Slujba de sfintire la Colegiul National 'Ion Maiorescu'

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit pe 13 septembrie, slujba de sfințire a Colegiului Național ,,Ion Maiorescu” din municipiul Giurgiu. Slujba de sfințire a fost prilejuită de inaugurarea clădirii liceului, care a fost supusă unui amplu proces de restaurare. După serviciul religios, manifestările au continuat cu dezvelirea unei plachete, au fost rostite discursuri oficiale și a fost vizitată clădirea Colegiului Național ,,Ion Maiorescu”. Totodată, la finalul manifestărilor a fost sădit un platan în curtea interioară a colegiului, s-au făcut însemnări în cartea de onoare a prestigioasei școli giurgiuvene și a fost vizitat căminul unde, timp de 7 ani, pe durata lucrărilor de reabilitare, a funcționat această instituție de învățământ. Întâistătătorul eparhiei noastre i-a felicitat pe toți cei implicați în finalizarea lucrărilor de restaurare a acestui edificiu emblematic al orașului Giurgiu și a adresat membrilor corpului didactic calde urări de sănătate și roade alese în activitățile pe care le vor desfășura în noul an școlar.

La acest eveniment deosebit din viața municipiului Giurgiu au fost prezente numeroase oficialități centrale, județene și locale. Preasfinția Sa a oferit Doamnei Senator Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Parlamentului României o Sfântă Scriptură și un tricolor. De asemenea, Domnului Nicolae Barbu, Primarul Municipiului Giurgiu i-a fost oferită o Sfântă Scriptură și un tricolor, Doamnei Director Mirela Delea i-a fost dăruită o icoană cu Sfinții Martiri Brâncoveni și o Sfântă Scriptură, iar Domnului Ion Dincă, fostul director al Colegiului Național ,,Ion Maiorescu și inițiatorul Fundației ,,Pro Maiorescu”, cu prilejul zilei de naștere i-a fost dăruită cartea ,,Brâncovenești. Sfinții Martiri Brâncoveni. Culegere de studii”, scrisă de Radu Ștefan Vergatti.

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

.

15 Septembrie 2014

Vizualizari: 448

Voteaza:

Slujba de sfintire la Colegiul National 'Ion Maiorescu' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE