O noua poarta a cerului in Manastirea Popauti din Botosani

Sfintirea bisericii noi a Manastirii Popauti, inaltata cu multa osteneala in apropierea Bisericii „Sfantul Nicolae“ din frumoasa ctitorie a Sfantului Domnitor Stefan cel Mare, reprezinta un fericit si binecuvantat eveniment duhovnicesc pentru intreaga noastra Biserica Ortodoxa, dar in primul rand pentru obstea Manastirii Popauti din Botosani si pentru multii credinciosi care s-au atasat de atmosfera de rugaciune si evlavie cultivata in aceasta oaza duhovniceasca, pastrand impreuna mereu vie credinta noastra ortodoxa stramoseasca, dragostea si responsabilitatea fata de tezaurul spiritualitatii si culturii crestine romanesti.

Biserica noua, cu hramul „Acoperamantul Maicii Domnului“, a fost ridicata in timp de sase luni in anul 2002, iar apoi pictata si dotata cu mobilier intre anii 2006-2013, prin ravna si harnicia obstii monahale de aici, cu sprijinul evlaviosilor crestini din tinutul Botosanilor si din alte parti, pentru a raspunde, pe de o parte, inchinatorilor iubitori de rugaciune si priveghere, din zi in zi tot mai numerosi, iar pe de alta parte, pentru a proteja vechea ctitorie stefaniana, Biserica „Sfantul Nicolae“, si spre a oferi specialistilor ragazul si linistea necesare cercetarii, consolidarii si restaurarii acestui pretios lacas de rugaciune, spiritualitate si arta ortodoxa romaneasca. In mod voit, aceasta biserica noua nu a fost construita cu turla, pentru a nu umbri prin volum maretia si vizibilitatea Bisericii „Sfantul Nicolae“, ctitorie a Sfantului Stefan cel Mare.

Datand din anul 1496, aceasta manastire veche si biserica ei voievodala au o inestimabila valoare artistica si istorica, atat datorita picturilor interioare, cat si arhitecturii ei deosebite. Biserica „Sfantul Nicolae“ din Popauti a suferit necesare modificari in secolul al XVI-lea, fiind apoi renovata la inceputul secolului al XVIII-lea, de Ana, sotia lui Mihai Racovita, domnitorul Moldovei. In anul 1750, sfantul lacas a devenit biserica de manastire, cu obste de calugari, fiind imprejmuita in acea perioada cu zid de incinta, inzestrata si cu alte cladiri necesare vietii de obste, de catre Matei Voda Ghica. La sfarsitul secolului al XIX-lea, biserica era puternic degradata. Drept urmare, in anul 1897, ea a fost inchisa, din cauza riscului de prabusire. Un substantial proces de restaurare a bisericii s-a desfasurat in perioada 1898-1908. Astfel, biserica, impodobita cu pictura originala, dar si turnul clopotnitei au putut fi salvate. Lacasul de cult a redevenit manastire dupa anul 1990, in vremea pastoririi noastre ca Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, iar ulterior, in anii 2000, a inceput un amplu proces de reabilitare atat interioara, cat si exterioara a bisericii voievodale, situatie care, din motive pastorale misionare, a impus ridicarea noii biserici, sfintita astazi prin harul si lucrarea Preasfintei Treimi.

Sfintirea sau tarnosirea unei biserici noi constituie in istoria unei comunitati un moment sfant si solemn, bogat in profunde semnificatii, in care se aduce multumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat si, in acelasi timp, se cere harul Lui sfintitor ca aceasta lucrare - in cazul de fata, rod al efortului jertfelnic al parintilor din obste, al binefacatorilor si al credinciosilor care participa la viata liturgica zilnica a acestui sfant lacas - sa fie sfintita asa cum se sfintesc darurile aduse de credinciosii unei biserici la Sfantul Altar.

Ca spatiu comunitar liturgic, biserica noua este ofranda sau darul pe care oamenii il aduc lui Dumnezeu, dar prin sfintire ea devine darul lui Dumnezeu pentru oamenii credinciosi, deoarece ea este „Casa a lui Dumnezeu“ (cf. Facere 28, 17) sau sfant lacas al Preasfintei Treimi, in care crestinii se impartasesc cu Sfintele si Preacuratele Daruri ale lui Dumnezeu, pentru a dobandi iertarea pacatelor, sfintirea vietii si mantuirea sau viata vesnica. De aceea, la sfarsitul slujbei de sfintire a bisericii se canta: „Aceasta casa (biserica), Tatal a zidit-o, Fiul a intarit-o, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o si a sfintit sufletele noastre!“

Sfintirea unei biserici, in care se savarsesc Sfintele Taine ale lui Hristos, este o mare binecuvantare a lui Dumnezeu asupra credinciosilor prezenti la sfintirea ei si asupra intregii comunitati in care si pentru care a fost construita si sfintita aceasta biserica.

In rugaciunile de sfintire a bisericii se arata ca biserica pe care oamenii credinciosi o ofera in dar Mantuitorului Iisus Hristos ca ofranda curata a credintei si dragostei lor jertfelnice devine o adevarata „poarta a cerului“ (cf. Facere 28, 17). Prin aceasta „poarta a cerului“ coboara spre noi Hristos - Imparatul Slavei, Care, dupa Invierea Sa, S-a inaltat intru slava cu trupul la cer, asezand umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfintirea unei biserici cu harul Preasfantului Duh, Hristos, Domnul puterilor ceresti, impreuna cu ingerii Sai, intra in mod tainic in aceasta biserica si ramane mereu prezent in ea prin Sfintele Taine si prin toate slujbele savarsite in ea, daruind celor care se roaga in ea darurile Sale ceresti: iertarea pacatelor, sfintirea vietii, fericirea netrecatoare a comuniunii omului cu Dumnezeu si arvuna vietii vesnice din Imparatia lui Dum-nezeu, dupa cum ne arata cele trei Sfinte Evanghelii care se citesc la sfintirea bisericii. Astfel, printr-o tainica legatura de iubire, care are ca rod zidirea unei biserici, oamenii credinciosi Ii ofera lui Dumnezeu daruri materiale de pe pamant, iar El le ofera lor daruri spirituale ceresti, arvuna a Imparatiei Preasfintei Treimi.

O biserica sfintita poarta intotdeauna numele unei persoane sfinte, adica numele ocrotitorului ei spiritual, de pilda, numele Maicii Domnului sau numele altor sfinti, pentru ca in biserica se aduna in rugaciune persoane umane botezate in numele Persoanelor Sfintei Treimi, adica in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh. Asemenea celor care se boteaza, o biserica noua se sfinteste cu apa sfintita, se unge cu Sfantul si Marele Mir si apoi in ea se savarseste Sfanta Euharistie, pentru a putea avea, astfel, o comuniune spirituala permanenta cu Persoanele Sfintei Treimi, cu Maica Domnului si cu toti sfintii din toate timpurile si din toate locurile, care au marturisit dreapta credinta in Sfanta Treime si au iubit Biserica lui Hristos.

Marea bogatie de sensuri duhovnicesti a slujbei de sfintire a unei biserici ortodoxe ne invita intotdeauna la un pelerinaj atat in interiorul spatiului ei, cat si la un pelerinaj launtric, la o ina-intare duhovniceasca si la o innoire a vietii personale, la urmarea lui Hristos prin interiorizarea vietii Sale in viata fiecaruia dintre noi (cf. Galateni 2, 20). In acest sens, dupa sfintirea unei biserici ortodoxe, toti credinciosii ortodocsi prezenti la eveniment pot intra in Sfantul Altar pentru a saruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfanta Masa, deoarece toti, barbati si femei, copii, tineri si varstnici, sunt chemati sa intre in Imparatia iubirii Preasfintei Treimi, fiecare rugandu-se lui Dumnezeu sa sfinteasca viata lui asa cum a fost sfintita biserica respectiva. Prin aceasta, se vede si legatura intre biserica unei comunitati si viata fiecarui crestin care sfinteste spatiul si timpul vietii sale in lume.

Cu ocazia sfintirii acestei biserici noi din Manastirea Popauti, felicitam pe Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, pe Parintele Arhimandrit Ioan Harpa, staretul actual al manastirii, si pe fostul staret al ei, Parintele Arhimandrit Luca Diaconu, dimpreuna cu intreaga obste a Manastirii Popauti. De asemenea, felicitam pe toti ctitorii si ajutatorii acestui sfant lacas, dar si pe toti clericii si credinciosii prezenti la acest eveniment sfant, plin de solemnitate, spiritualitate si demnitate crestina, amintindu-ne cu bucurie si cu admiratie de evlavia profunda, jertfelnica si pilduitoare a credinciosilor botosaneni, evlavie care a rodit atat de bogat in viata plina de sfintenie a Sfantului Ioan Iacob de la Crainiceni, Dorohoi - nevoitor la Manastirea Neamt si in Tara Sfanta, a Parintilor Paisie Olaru din Stroiesti si Cleopa Ilie din Sulita - vietuitori la Manastirea Cozancea si apoi nevoitori si mari duhovnici in Muntii Sihastriei Neamtului, a Parintelui Dionisie Ignat din Vorniceni, nevoitor in Sfantul Munte Athos, ca si in viata multor ierarhi, preoti, monahi si credinciosi imbunatatiti si placuti lui Dumnezeu de pe aceste plaiuri.

Ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos Cel inviat sa binecuvanteze si sa ocroteasca aceasta biserica noua, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si sa daruiasca pace si bucurie, sanatate si mantuire tuturor slujitorilor, inchinatorilor si binefacatorilor ei, intru multi si binecuvantati ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Mesaj transmis cu prilejul sfintirii noii biserici, cu hramul „Acoperamantul Maicii Domnului “, a Manastirii Popauti din municipiul Botosani, duminica, 4 mai 2014.

.