Sarbatoarea Rusaliilor la Schitul Dragesti din judetul Vaslui

Biserica Schitului „Pogorarea Sfantului Duh“ - Dragesti al Manastirii Rafaila din judetul Vaslui a imbracat duminica, 8 iunie 2014, straie de sarbatoare. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi.

Duminica Pogorarii Sfantului Duh a fost sarbatorita in mod deosebit de sute de credinciosi la Schitul Dragesti din judetul Vaslui.

Sfanta Liturghie dedicata hramului sfantului lacas a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Episcop Corneliu, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. De dimineata, soborul slujitorilor l-a intampinat pe ierarhul locului, care a revenit la Dragesti pentru a inalta rugaciuni in Duminica Rusaliilor, una dintre cele mai insemnate sarbatori din calendarul Bisericii noastre. Preasfintia Sa a fost asteptat cu multa emotie de copiii si credinciosii imbracati in costume nationale. In continuare, a fost oficiata Sfanta Liturghie in interiorul lacasului de inchinaciune, impodobit cu o catapeteasma deosebita, dar si cu obiectele necesare desfasurarii sfintelor slujbe. Din soborul slujitorilor au mai facut parte protos. Iorest Matei, exarhul administrativ al manastirilor din Episcopia Husilor, pr. Adrian Chirvasa, protopop al Protopopiatului Vaslui, si arhim. Vichentie Lupu, staretul Manastirii Rafaila, precum si preotii de la parohiile din jurul asezarii monahale.

„Intoarcerea la Dumnezeu se face prin pocainta“

In cadrul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Corneliu a adresat un cuvant de invatatura in care a facut referire la semnificatiile sarbatorii Pogorarii Sfantului Duh. Episcopul Husilor a amintit faptul ca la Pogorarea Sfantului Duh Biserica lui Hristos a luat chip vazut „conform celor relatate in Faptele Apostolilor, de unde aflam ca in jur de 3.000 de suflete s-au botezat atunci“. „Ierarhul nostru a explicat minunea Pogorarii Sfantului Duh in chipul limbilor de foc peste Sfintii Apostoli, care s-au facut intelesi de catre toti cei prezenti, veniti din diferitele parti ale Imperiului Roman. PS Corneliu a aratat ca intoarcerea la Dumnezeu se face prin pocainta si prin schimbarea vietii, asa cum au facut primii crestini care si-au adaptat viata dupa invatatura Bisericii lui Hristos“, a relatat pr. protopop Adrian Chirvasa, care a mentionat ca, la finalul slujbei, parintele Luca Sauca, egumenul Schitului Dragesti, a fost proherisit protosinghel. Pelerinii prezenti au participat la o agapa frateasca, oferita de obstea Schitului Dragesti.

Sursa: episcopiahusilor.ro

.

10 Iunie 2014

Vizualizari: 623

Voteaza:

Sarbatoarea Rusaliilor la Schitul Dragesti din judetul Vaslui 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE