Slujba misionara in Parohia buzoiana Cochirleanca I

In Duminica a 5-a din Postul Mare – a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca –, pe data de 6 aprilie 2014, credinciosii Parohiei buzoiene Cochirleanca I au participat in numar mare la slujba de la biserica „Inaltarea Domnului“ si „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, alaturi de un sobor de slujitori – preoti si diaconi.

Cu acest prilej, ierarhul a tinut si un cuvant de invatatura: „Indreptarea unui om pacatos este posibila. El trebuie sa-si dea seama ca este bolnav din punct de vedere sufletesc si apoi sa se ridice. Daca are acest curaj, aceasta initiativa, Dumnezeu il trage la Sine, pentru ca mai mare bucurie se face in ceruri pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru 99 de oameni ce se considera drepti si care, chipurile, nu ar avea nevoie de pocainta. Va indemn sa nu uitati sa puneti la inima mesajul Mantuitorului Hristos din aceasta duminica, in ceea ce priveste slujirea. Daca vrei sa fii mare inaintea lui Dumnezeu, trebuie sa fii slujitorul tuturor. In al doilea rand, sa luati aminte la exemplul de pocainta al Sfintei Maria Egipteanca, cea care ne da si noua curaj sa parcurgem drumul vietii pana la intalnirea cu Hristos-Domnul“.

La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, multi credinciosi si copii s-au impartasit cu Sfintele Taine.

Lacasul de cult a fost ridicat in perioada 1925-1932. La data de 20 mai 2004, biserica a fost resfintita, ca urmare a finalizarii lucrarilor de restaurare a picturii.

Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro

.

07 Aprilie 2014

Vizualizari: 440

Voteaza:

Slujba misionara in Parohia buzoiana Cochirleanca I 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE