In contactul frecvent cu materia si masina, sufletul omului s-a deformat prin contagiune. Activand aproape numai in domeniul materiei, cu scopul de a o stapani si a acumula cat mai multe valori materiale, sufletul omului modern a suferit
sufletul omului, fericirea lui dumnezeu, religia crestina
Deci, daca lumina care se afla in tine este intuneric, cu cat mai mult intunericul! Aflat intr-o devenire, sufletul omului penduleaza intruna intre bine si rau, intre credinta si necredinta, intre sens si non-sens, intre lumina si intuneric. El nu-si gaseste odihna decat in Dumnezeu, pe care Il...
In primul rand, s-a evocat dependenta intre gradul de inteligenta si greutatea creierului la om si la animale. Raportata insa la scara animala, inclusiv omul, aceasta teorie se dovedeste nefondata, atat in ceea ce priveste greutatea absoluta, ar urma ca balena sau elefantul
Când un împărat vrea să-și captureze dușmanii, mai întâi le taie apa și mâncarea și astfel dușmanii se predau răpuși de foame. Tot așa și cu patimile cărnii: dacă omul se lupt
Intruparea, propriu-zis umanizarea Fiului, arhetip al omului, reactualizeaza si consfinteste din nou sintagma legata de crearea omului dupa chipul lui Dumnezeu. Potrivit exprimarii lui Tertulian, sufletul omului este prin natura sa crestin
Nu mai este o chestiune de meditatie filosofica constatarea ca Europa trece printr-o criza. O dezorientare completa s-a insinuat in sufletul omului pasnic, in inima burghezului comod, ca si in mintea acelora framantati, in general, de intrebari. Toate categoriile sociale
Mantuitorul dezradacinand mandria, o desfiinteaza din mintile noastre ca pe cea mai rea dintre boli si ca pe cea mai vrednica de urat. Caci stia ca nimic nu obisnuieste sa strambe mai rau sufletul omului ca aceasta patima murdara si scarboasa, careia i se opune cu dreptate Stapanul tuturor, ca unui...
Ocultismul sau esoterismul este stiinta care pretinde ca ar cunoaste ceea ce este mai presus de experienta obisnuita, adica ceea ce este necunoscut in natura si in sufletul omului. Putinta atingerii acestei tinte este data, dupa ocultisti, in simturile noastre hiperfizice
Fiecare om poarta in sine o candela si fiecare trebuie sa o aiba aprinsa pt ca e luminita care ne aminteste zilnic si permanent ca e lumina lui HRISTOS, Il inchipuie pe HRISTOS. E Lumina prin care omul alunga intunericul, pt ca adesea omul cauta in intuneric adevarul, care e viata priceperii sale...
Exista in sufletul omului, lucruri care nu se spun, care nu pot fi descrise, care fie ca dor, fie ca nu dor nu pot fi explicate sau intelese. Sunt sentimente si trairi, abisuri, urcusuri si coborasuri pe care doar cu ochii sufletului le simti, le vezi, le intelegi. Exista dureri care n-au leac si...
Nu minunea este cea care da nastere credintei in sufletul omului, ci credinta da nastere minunii.
Vindecarea slabanogului din Capernaum - Evanghelia Duminicii a VI-a dupa Rusalii ne arata legatura care exista intre iertarea pacatelor si vindecarea de boli, prin faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos vindeca mai intai sufletul si apoi trupul. Sufletul omului se imbolnaveste prin pacate, deoarece...
Incercand cu putinele puteri pe care le am sa inalt o rugaciune catre Tatal Ceresc pentru tot semenul nostru aflat in suferinta, cu compasiune observ in ultimul timp cat de multa durere poarta sufletul omului.
Mai mult decat orice alta slujire, preotia se face prin om si pentru om. Intr-un limbaj modern, putem spune ca preotul opereaza sufletul omului. Si, pentru ca omul este mai important decat tot universul, rezulta ca si lucrarea savarsita in dreptul lui este cea mai importanta si mai dificila.
Diavolul vine ma intai catre sufletul omului ca o furnica, ca ceva neinsemnat, apoi, daca il lasi sa-si faca ale lui in suflet, cu vremea
Sufletul omului este asemenea unei scantei dintr-o flacara de o imensa maretie, de o uriasa inaltime, ajungand pana la Cer care se desprinde, traieste o anumita experienta si se intoarce din nou la flacara.
Parfumul poate inrobi sufletul omului. Ca un adaos din afara, omul poate ajunge dependent de acesta, pierzand libertatea sufletului sau. Nu putini sunt aceia care nu mai pot iesi din casa pana ce nu isi parfumeaza trupul sau hainele, iar acest lucru il fac nu atat pentru a preveni un miros de...
Exista unele cuvinte greu de spus. Ele nu sunt greu de spus in sine, ci greu de scos din sufletul omului care nu este liber, ci inrobit de mandrie si lipsit de dragoste.
Duminica vamesului Zaheu (colectorul de taxe pentru stapanirea romana, urat si dispretuit de conationalii sai), ne dezvaluie una dintre cele mai mari minuni pe care Domnul Iisus Hristos le-a facut pe pamant. Caci Insusi Mantuitorul ne-a invatat ca sufletul omului este cel mai pretios lucru
Pentru ce oare Biserica a ales ca acest parinte al linistii, Sf. Grigorie Palama, sa fie pomenit in mod special intr-o duminica a Postului Mare? Perioada postului este cea care aduce pace si liniste in sufletul omului. Si modelul, icoana psihosului – cel care a realizat, prin asceza, pacea si...
Fecioria nu are legatura numai cu trupul si cu organele fizice, asa cum foarte gresit se precizeaza de prea multe ori, ci ea implica mai ales mintea si sufletul omului. Fecioria izvoraseste si se intemeiaza pe curatia sufleteasca a omului.
Nu minunea este cea care da nastere credintei in sufletul omului, ci credinta da nastere minunii.
Vă nelinişteşte grija, vă întrebaţi cum să le oferiţi copiilor voştri o educaţie creştină, şi vă exprimaţi în felul următor această grijă: In fiecare zi cunosc din experienţă că nu am suficientă tărie pentru împlinirea datoriei de conştiinţă, simţindu-mă incapabilă s...
Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decît numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întîlnesc în gînduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Cînd sufletele se întîlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg.