Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Patriarhia Romana a propus ca Ziua Adormirii Maicii Domnului sa fie recunoscuta ca sarbatoare legala, reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane adresand Parlamentului Romaniei o solicitare in acest sens. In cuvantul adresat
Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena este hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Cu aceasta ocazie la Patriarhie au loc mai multe manifestari care se vor desfasura dupa un program special
Ne gasim la numai doua zile de sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si fata de alte zone ale tarii, la noi in aceasta perioada se pomenesc sufletele celor adormiti. Pentru aceasta pomenire, Biserica a randuit zile speciale, mai ales in Postul Mare
Luni, 13 iunie, dupa Rusalii sau Pogorarea Sfantului Duh, Sfanta Manastire Cerneti isi serbeaza hramul, fiind un asezamant monahal aflat sub obladuirea Sfintei si Celei de viata facatoarei Treimi.
Cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, in duminica a V-a dupa Rusalii Preasfintitul Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei a fost prezent in mijlocul credinciosilor bisericii cu hramul ”Cuvioasa Parascheva” a Parohiei Zona Tipografilor din Timisoara...
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, parohia Salcia-Tudor din Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare, întrucât noua biserică din localitate ocrotită de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost târnosită.
Bucurie duhovnicească a fost pentru credincioșii orăvițeni, în Duminica a 7-a după Rusalii, deoarece încă de la orele dimineți, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a târnosit Biserica Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Oravița
În duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la locașul de cult
În duminica a XXXII-a după Rusalii Biserica Azilului din Sibiu a devenit gazdă, pentru câteva ore, tinerilor elevi și studenți din Organizația Tinerilor Sibieni (OTS). Vizita tinerilor a fost făcută la invitația preotului Florin Ucă de la biserica sibiană.
La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, in toate bisericile ortodoxe se praznuieste Cincizecimea sau Pogorarea Sfantului Duh. Pogorarea Sfantului Duh este ziua de nastere a Bisericii.
La inceput, sfintii erau numiti, in general, toti crestinii, adica credinciosii sau membrii primelor comunitati crestine, care primisera botezul si care, deci, trecusera la o viata noua si curata, fiind renascuti prin Har
Trei în unu. Pentru că tot se poartă în anumite domenii. Trei sărbători religioase într-o singură zi: Înălţarea Domnului; Ziua Eroilor; Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. De fapt, primele două sunt legate între ele, prăznuindu-se în aceiaşi zi, de Înălţare.
Ati auzit in Sfinta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rivna pentru cinstirea simbetei, si-a ascuns zavistia si fatarnicia sa, zicind: Sase zile sint in care se cade a lucra. Deci in acele zile venind, vindecati-va, iar nu in ziua simbetei
Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astazi, ne vorbeste in chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Imparatia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocatia, este o strigare tainica din partea lui Dumnezeu, prin care cheama sufletele sa vina la El
Ati auzit in Sfinta si dumnezeiasca Scriptura zicindu-se: Prin sfintii care sint pe pamintul Lui, minunata a facut Domnul toata voia intru dinsii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, crestinii ortodocsi, cinstim pe sfintii lui Dumnezeu
Preafericitul Parinte Daniel, Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a oficiat, in ziua cinstirii Sf. Cuvioase Parascheva, la 14 octombrie 2012 Sfanta Liturghie la hramul Catedralei...
Auzim pe Mintuitorul zicind: Daca lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu cit mai mult? (Matei 6, 23). Sa intelegem ca aceasta lumina este mintea noastra, caci dupa multi Sfinti Parinti mintea este ochiul sufletului
In Sfanta Evanghelie de astazi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hranit peste cinci mii de oameni numai cu cinci paini si doi pesti. Caci mergand prin Galileea, vestea tuturor cuvantul mantuirii, fiind inconjurat de o mare multime de oameni, barbati, femei cu copii in brate, batrini si...
Vedeti, fratilor, ca acest tinar a venit cu mare evlavie inaintea Mintuitorului nostru Iisus Hristos sa-I ceara un sfat: cum ar putea sa intre in viata cea vesnica. Mintuitorul i-a aratat ca pentru a intra in viata vesnica trebuie sa pazeasca poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tinarul a zis ca
Patru dintre bisericile Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, intre care si Catedrala Episcopala din Giula, sunt inchinate Sfantului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, Facatorul de Minuni, care astfel este cinstit in chip deosebit si de catre romanii ortodocsi din Ungaria, informeaza Biroul de...