Biserica Sfantul Gheorghe de la Salonic


Biserica Sfantul Gheorghe de la Salonic

Din aceasta pricina datarea mozaicurilor bisericii Sfantului Gheorghe de la Salonic fluctueaza intre sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al VI-lea, ajungand uneori pana in secolul al VIII-lea. Ipoteza cea mai aproape de adevar pare sa fie ca ele au fost executate atunci cand acest mausoleu imperial de pe vremea lui Galeriu a fost prefacut in biserica sub Teodosie I (379-395). Ele aveau drept scop sa preamareasca Puterea lui Dumnezeu (Dynamis), careia ii era consacrat edificiul. Urmele reperate in tencuiala si ce a mai ramas din mozaicuri au permis sa se vada ca in centrul cupolei fusese reprezentat Hristos ca biruitor, ridicand mana dreapta si cu stanga tinand crucea, in centrul unui medalion tivit cu stele, ghirlande si un curcubeu sustinut de patru ingeri.

Intr-o zona concentrica, peste cincisprezece personaje - apostoli si prooroci - din care nu s-au mai pastrat decat picioarele, fusesera infatisati intr-un peisaj paradiziac.

In sfarsit, zona urmatoare, destul de bine pastrata, care ocupa toata baza cupolei, era alcatuita din mari panouri cu fond de aur. Sfinti martiri ai bisericii rasaritene, tineri si imberbi sau varstnici si cu barba se insiruie frontal in traditionala atitudine de oranti, cu mainile ridicate, dinaintea unor constructii cu etaje, impodobite cu frontispicii triunghiulare, frante sau arcuite, cu nise cu conca si cu pavilioane circulare. Aceste constructii fusesera dispuse in asa fel incat sa evoce absidele bisericilor flancate de navele laterale si precedate de un altar deasupra caruia se ridica un baldachin.

Putem vedea aici aplicarea la un subiect crestin a unor fundaluri de arhitecturi fantastice, foarte frecvente in picturile apartinind asa-numitelor stiluri "al doilea " si " al patrulea ", din casele de la Pompei, Herculanum si Boscoreale si care derivau ele insele din decorurile teatrelor elenistice. Figurile martirilor sunt remarcabile prin frumusetea lor armonioasa, totodata vie si solemna. Mai jos, boltile niselor au fost decorate cu pasari si fructe intr-un camp de rozete, sau in interiorul unor casete realizate in desen; aceste motive, care s-ar putea sa fi fost imprumutate de la tesaturile sasanide, slujesc la evocarea vietii paradiziace.

C. Delvoye 

.

27 Mai 2008

Vizualizari: 7390

Voteaza:

Biserica Sfantul Gheorghe de la Salonic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact