Programul IPS Teodosie in perioada 5-7 decembrie

Vineri, 5 decembrie, în ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia Vecernia la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu (Str. Răzoare, nr.

68).

Sâmbătă, 6 decembrie
, începând cu ora 8.45, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sf. Ierarh Nicolae” din comuna 23 August.

Tot sâmbătă, de la ora 18.00, ierarhul Tomisului va participa la concertul de colinde „La naşterea veşniciei”, susţinut de către Grupul folcloric „Fiii Putnei”, pe scena Casei de cultură din Constanţa.

Sf. Nicolae este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi, prăznuit în toată lumea creştină. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284 – 305 d.Hr.) fiind, încă din tinereţe, un adevărat „ucenic a lui Hristos”, a iubit virtutea şi slujirea aproapelui. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira Lichiei. A fost prigonit şi întemniţat în timpul persecuţiilor anticreştine ordonate de împăraţii romani.

Tradiţia păstrează amintirea unor fapte minunate făcute de Sfântul Nicolae, printre care: a salvat de la moarte trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial; i-a ajutat pe săraci. Din anul 1087, moaştele sale se află în oraşul Bari din sudul Italiei. La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărţirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei şi al milosteniei sfântului.

Duminică, 7 decembrie, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mc. Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, Cartierul Km. 4, zona Billa), așezământ de cult ce își serbează hramul.

Sfânta Filofteia
a trăit în secolul al XIII, în cetatea Târnovo din Bulgaria. Din copilărie obișnuia să meargă la biserică și să le dăruiască celor săraci hainele ei și o parte din mâncarea pe care i-o ducea la câmp tatălui. Obiceiul acesta și ura mamei vitrege, au atras ocări și bătăi din partea tatălui. La un moment dat, părintele a aruncat asupra fetei cu un topor, provocându-i răni mortale.

Sfânta a făcut minuni și imediat după moarte, trupul său neputând fi mutat din loc. Episcopul a rostit nume de cetăți, mănăstiri și biserici; doar când a pronunțat numele bisericii domnești din Argeș, trupul a putut fi ridicat, înțelegându-se prin aceasta că voința sfintei este să ajungă aici. Din anul 1517, când Neagoe Basarab a ctitorit mănăstirea Curtea de Argeș trupul Sfintei Filofteia a fost mutat aici, rămânând până în zilele noastre.


Biroul de Comunicare

.

03 Decembrie 2014

Vizualizari: 166

Voteaza:

Programul IPS Teodosie in perioada 5-7 decembrie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Programul IPS Teodosie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE