Zi de hram la Parohia Serban Voda din Bucuresti

Vineri, 15 noiembrie, il praznuim pe Sfantul Paisie de la Neamt, cuvios erudit, rugator intelept, dar si un lucrator practic si milostiv. invatand din slova sa carturareasca si din lucrarea sa duhovniceasca, preotii si credinciosii Parohiei Serban Voda din Capitala, pastoriti de parintele protoiereu Dinu Pompiliu, l-au primit drept cel de-al treilea ocrotitor spiritual si il cinstesc in mod deosebit de ziua lui prin plecaciune inaintea cinstitelor sale moaste la ceasul rugaciunii si prin deosebite activitati socio-culturale.

Credinciosii comunitatii Bisericii Serban Voda, aflata pe strada Petre tutea din sectorul 4 al Capitalei, precum si alti inchinatori iubitori de sfinti au venit ieri, la vremea rugaciunii de seara, pentru a-l cinsti intru miros de buna mireasma duhovniceasca pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, ale carui sfinte moaste se afla aici cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel din anul 2011. Soborul preotilor si diaconilor a savarsit slujba Vecerniei unita cu Litia, iar apoi i s-a adus imn de lauda Sfantului Paisie, „dascal iscusit al neadormitei rugaciuni si parinte al saracilor“. Astazi de dimineata are loc slujba Utreniei si a Sfintei Liturghii savarsita de un sobor de preoti si diaconi din Administratia patriarhala si eparhiala, precum si de la alte parohii din sectorul 4 al Capitalei, informeaza “Ziarul Lumina”.



Dupa Sfanta Liturghie, un mic concert religios va fi sustinut de Corala „Dominus“ si de psaltii acestei parohii. De altfel, aici functioneaza din toamna acestui an si o scoala de muzica psaltica.

„Ziua Sfantului Cuvios Paisie este o bucurie pentru intreaga noastra comunitate pentru ca este zi de hram, adica de bucurie si de deplina comuniune euharistica a celor care ne adunam in jurul aceluiasi potir, rugandu-ne ocrotitorului nostru sa mijloceasca spre a noastra pace si mantuire catre Tronul cel Ceresc. Sfantul Paisie este unul dintre marii carturari ai Bisericii. Acest lucru ne obliga pe noi, cei care suntem asezati sub mantia sa ocrotitoare, sa invatam din sfaturile pe care sfantul nostru drag le dadea ucenicilor. Ne asezam smeriti inaintea sfantului pentru a primi prin mijlocirea lui de la Hristos Domnul darul rugaciunii si lucrand faptele milei crestine sa fim in comuniune de iubire. Cuviosul Paisie de la Neamt a lasat in urma sa o opera carturareasca si duhovniceasca impresionanta prin renasterea vietii monahale din tarile Romane, Rusia si Ucraina. Iar noi impletim rugaciunea cu diversele activitati misionar-crestine pentru a fi demni urmatori ai ocrotitorului nostru“, ne-a spus parintele protopop Dinu Pompiliu, parohul Bisericii Serban Voda.

Comunitatea credinciosilor de la Biserica Serban Voda este una dinamica. La Sfanta Liturghie si la alte slujbe participa impreuna credinciosi tineri, parinti cu copii si varstnici. „Crestinii sunt prezenti mai tot timpul in Sfanta Biserica, cu toate ca programul fiecaruia este destul de incarcat, intr-o lume care cauta sa ne rapeasca pana si ultimul minut de odihna si de bucurie intru cele sfinte, duhovnicesti. Sfintele slujbe se savarsesc cu regularitate de-a lungul saptamanii, credinciosii nelipsind niciodata din rugaciunile noastre, ale preotilor slujitori. ingemanam totdeauna rugaciunea cu fapta buna“, a mai spus parintele Dinu Pompiliu.

Activitatile sociale ale parohiei includ vizite la caminele de batrani din imprejurimi si nu numai, ajutorarea celor sarmani si de multe ori vizite si un cuvant bun catre cei singuri aflati la vreme de stramtorare. Pentru o mai buna desfasurare a diverselor programe sociale se afla in constructie si un asezamant social, ce se va realiza in stil brancovenesc. Caminul social va cuprinde: o cantina sociala, o gradinita pentru copii si 26 de locuri pentru asistati social. Cu atat mai mult in zi de hram nu este uitat nimeni, oamenii de dragul oamenilor vin la rugaciune, dar s-au ostenit indelung pentru ca toti cei care vin sa primeasca si hrana binecuvantata. S-au realizat peste 1.000 de pachete de alimente care vor fi daruite celor prezenti astazi la Dumnezeiasca Liturghie. „La Biserica Serban Voda se propovaduieste atat prin cuvant, cat si prin fapta, spre luarea-aminte «a celor ce au urechi de auzit si ochi de vazut», fiind siguri ca bucuria intalnirii cu Hristos si cu sfintii Sai trebuie marturisita mai ales prin deschiderea bratelor si primirii tuturor“, a mai spus parintele paroh Dinu Pompiliu.


Sursa: basilica.ro

.
Pe aceeaşi temă

15 Noiembrie 2013

Vizualizari: 875

Voteaza:

Zi de hram la Parohia Serban Voda din Bucuresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE