Reuniunea Corala Internationala de Muzica Religioasa 'Bartolomeu Anania'

Reuniunea Corala Internationala de Muzica Religioasa „Bartolomeu Anania” se desfasoara in perioada 16-17 aprilie 2011, in municipiul Bistrita. Evenimentul se afla la cea de-a doua editie, fiind pentru prima data cand poarta numele ilustrului mitropolit Bartolomeu. Coruri din tara si strainatate vor fi invitate duminica in bisericile din oras, deschiderea oficiala a reuniunii avand loc sambata, 16 aprilie, de la ora 17.00, in sala mare de spectacole a Centrului Cultural Municipal Bistrita. Aici vor concerta toate corurile participante: Corul „Astra” din Brasov, dirijat de Ioan Oarcea, Corul „Zhelezni Struni” din Bulgaria, dirijat de Krsen Ivanov, Corul „Lola” din Serbia, condus de Milovan Pancici, Corul de camera „Appassionata” din Bistrita, dirijat de Francisc Muresan, Corul „Viva la Musica” din Cluj-Napoca, dirijat de Francisc Muresan, Corul „Camerata Academica Porolisenssis” din Zalau, condus de Ioan Chezan, Corala „Andrei Muresanu” din Bistrita, condusa de pr.

arhid. Cornel Pop, Corul „Magnificat” din Cluj-Napoca, dirijat de Alexandru Suciu si Corul „Sofades” din Grecia.

Duminica, 17 aprilie, cand sarbatorim Intrarea Domnului in Ierusalim, la biserica „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” a protopopiatului Bistrita, Sfanta Liturghie arhiereasca va fi oficiata de Inaltpreasfintitul Andrei Andreicut, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, participand Corurile „Astra” din Brasov si „Zhelezni Struni” din Bulgaria. Slujba de la aceasta biserica va fi transmisa in direct pe frecventele radio Renasterea, incepand cu ora 10.00.

Initiativa organizarii Reuniunii Corale Internationale de Muzica Religioasa „Bartolomeu Anania” a venit din partea reprezentantilor Centrului Cultural Municipal din Bistrita, iar anul acesta s-a decis ca evenimentul sa poarte numele Mitropolitului Bartolomeu Anania, ca un omagiu adus ierarhului care a marcat viata Bisericii noastre si a carui memorie va ramane vie in sufletele bistritenilor. Concerte de muzica religioasa se organizeaza in municipiul Bistrita in fiecare an, in perioada premergatoare marelui praznic al Invierii Domnului.


Sursa: radiorenasterea.ro

 

.

16 Aprilie 2011

Vizualizari: 655

Voteaza:

Reuniunea Corala Internationala de Muzica Religioasa 'Bartolomeu Anania' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE