Planul in cruce greaca inscrisa: Italia si Rusia


Italia meridionala si Sicilia

Planul in cruce greaca inscrisa a fost ales pentru cateva biserici din Calabria si din Sicilia, cu deosebire pentru cele ale manastirilor basiliene (Nume ce provine de la regula de viata monahala impusa de Sf. Vasile cel Mare). San Marco de la Rossano este unul dintre cele mai bune exemple de acest fel. Patru cupole se inalta peste compartimentele din colturi, ca in anumite biserici de la Constantinopol si ca la Sfantul Pantelimon de la Nerezi.

Rusia Kieviana

Planul in cruce greaca inscrisa, in versiunea sa constantinopolitana, a fost adoptat de Rusia Kieviana atunci cand rusii nu s-au mai multumit cu bisericile lor de lemn.

Dupa Cronica de la manastirea Ipatiev, Vladimir ar fi chemat mesteri bizantini pentru construirea bisericii Dijmei (Desiatinei), numita astfel pentru ca printul o construise si o inzestrase cu a zecea parte din veniturile sale. Acest edificiu a fost zidit intre 989 si 996, intru cinstirea Adormirii Maicii Domnului. El nu ne este cunoscut decat datorita sapaturilor, dar acestea par sa fi aratat ca era cladit in cruce greaca inscrisa. In orice caz acest plan a fost aplicat la catedrala Schimbarii la Fata, zidita la Cernigov de Mistislav, fiul lui Vladimir, si terminata de fratele sau mai mare, Iaroslav cel intelept (1019-1054) pe la 1036. Aceasta biserica pastreaza in bratele crucii tribunele pe care Constantinopolul le suprimase din acest loc de mai multe secole: printul slav si anturajul sau voiau sa imite eticheta capitalei Imperiului, unde basileul si curtea sa, la Sfanta Sofia si in alte sanctuare vechi, asistau la slujbe in tribune de unde dominau gloata credinciosilor si primeau aici impartasania.

Atunci cand Iaroslav cel Intelept a marit Kievul si a ridicat aici numeroase constructii menite sa rivalizeze cu acelea de la Constantinopol, el a adoptat pentru catedrala Sfanta Sofia, zidita intre anii 1037 si 1046, un plan mai amplu. Sub refacerile din secolele al XVII-lea si al XVIII -lea care, dupa o perioada de parasire la sfarsitul Evului Mediu, au transformat-o intr-un edificiu baroc polono-ucrainean, se poate vedea ca la origine ea avea cinci nave terminate fiecare spre rasarit cu o absida si marginite pe celelalte trei laturi de un portic.

Fara indoiala, neputand sa imite Sfanta Sofia de la Constantinopol sau vreo alta biserica impunatoare cu cupola de pe vremea lui Iustinian, a caror prezenta in capitala Imperiului nu mai facea necesara inaltarea unor noi sanctuare mari pentru ceremonii, in orasul de pe Nipru s-a tinut sa se dea o mai mare maiestate tipului de biserica in cruce greaca, prin sporirea navelor. Sfanta Sofia de la Kiev era incununata de treisprezece cupole: una mare in centru, si alte douasprezece mai mici repartizate pe fiecare dintre compartimentele din colturi.

Intentia simbolica era aceea de a-l evoca pe Hristos inconjurat de cei doisprezece apostoli. Constructorii au putut fi influentati in aceasta directie de obiceiul existent de a se inalta peste vechile biserici rusesti de lemn mai multe cupole: Sfanta Sofia de la Novgorod, construita din lemn de stejar de catre Vladimir nu avusese oare, dupa marturia cronicilor, treisprezece cupole ? Inrauririi Constantinopolului i se datoreaza zonele de arcade si de nise care decoreaza absidele, ferestrele numeroase si alternanta in parament a asizelor din blocuri de cuartit cu straturi de caramizi si de mortar rosietic. Cornisele orizontale ale cupolelor, care in capitala Imperiului erau atunci inlocuite cu cornise festonate, s-au mentinut la Kiev. In schimb, frontoanele triunghiulare pe care Constantinopolul le elimina treptat au fost total abandonate la catedrala lui Iaroslav in favoarea liniilor curbe. In interior au fost amenajate tribune, pentru desfasurarea ceremoniilor princiare, peste pronaos si colaterale, de jur-imprejurul crucii centrale (a boltilor).

Cu etajarea sa de acoperisuri rotunjite deasupra boltilor in leagan si a cupolelor cu cornise orizontale inaltate pe tambururi zvelte, Sfanta Sofia de la Kiev are o infatisare cu totul deosebita, in care elementele imprumutate de la Constantinopol, dar alese si potrivite dupa gustul local se impletesc intr-un ansamblu care devine tipic pentru Rusia.

Planul catedralei de la Kiev a fost reluat sub o forma simplificata la biserica Sfanta Sofia construita la Novgorod intre anii 1045 si 1050 de catre Vladimir, fiul lui Iaroslav, spre a inlocui sanctuarul de lemn, dedicat aceluiasi hram, care fusese ridicat de bunicul sau, Vladimir, si distrus in 1045 de un incendiu. Este evidenta aici acea propensiune spre verticalitate pe care o cerea imensitatea campiei rusesti, unde edificiile puteau fi vazute de departe, si care va fi caracteristica pentru scoala de la Novgorod. Cu aceasta insa parasim domeniul artei bizantine pentru a intra in acela al artei ruse.

Alaturi de asemenea edificii, in care fastul princiar tinea sa se afiseze, alte biserici de la Kiev si de la Novgorod au ramas credincioase planului in cruce inscrisa cu trei nave fara tribune. La Kiev, folosirea unor paramente din straturi de caramizi separate prin mortar trandafiriu face sa apara mai stransa asemanarea cu cladirile de la Constantinopol, pe cand la Novgorod blocajul acoperit cu tencuiala alba confera fatadelor o infatisare specifica, dar si aceasta ne indeparteaza de arta bizantina.

C. Delvoye

.

04 Iunie 2008

Vizualizari: 3553

Voteaza:

Planul in cruce greaca inscrisa: Italia si Rusia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact