Tarnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire, eveniment unic în viaţa satului, a fost urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, oficiată de PS Iustin Sigheteanul şi un sobor de 25 de preoţi slujitori. PS Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică a duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, vorbind despre Crucea pe care o poartă oamenii şi pe care o purtăm fiecare dintre noi.

„Poarta cea strâmtă prin care se ajunge în Rai este încheietura Crucii, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. Lumea de azi nu-L iubeşte pe Hristos, pentru că nu-L poate despărţi de Cruce.”

Cei doi preoţi care s-au ocupat de construirea bisericii au primit distincţia de iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu. Membrii Consiliului Parohial şi binefăcătorii au primit Diplome de vrednicie.

Satul Botiza este un sat de munte, cu doar 70 de case locuite, dar cu oameni hotărâţi şi iubitori de Dumnezeu şi biserică. Iar răsplata lor din partea Celui Preaînalt a fost ridicarea bisericii din satul lor, pentru că biserica este Casa lui Dumnezeu pe care El şi-o ridică, prin intermediul credincioşilor, spre slava Sa.

Deoarece biserica veche, monument istoric, care datează din 1821, nu mai făcea faţă numărului de credincioşi, fiind neîncăpătoare şi şubredă, credincioşii din Poiana Botizii s-au hotărât să-şi ridice biserică nouă, tot din lemn, în stil maramureşean. Acest lucru a fost posibil datorită înfiinţării Parohiei în anul 2000, până atunci Poiana Botizii fiind filie a Parohiei Băiuţ, ultimul preot, Nuţu Ivanciuc, slujind aici din 1969 până în anul 2000, adică 31 de ani. Noul preot, Ioan Ferenţ, a slujit de la înfiinţarea parohiei, până în 2003, când a plecat, iar în locul său a venit preotul Simion Gherman. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în 26 iunie 2011, de către PS Iustin Sigheteanul, preot fiind Casian Ioniţă Gavriş, care păstoreşte aici până în 2013, perioadă în care biserica este ridicată, acoperită şi înzestrată cu clopote.

Noul preot numit, Dănuţ Bogdan Cupşe, continuă lucrările la biserică, cu sprijinul credincioşilor şi al Consiliului Parohial, astfel că în acest an biserica era pregătită pentru târnosire. Ea primeşte hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, ca urmare a cinstirii ce i se acordă acestui Sfânt în 2016, numit de Patriarhia Română Anul omagial al Sfântului Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Biserica din Poiana Botizii a fost posibil să fie edificată şi terminată prin grija consilierilor parohiali, a credincioşilor şi a fiilor satului, între care medicul Augustin Ilieş din Vaslui, care a donat circa un miliard de lei vechi, dar şi a Primăriei Băiuţ, primar Mihai Ceteraş, din pădurea căreia a fost cumpărat lemnul, a binefăcătorilor. Slujba de sfinţire a fost făcută exact în ziua în care, în urmă cu 5 ani, preotul paroh primea harul preoţiei şi în care protopopul de Lăpuş împlinea 38 de ani.

Sursa: radiorenasterea.ro

13 Septembrie 2016

Vizualizari: 106

Voteaza:

Tarnosirea bisericii din Poiana Botizii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE