Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Luni, 23 aprilie, de hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Capela Institutului de Fono-Audiologie si Chirurgie Functionala O.R.L. a fost sfintita de catre P.S. Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, inconjurat de un sobor de preoti.
Pelerinaj in Ucraina si Crimeea - Fundatia 'Tarul Nicolae al ll-lea' din Ucraina va invita intr-un pelerinaj prin locurile sfinte ale Crimeei. Cei ce vor sa paseasca pe locurile sfintite de Sf. Apostol Andrei, Sf. Clement Romanul, Sf. Doctori fara de argint Cozma si Damian, Sf. Parascheva, Sf...
Sarbatoarea Acoperamantul Maicii Domnului nu are temei scripturistic. Despre Sfantul Acoperamant s-a scris doar in apocrifele: Cuvantul Sfantului Ioan Teologul despre adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Cele care vor fi istorisite în continuare s-au petrecutj după Revoluţie, în anul 1919. Apartamentul nostru nt era încălzit, iar fratele meu, Anatolie, în vârstă de cinci ani, s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de căldură, însă în cameră era un frig cumplit.
Crucea este simbolul de căpătâi al Creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului. Indentificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată calea urmării lui Hristos
Pentru Sfântul Ignatie, Biserica îşi are rădăcina în lemnul crucii, creştinii fiind ramurile ei. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că toate creaturile, prin însăşi finalitatea existenţei lor, se cer după Cruce.
Duminica 15 iunie 2025, Biserica Ortodoxa face pomenirea tuturor sfintilor, cunoscuti si necunoscuti de oameni. Este prima duminica dupa Pogorarea Sfantului Duh. Sfintii Parinti au randuit ca in aceasta duminica sa fie pomeniti toti sfintii, pentru a ne descoperi ca rostul Pogorarii Duhului Sfant...
Referinte despre desavarsirea omului in conceptia filocalica a Parintelui Profesor Dumitru Staniloae - Inainte de a trece la subiectul propriu-zis, al desavarsirii, dorim sa evocam, in cateva randuri, omagiale si cememorative, personalitatea Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, fiindca, iata ca...
Intre Fiul lui Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria este o dubla relatie de rudenie: trupeasca si spirituala. Cea trupeasca este definita de apelativul -Nascatoare de Dumnezeu- sau Maica Domnului, asa cum o numeste Sfanta Elisabeta
Mesajul a fost dat de catre Mantuitorul Iisus Hristos catre Sfintii Apostoli, invatatorii Bisericii. Este un mesaj vesnic: Siliti-va sa intrati pe poarta cea stramta! spune Hristos. "Privegheati si va rugati, caci imparatia cerurilor este a celor ce se silesc
Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Serghie s-a nascut in cetatea Rostovului, din parinti binecredinciosi, pe nume Chiril si Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa inca din pantecele mamei sale, caci, intrand oarecand mama lui dupa obiceiul sau in Biserica
Pelerinajul in Rusia din anul 2012 are loc in perioada 12 iulie si 30 iulie - 6 august. Plecarea in pelerinajul din Rusia se va face din Bucuresti.
O stafie bântuie în ultima vreme bietele noastre şcoli româneşti. Este stafia materialismului secularist şi intolerant, un soi de nebunie iconoclastă specifică filosofilor cu reminiscenţe de la Ştefan Gheorghiu, care vor neapărat să izgoneasc
În ziua de 24 iulie este prăznuită Sfânta Muceniță Hristina - ocrotitoarea credincioșilor creștini. S-a născut în secolul III, în cetatea Tirului, fiind fiica domnitorului Urban. Încă din anii tinereții L-a cunoscut pe Dumnezeu și a încredințat sufletul său credinței în El, r...
Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti s-a nascut in anul 1816 in sudul judetului Bacau, in comuna Dealul Morii, satul Calapodesti, primind din botez numele de Alexandru. Tatal sau, Gheorghe Constantin Luchian, era diacon, iar mama Ecaterina Manase, s-a calugarit mai tarziu sub numele Elisabeta...
Dăruit cu uşurinţa săvârşirii de minuni, ca un dumnezeu după har, Sfântul Spiridon nu încetează nici acum să lucreze pentru izbăvirea din necazuri a oamenilor. Mult milostiv cu cei smeriţi, aspru cu cei mândri
Sfantul Apostol Andrei este cinsit pe 30 noiembrie. Sfantul Apostol Andrei a fost originar din Betsaida (oras de pe tarmul vestic al lacului Ghenizaret - Galileea) si a fost fratele lui Petru, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Sfantul Andrei a propovaduit Evanghelia mai intai la Ierusalim, apoi...
Biserica lui Hristos se ingrijeste de sanatatea sufletului si a trupului credinciosilor sai prin sfintele slujbe savarsite inca din primele secole crestine si care formeaza cultul divin public. La acesta participa toti crestinii ortodocsi, buni si pacatosi, impreuna cu ingerii si sfintii din cer
Sfintele Taine si Sfintele Ierurgii se savarsesc in numele si spre folosul credinciosilor sau al comunitatii crestine. Prin ele se indeplineste functia harismatica sau sfintitoare a cultului divin public ortodox
In fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Aceasta sarbatoare semnifica unitatea crestinilor. Dupa ani de dispute intre comunitatile crestine, pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi...