Lemnele Sfântului Nicolae
Cele care vor fi istorisite în continuare s-au petrecutj după Revoluţie, în anul 1919. Apartamentul nostru nt era încălzit, iar fratele meu, Anatolie, în vârstă de cinci ani, s-a îmbolnăvit. Avea nevoie de căldură, însă în cameră era un frig cumplit. Dulapul şi masa le arsesem deja în sobă, şi nu mai aveam nimic ce s-ar fi putut pune pe foc. Tanti Iulia, gazda noastră, era foarte necăjită că Anatolie este bolnav şi nu avem cu ce să-i facem căldură. Odată, când am intrat în camera noastră, am văzut că tanti stătea în genunchi înaintea icoanei Sfântului Nicolae şi se ruga fierbinte. Pentru ca să nu o deranjez, eu am ieşit imediat. Peste puţină vreme, am văzut-o că deja era îmbrăcată de plecare. Ne-a zis:
- Voi merge la tanti Pelaghia şi îi voi cere măcar o bucată de lemn.
La puţin timp, tanti Iulia s-a întors foarte fericită! Ce se întâmplase? Deîndată ce a ajuns la biserica Sfântului Nicolae din Iamah, a văzut o sanie care ducea lemne şi care se răsturnase. Alături de sanie stăteau cărăuşii, iar tanti i-a rugat:
- Vindeţi-mi măcar o bucată de lemn.
Ei i-au răspuns:
- Ce spui tanti! Cum să-ţi vindem? Ia cât vrei. Insă cum le vei duce acasă?
- Am o rudă care locuieşte aici aproape, voi lua de la ea o sanie şi îmi voi duce lemnele.
A mers grăbită după sanie şi a pus pe ea lemne câte putea duce. Astfel am încălzit soba. Anatolie a stat la căldură şi s-a însănătoşit.
„Arhanghelskii glas", oraşul Novokuzneţk
Urmele de sanie
In tinereţe mi-a fost rânduit să ajung în regiunea Altai. Am călătorit în lung şi în lat prin această regiune. Acolo m-am îmbolnăvit de icter.
Când am fost externat din spital, am ajuns, cu o maşină de ocazie, până în satul Iazov. Maşina avea drum până în acea localitate. Mai departe nu mai avea de mers. Timpul era senin şi eu am pornit pe jos, căci până unde aveam eu nevoie să ajung mai erau vreo 15 kilometri.
Şoferul mi-a spus că dacă o iau pe scurtătură prin pădure e şi mai puţin de atâta. El a plecat, iar eu am intrat pădure. La început, pojghiţa de gheaţă de pe zăpadă mă ţinea, dar cu cât mă afundam mai mult în pădure, cu atât mai fleşcăită era zăpada. Eu mă pră-buşeam în zăpadă până la brâu la fiecare doi-trei paşi. Pâslarii mi s-au umplut cu un amestec de apă şi zăpadă, iar hainele ude de transpiraţie mi s-au lipit de corp şi simţeam cum mă răcesc. Curând, m-am abătut din drum şi mergeam la nimereală. Apoi mi s-a făcut rău şi m-am prăbuşit în nămeţi. M-am gândit: „Acesta îmi este sfârşitul. Voi îngheţa".
Şi atunci am auzit vocea mamei, venind parcă din depărtare. Am deschis ochii, iar la câţiva paşi de mine stătea un bătrânel care mi-a grăit cu o voce dojenitoare:
- De ce te-ai întins pe jos, robul lui Dumnezeu Vladimir? Tu încă îl vei mai sluji pe Dumnezeu, iar drumul este alături.
Apoi mi-a arătat cu mâna spre stânga. Eu am închis obosit ochii, crezând că visez. Am mai stat puţină vreme jos, apoi am deschis ochii: bătrânul nu mai era, însă la câţiva metri depărtare se vedeau urme de sanie, care porneau de la un stog cu fân. Am putut vedea şi urmele de copite de cai. Am ieşit de unde eram troienit şi am mers pe urmele de sanie. Iată şi satul. Eram salvat! Trebuie să vă spun că de data aceasta nu m-am îmbolnăvit deloc.
A trecut o vreme şi am uitat de această întâmplare. Şi iată că odată, fiind în Adler, la insistenţele mamei şi ale soţiei mele am mers la biserică. M-a uimit mulţimea de popor din biserică, lumânările arzând înaintea icoanelor Sfinţilor şi un miros aparte,vcare îţi umplea sufletul de fericire.
La început, mi s-a părut că toţi se uită la mine şi îşi spun unii altora: „Uite, un fost comunist". Mă întrebam dacă trebuie să plec. însă, îndată a început să cânte corul. Pentru prima oară am auzit cântându-se un text fără rimă.
Stăteam şi mă uitam, ascultam şi nu mă mai gândeam deloc să plec. Am stat la toată slujba, iar apoi m-am apropiat de preot, i-am spus despre cele ce am simţit şi am lăudat corul. El mi-a răspuns doar atât:
- Domnul să te mântuiască.
Şi dintru puterea acestor cuvinte, parcă a căzut o povară uriaşă de pe umerii mei. Indreptându-mă spre ieşire, am văzut în una din icoane pe cel care mă ajutase acum mulţi ani în taigaua din Altai. Am întrebat-o pe femeia de la pangar cine este, iar ea mi-a răspuns:
- Este Sfântul Nicolae, mare Făcător de Minuni şi grabnic ocrotitor al tuturor celor care au nevoie de ajutor.
Aceasta s-a întâmplat în anul 1990. în prezent, sunt cântăreţ al bisericii Sfintei Treimi din oraşul Adler şi mă rog neîncetat: Dă-mi Doamne să găsesc calea mea, dar nu către stogul de fân, ci către biserică şi mai departe - către împărăţia Cerurilor.
Vladimir Hanin, oraşul Adler
Năpasta jefuitorilor
Când încă învăţam la Institut, eram prietenă cu un băiat. îmi plăcea foarte mult de el. Odată, când ne plimbam prin Moscova, ne-am apropiat de biserica Adormirii Maicii Domnului din strada Gonciari. Era ceva sărbătoare, iar din biserică ieşea foarte multă lume.
In partea opusă intrării, stătea un sărac cu duhul, mai în vârstă, îmbrăcat într-o rasă neagră şi împodobit pe de-a întregul cu iconiţe şi cruciuliţe. Se adresa tuturor celor care treceau:
- Daţi-mi o copeică, şi eu vă voi dărui o iconiţă, în mâini avea iconiţe mici, litografiate, cu Maica Domnului, Mântuitorul şi cu Sfântul Nicolae. Eu i-am dat ceva bani şi m-am gândit: „Ce bine ar fi să-mi dăruiască icoana Sfântului Nicolae. Acasă nu avem nici o icoană cu chipul Sfântului".
Cel sărac cu duhul a luat banii şi mi-a întins o iconiţă a Maicii Domnului, însă grabnic a luat-o înapoi şi mi-a dat o iconiţă cu Sfântul Nicolae. M-a binecuvântat cu ea, s-a uitat aspru la însoţitorul meu şi a dat dezaprobator din cap.
Apoi mi-a spus încet la ureche:
- Nu. El nu este al tău.
Ulterior aşa s-a şi dovedit. Noi ne-am despărţit definitiv.
A trecut timpul şi eu m-am căsătorit, iar soţul meu este sârb. El nu era botezat, însă a fost de acord să se boteze. îndelung am căutat prin calendar un nume pentru el.Dimineaţa, în ziua botezului, soţul mi-a zis:
- Dar de ce tot căutăm un nume? Voi fi Nicolae.
Astfel, părintele l-a botezat cu acest nume.
***
In vara anului 1995, am plecat dimpreună cu mama la casa de la ţară. Soţul a rămas acasă singur. Intr-o seară, fără vreun motiv anume, eu împreună cu mama am început să ne îngrijorăm şi ne-am aşezat să citim acatistul Sfântului Nicolae. Cu toate acestea, îngrijorarea nu trecea. Dimineaţa nu am mai rezistat şi m-am întors acasă mai repede cu o săptămână. M-am apropiat de apartamentul nostru şi mi s-au înmuiat picioarele: uşa era spartă, iar spărtura uriaşă era acoperită cu o bucată de placaj. Mi-a deschis soţul, care era foarte tulburat şi îngrijorat. Mi-a povestit cum cu o seară înainte, întorcându-se foarte obosit de la serviciu s-a întins ca să se odihnească. însă la ora două noaptea s-a trezit, auzind bătăi puternice în uşă. A ieşit în hol şi a văzut doi necunoscuţi zdraveni, care năvăliseră deja pe uşă. S-au privit cam un minut. Brusc, feţele oaspeţilor neaşteptaţi s-au umplut de groază şi ei au fugit.
Soţul mi-a spus că aceştia s-au speriat de el, însă eu ştiu că jefuitorii au văzut altceva. în seara aceea, înainte de culcare, m-am rugat Domnului şi i-am cerut să-mi descopere ce s-a petrecut în acea noapte.
Şi iată că am văzut în vis tot ce mi-a povestit soţul, dar ca şi cum aş fi fost şi eu de faţă. Deodată, între soţul meu şi jefuitori a apărut Sfântul Nicolae ţinând o sabie într-o mână şi o biserică în cealaltă. Iată, aşadar, de cine s-au speriat oaspeţii nepoftiţi! Sfântul Nicolae a auzit rugăciunile noastre şi a venit întru ajutor.
Dimineaţa am mers la biserică şi i-am povestit toate părintelui duhovnic. El mi-a spus că există o astfel de icoană, numită Sfântul Nicolae de Mojaisk, în care dânsul este reprezentat exact aşa cum l-am văzut în vis. Spre mirarea mea, în nici una dintre biserici nu am găsit această icoană de vânzare. Să fie chiar atât de rară? Aş fi vrut să o cumpăr, căci Sfântul Nicolae, Făcătorul de Minuni, ne-a păzit dintru această mare primejdie.
Elena Şantarina, oraşul Moscova
Scriu spre slava Sfântului nostru îndrăgit - Părintele Nicolae, Făcătorul de Minuni, pe care îl socotim apărătorul familiei noastre. Nu demult, soţul meu a fost reţinut la poliţie. Toată noaptea am citit rugăciuni şi acatistul Sfântului Nicolae, iar dimineaţa, dintre toţi cei reţinuţi, doar el a fost eliberat şi, pe deasupra, fără nici o amendă - asta cu atât mai mult, cu cât putea să primească o amendă mare, sau să ajungă în instanţă.
Noi, vreme de mulţi ani nu am putut avea copii. Şi iată că Dumnezeu ne-a miluit şi am rămas însărcinată. După ce au trecut mai bine de patru luni din vremea sarcinii, am căzut, alunecând pe gheaţă, însă nu mi s-a întâmplat nimic, decât că m-am speriat uşor. Toţi s-au minunat de această întâmplare, însă eu ştiu că prin milostivirea Sfântul Nicolae, atunci când am căzut pe gheaţă, am simţit de parcă m-aş fi aşezat pe o pernă pufoasă.
Sfântul Nicolae este prezent în chip nevăzut în toata viaţa noastră şi chiar părintele Ioan Mironov i-a spus fiului nostru că simte acoperământul Sfântului Părinte asupra familiei noastre.
Evghenia Bamnova,
Icoana
In copilărie, fratele meu a scos din râu o icoană a Sfântului Nicolae, iar bunica a păstrat-o, ascunzând-o la ea. Peste cincisprezece ani, fratele meu s-a îmbolnăvit grav şi şi-a pierdut cunoştinţa. Fiind internat în spital, medicii spuneau că nu mai aveau nici o speranţă să-l recupereze. Atunci bunica şi-a adus aminte de icoana Sfântului Nicolae, a scos-o de unde o ascunsese şi s-a rugat înaintea ei. Peste puţină vreme, mama a mers în vizită la fratele meu, şi, în prezenţa ei, pentru prima dată a deschis ochii şi a spus:
- Mamă, eu vreau să mănânc!
Curând el s-a însănătoşit, de parcă nici nu s-ar fi întâmplat nimic. Mulţumim Sfântului Nicolae, Făcătorul de Minuni, pentru toate milostivirile sale! Valentina Ganiceva
Minuni ale Sfantului Nicolae, Editura Sophia
Cumpara cartea "Minuni ale Sfantului Nicolae"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.