Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire: a rostit Predica de pe Munte, primul său cuvânt către oameni, în care le arată legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. De îndată ce a adus prin Cuv...
Textul citit în această duminică la Sfânta Liturghie, luat din Evanghelia după Sfântul Luca, istoriseşte momentul în care Măntuitorul cheamă la apostolat primii ucenici. În capitolul al IV-lea din Evanghelia sa, Sf. Evanghelist Luca relatează despre conflictul Mântuitorului cu...
Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad şi chinurile lui, de care şi diavolii se tem şi se cutremură. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvântului în părţile Gadarenilor, zis şi Gherghesenilor, L-au întâmpinat doi oameni îndr...
Pentru început, amintim totuşi că vindecarea leproşilor a fost un gest concret al milei Mântuitorului, făcut pentru aceşti zece nefericiţi, purtători ai unei boli incurabile, care măcina trupul până la suprimarea vieţii. Trebuie să observăm că Iisus şi-a manifestat compasiunea...
Pacatosul – Zaheu – era vames si inca mai-mare al vamesilor. Avea o bogatie insemnata, dupa cum aminteste Evanghelia, dand totodata de inteles mijloacele prin care fusese castigata aceasta bogatie. “Vamesi” erau numiti strangatorii darilor. Smintitori sunt banii! Stralucirea aurului si...
Întâmplarea se petrece la începutul vieţii publice a Domnului şi nu este raportată decât de sfântul evanghelist Luca, dar sfântul Matei (4, 18-22) şi sfântul Marcu (1, 16-20) istorisesc chemarea primilor ucenici fără pescuirea minunată. Este interesant de observat că o minune asemăn...
Credinta femeii cananeence - Uita-te cat de mult merita aceasta femeie cananeanca sa i se faca bine! N-a indraznit sa se duca la Ierusalim, ca se temea si se socotea nevrednica. Daca n-ar fi fost aceasta socotinta, s-ar fi dus si la Ierusalim; aceasta se vede si din taria rugamintii ei si din aceea...
Bogatul auzise ca este viata vesnica. El o dorea din cauza bogatiei sale, cu care dorea sa fie vesnic. Aceasta se vede din tristetea cu care a plecat de la Cel Vesnic.
Tanarul intreaba: ce are de facut pentru a dobandi vesnicia? Iisus ii raspunde scurt: poruncile. Tanarul, vrand sa atraga atentia...
Părinte profesor Constantin Coman, dintre cele patru locuri în care cad seminţele: lângă drum, pe piatră, în spini sau pe pământ bun, pe care l-aţi caracteriza a fi cel specific pentru timpul şi mintea omului modern? Cred că cele de la mijloc, când seminţele cad pe piatră.
Pilda aceasta mai este numita si Pilda bogatului neintelept, sau Pilda bogatului nebun. Sfarsitul parabolei confirma faptul ca solutia, care parea cel putin rationala, nu a fost deloc fericita. Nebunia este antonimul intelepciunii. Am fi tentati sa credem ca bogatul a procedat corect. Pana la un...
Mare este cina Sfintei Liturghii – viţelul s-a înjunghiat şi toate sunt gata pentru desfătarea duhovnicească. Într-o discuţie care a avut loc în zilele noastre între un evreu şi un creştin, evreul spunea creştinului: noi am fost de la început, poporul Israel a fost scos din ţara...
Gândul meu duhovnicesc este legat de Evanghelia care s-a citit la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi acelaşi gând duhovnicesc mă duce, concret, în sensul că foarte aproape de noi, la un om pe care l-am cunoscut aproape cu toţii: părintele Teofil Părăianu, de la Mănăstirea Sâmbăta...
Zaheu era bogat, atat de bogat incat isi permitea orice placere. Avea bani, avea casa frumoasa, avea tarini intinse, cu slugi numeroase. Toate acestea erau incununate cu functia sa de vames, ba inca era capetenia vamesilor.
Parabola din evanghelia de astăzi ne prezintă pe Semănătorul, ieşit să-Şi semene sămânţa Sa. Şi semănând El, unele seminţe au căzut lângă drum şi-au fost călcate în picioare, iar păsările cerului venind le-au mâncat. Alte seminţe au căzut pe loc pietros şi, pentru că nu...
Evanghelia de astăzi ne aduce în faţa ochilor noştri sufleteşti modelul Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, considerat de către concetăţenii săi unul dintre cei mai mari păcătoşi. Acesta, auzind că Iisus trece prin cetate, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că era...
Iisus tocmai era gata să intre, cu mulţimea şi cu apostolii după El, în Nain. Dar înainte de a intra în cetate s-au întâlnit cu un alt convoi. Un convoi destul de mare. Un convoi mortuar. Foarte mulţi, spune Evanghelistul Luca, al cărui text s-a citit astăzi, foarte mulţi urmau acest...
Dialogul introductiv creează cadrul Parabolei bogatului nebun. Zis-a Lui cineva din mulţime: „Invăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Luca 12, 13-14). Mântuitorul a fost...
Dacă ar avea oamenii necontenit înaintea ochilor mila lui Dumnezeu faţă de dânşii, s-ar milostivi şi ei unii faţă de alţii. Nimic nu-l face pe om mai potrivnic milosteniei decât gândul că nici lui nu-i dă nimeni nimic. Nimeni? Dar Dumnezeu? Nu răsplăteşte El, zi şi noapte, cu...
Asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii lui si toate cate avea...
Pe cand aveam 12 ani, am fost inviata. Toata lumea ma intreaba cum a fost. Toti asteapta povesti senzationale. Nu a fost nimic fortat. Totul a fost normal, firesc. Timp de o ora cat am fost Dincolo, m-am incredintat de multe. Dar nu ati intelege.