Incercand cu putinele puteri pe care le am sa inalt o rugaciune catre Tatal Ceresc pentru tot semenul nostru aflat in suferinta, cu compasiune observ in ultimul timp cat de multa durere poarta sufletul omului.

Atunci cand iubesti pe aproapele tau - atentie la cuvantul: "Daca zice cineva: iubeste pe Dumnezeu, iar pe fratele lui il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca" (1 Ioan 4, 20) - oricat de bine ti-ar fi tie, nu poti trece cu vederea impasul sufletesc sau trupesc prin care trece fratele nostru.

Traind cu toata puterea fiintei lui iubirea aceasta, Sf. Siluan spunea ca "daca vei afla ca fratele tau trece printr-o suferinta, pentru doua motive te instiinteaza Domnul: ca sa te invete rugaciunea pe tine si pe el sa-l miluiasca pentru rugaciunea ta".

Eu, pentru a fi sincer pana la capat, ma aflu la stadiul de teorie. Teoretizand si scriind, vazand imaginea aceasta atat de miscatoare a durerii ce ne inconjoara, incerc sa invat a ma ruga.

Daca vreau cu adevarat sa-mi pastrez sanatatea sufleteasca, cat si trupeasca, trebuie sa dau viata indemnului de a ierta a lui Hristos. A ierta este un gest nobil si plin de iubire; dar in acelasi timp, prin faptul ca am iertat, redau libertatea fratelui de a se indrepta.

Sensul cuvintelor rugaciunii domnesti este foarte profund: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Asa ca, a fi iertati prin conditia pusa, inseamna repunerea noastra, a tuturor in comuniune cu Dumnezeu Tatal. "Pentru ca acolo unde nu este iertare, este suferinta, iar suferinta noastra este si suferinta Lui" spunea Pr. Galeriu; si astfel de cele mai multe ori pricina suferintei nu este numai pacatul savarsit pentru care nu ne-am pocait cerand iertare, ci si faptul ca nu am iertat pe "gresiti nostri"!

A nu gresi este imposibil . A persevera insa in greseli si pacate este refuzul de a invata ceva din viata. Exista oameni care traiesc suferind, dar mandri ca nu cer ajutorul nimanui; prin aceasta negare a adevarului li se intuneca incet- incet judecata, durerea pune stapanire pe toata fiinta lor transformandu-se in ceva firesc. Aceasta mandrie devine un drog ce paralizeaza capacitatea de a ierta si ei ajungand astfel sa se retraga singuri din comunitatea frateasca, incercand in permanenta sa acuze pe ceilalti de esecul lor in a vedea adevarul despre ei.

Stiu din propie experienta cat de greu este sa ierti pe fratele tau, este nevoie de o putere sufleteasca extraordinara care ar trebui sa izvorasca din dragostea care "toate le rabda" (1 Corint. 13, 7); ne straduim, dar e insuficienta dragostea noastra, deoarece nu traim pe deplin in credinta ca tot ceea ce mi s-a spus sa fac este spre folosul meu, in primul rand. Si totusi, rugandu-ma pentru cel ce m-a intristat voi capata puterea sa-l iert, caci numai rugaciunea imi poate induiosa inima si in acelasi timp sa ma intareasca. Cautand mereu sa vad "cine are dreptate: eu sau el?", nu fac altceva decat sa adancesc prapastia dintre mine si el.

Dumnezeu ne iarta mereu nu pentru ca ne iubeste mult, ci pentru ca "Dumnezeu este Iubire" (1 Ioan 4, 8).

Pentru a ajuta putin la trairea cuvantului lasat noua ca testament de catre Mantuitorul, revin la iertare adaugand ca "iertarea inseamna vindecare" (Pr. Galeriu) si este inceputul insanatosirii mele. Iertarea devine modul in care pot co(n)- lucra cu Hristos pentru minunea pe care o poate face si astazi cu fiecare din noi.

Precum slabanogul de astazi, si noi avem nevoie de putere pentru a ne cara poverile vietii ce nu ne lasa nici sa ne odihnim de cele mai multe ori. Insa puterea vine dupa ce ne-am insanatosit complet…Neiertarea imi face rau mie, nu celui ce nu-l iert; nu strica frumusetea sufletului lui, ci intretin o stare de tulburare ce imi anihileaza puterea de a fi "dupa chip si (spre) asemanare" cu Tatal nostru!

Iertand, ne vindecam; iertand, recapatam comuniunea cu Dumnezeu si-L bucuram; iertand, dau o sansa si celui ce m-a intristat sa se mantuiasca.

Si nu in ultimul rand, iertarea cand traiesc daruindu-o, poate este milostenia de care toti avem nevoie. Dupa modelul Mantuitorului trebuie sa fim milostivi, precum El a fost cu noi.

Iar daca eu nu am puterea de a vindeca, pot totusi oferi un prim-ajutor sufletului bolnav de langa mine prin a-l ierta!

Arhim. Siluan Visan

 

.

• Despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Predici de duminica
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Credinta
• Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii