Pescuirea minunată şi chemarea primilor ucenici: o evanghelie ecleziologică

Întâmplarea se petrece la începutul vieţii publice a Domnului şi nu este raportată decât de sfântul evanghelist Luca, dar sfântul Matei (4, 18-22) şi sfântul Marcu (1, 16-20) istorisesc chemarea primilor ucenici fără pescuirea minunată. Este interesant de observat că o minune asemănătoare este relatată de sfântul evanghelist Ioan, după Învierea lui Hristos, şi în cele două cazuri Petru joacă un rol central. Este o Evanghelie ecleziologică prin excelenţă.

Domnul a început să predice încă din primele momente ale misiunii Sale pământeşti şi va vorbi fără încetare timp de trei ani, până la Patima Sa, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Cel care exprimă cugetele Tatălui, şi pentru că a fost trimis de Tatăl Său pentru a « binevesti Împărăţia Cerurilor». Ceea ce spune e atât de nou şi are atâta putere (căci vorbeşte, ca om, în puterea Duhului) că toţi sunt « uimiţi de învăţătura Lui » : mulţimile Îl urmează şi Îl ascultă cu admiraţie. Aşa este şi acum: Domnul este pe malul lacului Ghenizaret[1] iar «mulţimea se aduna în jurul Său ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu». Este elementul care declanşează, nada care va îngădui lui Hristos să « prindă» pe primii Săi patru ucenici. Această poveste, care ilustrează minunat pedagogia divină, se va derula în trei acte. Am putea chiar să o intitulăm: « Pedagogia misiunii ».

Domnul zăreşte pe malul râului două bărci de pescari, al căror şef este Simon, cel ce avea să fie Petru. Primul act are un caracter puternic simbolic: Domnul Se urcă în barca lui Simon şi îi cere să se depărteze puţin de mal pentru ca toţi să-L poată vedea şi auzi, Se aşează în barcă şi predică. Este imaginea însăşi a Bisericii. Barca reprezintă Biserica, pentru că pluteşte pe apele zbuciumate ale lumii căzute, fără să se scufunde, şi pentru că poartă pe Hristos, aşezat pe un tron. Iar Biserica învaţă noroadele, neamurile, omenirea. Hristos este mereu prezent în barca Bisericii, El este cârmaciul ei, iar nu Simon Petru, până la sfârşitul vremurilor. Această barcă nu va pieri niciodată, după cum profeţeşte Însuşi Domnul (« porţile iadului nu o vor înfrânge »). Faptul important este că cei patru viitori Apostoli sunt martori ai acestei scene: ei văd şi aud, şi chiar participă într-o mică măsură. Domnul le arată mai întâi de ce a venit în lume şi deşi ei încă nu o ştiu, la ce sunt şi ei chemaţi.

Cel de-al doilea act este pescuirea minunată însăşi. Este lucru minunat în ochii noştri cum ştie Domnul să se poarte cu oamenii din popor, cei care trudesc cu propriile braţe, care sunt la opusul acestei intelighenția religioase alcătuită din scribi şi farisei. Nu le ţine un mare discurs teologic şi nu se arată nemijlocit ca fiind Mesia, ci îi pune să facă ceva, să împlinească un act simbolic, care ţine de meseria lor şi care vorbeşte inimii lor. Domnul le spune să meargă în apă adâncă şi să arunce mrejele pentru pescuit. Simon ascultă, deşi «toată noaptea lucraseră fără să prindă nimic». Aceasta e măreţia lui Simon : ascultă pe Hristos, Îl crede pe cuvânt. Şi pescuirea este minunată, miraculoasă. Cum sunt pescari profesionişti, au înţeles pe dată: au înţeles că rabbi Ieshouah, care rostise un cuvânt minunat, purta în El o putere dumnezeiască. Au înţeles că era Mesia, Hristosul. Simon Petru are o atitudine admirabilă: se umple de frica lui Dumnezeu şi zice : « depărtează-Te de la Mine, că sunt om păcătos. »

Mai sunt două elemente ecleziologice de subliniat. Simon nu este singur: are un frate, Andrei (care nu este amintit aici dar este prezent la Sfântul Matei şi Sfântul Marcu) şi are doi asociaţi, Iacob şi Ioan. Sunt aici patru persoane (de două ori doi fraţi)[2], triadă apostolică pe care Domnul o va avea la inimă şi care va fi martora celor mai mari lucrări ale Sale (printre care Schimbarea la Faţă). Şi sunt două bărci. Peştele prins este atât de mult încât e nevoie de cele două bărci şi de eforturile celor patru pentru a-l aduce. Biserica nu este încredinţată[3] unui singur om, ci unei comunităţi de oameni, cei doisprezece apostoli, colegiul apostolic. Este oglindirea Dumnezeieştii Treimi (după cum spune Domnul: «doi sau trei adunaţi în numele Meu» iar nu: « unul singur în Numele Meu »). Petru a fost cel care a vorbit pentru că Domnul i S-a adresat lui, ca şef al pescarilor, dar întâmplarea îi priveşte pe toţi: toţi au auzit cuvântul Domnului, toţi iau parte la pescuirea minunată şi toţi sunt « cuprinşi de frică».

Cel de-al treilea act decurge din celelalte două: este concluzia lor logică. După ce le-a arătat pentru ce a venit în lume (şi în ce fel voia să înveţe poporul), după ce le-a arătat natura Sa dumnezeiască, Domnul îi cheamă să-L urmeze, folosind o expresie suprinzătoare, singura care putea vorbi inimilor lor: « de acum veţi fi pescari de oameni». De acum veţi face ca şi Mine, pe urmele Mele: veţi scoate din adâncurile lumii căzute (marea este fără lumină şi fără aer, semne ale morţii) pe oamenii supuşi morţii, aceşti peşti-oameni[4] care rămân chipul lui Dumnezeu deşi au căzut. Domnul iarăşi îi vorbeşte lui Petru, dar chemarea îi priveşte pe toţi: « ei lăsară toate şi urmară Lui». Aceasta este măreţia lui Simon-Petru şi a celorlalţi Apostoli: Hristos îi cheamă, iar ei ascultă. Vedem aici prefigurându-se « funcţia » specifică a lui Petru în sânul colegiului apostolic: va fi adesea purtătorul de cuvânt dar fără ca acest lucru să fie impus de Hristos. Nici unul dintre Apostoli nu a primit niciodată de la Hristos o misiune particulară. Evanghelia spune: « cei Doisprezece ».

Ne putem întreba de ce Domnul a chemat oameni din popor şi nu pe cei învăţaţi sau pe preoţi. Aici găsim un răspuns: Apostolii nu au făcut desigur studii, dar au ceva preţios: simplitatea inimii. Ei cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Şi au simţul concretului, al vieţii, adică bunul simţ, aşa cum au de obicei meşteşugarii şi ţăranii, pe când cei cu carte sunt adesea prinşi de abstracţiuni şi de speculaţii. În sfârşit, pentru a relua o idee de la sfântul Pavel, în slăbiciune se plineşte puterea lui Dumnezeu. Dacă Apostolii ar fi fost oameni de înaltă cultură, li s-ar fi putut atribui conţinutul predicii, pe când aceasta vine doar de la Dumnezeu. Chemând oameni probabil fără carte şi cultură, acest risc era evitat. Era clar pentru toţi că Sfântul Duh vorbea prin gurile lor.

Pr. Noël Tanazacq, Paris

NOTE:
________________________________________
[1] Lacul Tiberiadei sau marea Galileei.
[2] Pentru a sublinia necesara fraternitate a creştinilor.
[3] Intenţionat nu spun « întemeiată », pentru că Biserica are drept temelie pe Hristos, piatra din capul unghiului.
[4] Peştele şi numele său în greacă « ichtys » erau în Biserica din primele timpuri simboluri ale lui Hristos, pentru că ichtys este acronimul pentru: « Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul».

Sursa:apostolia.eu

• Pescuirea minunata
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: