"Deci, daca lumina care se afla in tine este intuneric, cu cat mai mult intunericul!” (Matei 6, 23)
Aflat intr-o devenire, sufletul omului penduleaza intruna intre bine si rau, intre credinta si necredinta, intre sens si non-sens, intre lumina si intuneric. El nu-si gaseste odihna decat in Dumnezeu, pe care Il cauta stiind sau nestiind, cu ochii deschisi sau inchisi, ca o cartita, insa adulemcandu-I insetat urmele in lume. De aici nelinistea celor care inca nu cred si razboiul lor permanent cu ei insisi si cu cei care isi afirma credinta.
Ar vrea, in adancul lor, sa creada, pentru ca altfel viata nu are sens iar moartea este inspaimantatoare. Ar vrea, pentru ca suntem pecetluiti cu totii in adancul nostru cu chipul lui Hristos, iar aceasta pecete isi cauta Chipul si nu va avea odihna pana nu-L va afla. Insa pentru a vedea este nevoie de lumina. Domnul, Lumina lumii, a daruit lumina Sa celor ce au ales sa-L urmeze, apostolilor si tuturor celor ce au crezut in El; fiecaruia dupa cat a putut sa primeasca. Orice credincios este un purtator al acestei lumini, de care au atat de multa nevoie cei neluminati inca.
Dar de ce, cand vine vorba de credinta, se abate o avalansa de comentarii pline daca nu de ura, cel putin de dispret la adresa "celor dinauntru”?
Cu siguranta, un prim motiv este faptul ca diavolul, tatal urii si al minciunii, este liber. El e sursa acestei uri. Iar furia atacurilor ar putea fi inteleasa ca semn al fricii de a fi scos afara din niste suflete, de a fi exorcizat; pentru ca ne este cunoscut, din lumea animala, ca cele doua reactii pe care le provoaca frica sunt atacul si fuga. Oricum, aceste atacuri arata faptul ca subiectele religioase nu sunt indiferente, ci ii preocupa intr-un grad inalt si pe cei care resping Biserica.
Insa trebuie sa privim si in tabara noastra. Nu sunt convins ca noi, cei „dusi la biserica”, le oferim intotdeauna celorlalti lumina de care au atata nevoie. E greu pana intri in biserica; o sumedenie de ispite te impiedica sa ajungi inauntru. Odata intrat, insa, prima ispita e sa crezi ca esti la adapost. Numai ca dracul isi va schimba doar strategia, nu te va lasa in pace. Daca pana acum ai fost atacat din stanga, acum te va ataca din dreapta. Daca pana acum nu te lasa sa intri in biserica, acum te va ispiti sa fii multumit de tine insuti pentru ca ai intrat.
Vei invata sa te supui tuturor ritualurilor, sa te inchini, sa te spovedesti, sa te impartasesti, sa-ti pomenesti mortii... si vei fi foarte multumit de tine insuti. Pe cei „din afara” ii vei putea socoti pacatosi, sau ii vei numi, cu prefacuta parere de rau, „sarmani necredinciosi”. Intrat in biserica, vei auzi o multime de predici, toate invatandu-te cum sa fii mai bun. Si vei dori sa fii bun, insa vei dori in acelasi timp si sa-ti fie bine, nu vei vrea sa renunti la ceva, la confortul tau.
Vei auzi la fiecare predica vorbindu-se de iubire; vei cauta sa iti arati si tu iubirea. Te vei purta „ca si cand” ai iubi; vei mima. Iar daca in sintea ta vei simti ca ceva nu e in regula, poate vei face niste gesturi amabile fata de ceilalti, ca sa fii rasplatit cu un zambet, cu o privire buna, sa vezi, adica, in ochii lor, ca poti fi linistit in ce te priveste. Nu vei fi departe, in felul acesta, de a deveni un ipocrit. Te vei crede mereu „inauntru”, si vei fi tot timpul "afara”.
Insa pe cei care chiar se situeaza in afara nu-i putem pacali usor. Vor simti imediat nesinceritatea si ne vor da peste nas. Tocmai de aceea, tratamentul lor, foarte dur uneori, e adevarat, ne este si de folos. Nu ne lasa sa ne mintim. De la a dori sa iubesti la a iubi drumul este lung si trece neaparat prin jertfa de sine. Altfel va devia usor spre „a parea ca iubesti”.
Cristian Radu
Cristian Radu
-
Tehnica si viata spirituala
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Interes sufletesc
Publicat in : Religie -
Cine cugeta, creierul sau sufletul omului?
Publicat in : Religie -
Cand se retrag dusmanii din sufletul omului
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.