceput reabilitarea scolii din Zavoi, iar anul acesta s-a terminat aceasta lucrare. Este a doua capela pe care o amenajam in cadrul scolilor din Zavoi si iata, astazi, 11 septembrie, l-am invitat pe Preasfintitul Parinte Episcop Lucian pentru a oficia slujba de sfintire a acestei capele, slujba la care au mai participat mai multi preoti slujitori de pe Valea Bistrei, autoritati locale dar si elevii care invata in aceasta scoala. Multumim tuturor celor care ne-au sprijinit la realizarea lucrarilor de amenajare a acestei capele din cadrul scolii noastre si Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa le daruiasca multa sanatate, putere de munca in tot ceea ce fac”, ne-a marturisit dl. director Ion Parvu.

La acest important eveniment au participat copii invesmantati in straie populare, autoritati locale, cadre didactice, numerosi credinciosi si credincioase din localitate si imprejurimi. Scoala din Zavoi a suferit intre anii 2011-2012 ample lucrari de renovare si modernizare, iar prin grija conducerii s-a amenajat si o capela care va folosita ca loc de rugaciune si reculegere dar si ca si cabinet de religie. Dupa slujba, Chiriarhul impreuna cu autoritatile locale si cu soborul de preoti slujitori a vizitat recent descoperita „Villa Romana” din cadrul castrului roman de la Zavoi. Acesta se afla in imediata apropiere a cimitirului din sat si se presupune ca numele castrului era Agnavie, sau Acmonia.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro
 

.

13 Septembrie 2012

Vizualizari: 753

Voteaza:

O noua capela scolara in Episcopia Caransebesului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

capela scolara

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE