Arhitectura - bisericile
Crestinii aveau nevoie de locuri de intrunire pentru a celebra ritualurile religiei lor. Potrivit traditiei apostolice ei si-au tinut la inceput adunarile in case particulare. Apoi, cand numarul credinciosilor a crescut, comunitatile au cumparat sau au pus sa se construiasca edificii special menite sa slujeasca drept biserici. Cercetatorii de la Universitatea din Yale, care au facut sapaturi la Dura-Europos, au gasit pe malul drept al Eufratului una din aceste case. Zidita la inceputul secolului al III-lea pentru a fi o casa particulara, a fost transformata dupa putina vreme in biserica (in 232-233 daca judecam dupa un sgraffito).
In partea de sud a acestei curti doua incaperi au fost prefacute intr-una singura, cu prilejul transformarii, prin daramarea unui perete despartitor, astfel incat sa slujeasca drept sala de adunare pentru celebrarea liturghiei euharistice. Oamenii nu s-au sfiit sa pastreze in partea de sus a peretilor un decor pictat, pe deplin pagan, cu masti de satiri, fluiere, cupe, delfini si cochilii. Din unghiul de nord-vest al curtii centrale se intra in baptisteriu, unde bazinul lipit de peretele dinspre apus avea deasupra un ciborium, un fel de baldachin, a carui bolta in leagan era zugravita in albastru si presarata cu stele albe. Prezenta acestui baldachin, care nu putea decat sa stanjeneasca gesturile catehumenilor si ale episcopului, se justifica printr-o intentie simbolica: in ochii neofitului trebuia sa reprezinte bolta cereasca si sa sublinieze caracterul sacru al bazinului baptismal.
In afara de aceasta, peretii salii erau decorati cu fresce, despre care vom vorbi mai departe si care aveau rostul de a-i familiariza pe noii initiati cu principalele puncte ale doctrinei. Dupa parerea lui Eusebiu (Ist. eclez., VIII; I, 5), din pricina sporirii numarului de credinciosi in anii care precedara persecutiile lui Diocletian, vechile lacasuri de rugaciune nu au mai fost destul de incapatoare si s-a simtit nevoia construirii unor biserici mai spatioase. Stim din alte texte ca de la un capat la altul al Imperiului au fost zidite biserici, in Galia, in Spania, in Africa, in Tracia, in Asia Mica, in Siria si la Roma. Poate ca unele dintre aceste biserici fusesera ridicate dupa un plan bazilical cu absida, pe care arhitectii romani il foloseau in chip firesc atunci cand aveau de construit sali de adunare, fie pentru audientele date de imparat sau de inaltii dregatori, fie pentru procese, pertractari comerciale, sau ceremoniile unor confrerii religioase.
Unele texte oficiale latine din Africa de nord, datand din anii 305 si urmatorii, mentioneaza in diferite orase existenta unor basilicae crestine, care ar fi fost distruse in timpul persecutiilor lui Diocletian. Fara indoiala ca termenul de basilica a fost aplicat in cele din urma oricarei biserici, indiferent de planul ei, dar putem sa ne indoim ca o atare extindere a sensului s-a produs inca de pe atunci. Cum insa Africa de nord nu a cunoscut ulterior alt plan pentru biserici in afara de cel bazilieal, ne este ingaduit sa credem ca acele basilicae din texte apartineau tipului pe care cuvantul il evoca pentru noi.
C. Delvoye
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.