Odovania Praznicului Schimbarii la Fata si pomenirea Sfantului Maxim Marturisitorul

Astazi este odovania sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos, slujba prin care se incheie serbarea liturgica a acestui praznic imparatesc. In traditia Bisericii noastre fiecare mare praznic imparatesc este precedat de o perioada de pregatire, numita inainte-praznuire si este urmat apoi de o alta perioada numita dupa-praznuire. In cazul praznicului Schimbarii la Fata a Domnului a fost o zi de inainte-praznuire si inca 8 zile dupa praznuire. In tot acest interval de timp, in cadrul slujbelor din biserica s-au cantat stihiri ale praznicului, iar astazi in ziua odovaniei, slujba este aproape identica cu cea din ziua de 6 august. Urmatorul praznic care are inainte-praznuire si dupa-praznuire este Adormirea Maicii Domnului, sarbatorit la 15 august.



An de an, Biserica Ortodoxa pomeneste, pe data de 13 august, mutarea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul, un sfant din veacul al VII-lea, unul dintre cei mai mari si profunzi teologi ai Rasaritului crestin. Sfantul Maxim, marele marturisitor pentru dreapta credinta, a fost surghiunit de imparatul Constantiu al II-lea, in anul 662, pe coasta de rasarit a Marii Negre. Acolo, Sfantul, cu limba si mana dreapta taiate, s-a mutat la Domnul, in acelasi an, la 13 august, in urma chinurilor suferite, la varsta de 83 de ani, si a fost inmormantat intr-o manastire din acele locuri. Mai tarziu, cand ereticii au fost infranti si pacea domnea in sanul Bisericii, moastele Sfantului au fost aduse, cu mare cinste la Constantinopol.

Sfantul Maxim Marturisitorul ne-a lasat ca mostenire mai multe scrieri teologice si duhovnicesti. Ele pot fi regasite in volumele 2 si 3 din Filocalie, precum si in colectia Parinti si Scriitori Bisericesti.

Sursa: Radio Reintregirea

.

13 August 2010

Vizualizari: 917

Voteaza:

Odovania Praznicului Schimbarii la Fata si pomenirea Sfantului Maxim Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE