Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
În zilele de 12 şi 13 iunie 2021, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor se aniversează 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. Sfintele odoare au reprezentat un dar al Patriarhiei Ecumenice pentru domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, fiind aşezate cu...
In cele ce urmează vom evidenţia unele referiri, chiar şi tangenţiale, ale unor Părinţi ai Bisericii legate de deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine. Canoanele 8 şi 9 Apostolice subliniază obligativitatea împărtăşirii tuturor celor care participă la Ofranda euharistic...
Doar panzele lui Sirato, surprinzand arbusti infloriti pe stancile golase ale Balcicului, ar putea sa exprime, in parte, frumusetea ametitoare a raiului in care este asezata marea cetate imparateasca de la Tirnovo.
Privegherea si inchiderea simturilor duc la concentrarea mintii intr-o meditatie intoarsa asupra ei insesi. Primul scop al acestei adunari in sine a mintii este sa-si observe gandurile, ca pe cele rele sa le alunge din prima clipa, iar pe cele bune sa le asocieze
Trupurile inviate ale pacatosilor vor fi si ele incoruptibile, insa in acelasi timp capabile sa simta chinurile. Vor avea si ele o neputrezire in sens rau, ca o carne vesnic vie. Unii teologi, mai ales dintre catolici, cred ca ele nu se vor inalta in vazduh
Patimile reprezinta cel mai coborat nivel la care poate cadea fiinta omeneasca. Ele coplesesc vointa, incat omul patimilor nu mai este om al vointei, ci se spune despre el ca este un om stapanit, robit, purtat de patimi.
Marturisim ca rea nu poate fi decat persoana, precum numai ea poate fi si buna. Dar numai persoana marginita, deci creata, poate fi sau buna sau rea. Dumnezeu cel necreat si nemarginit nu poate fi decat bun, voind ca Persoana sa fie impreuna cu alte persoane
Relativitatea si superficialitatea dogmatica aparute in teologia ortodoxa datorita influentei curentului scolastic occidental a facut pe unii dintre teologii ortodocsi sa afirme egalitatea tuturor confesiunilor crestine in general si validitatea Tainelor la eterodocsi
Etnicul in perspectiva gandirii moderne. Incercarile omului modern de a se cunoaste pe sine, de a-si intelege propriile lui forme de existenta si manifestare, coincid in buna parte cu preocuparile lui de a surprinde etnicul in ceea ce are specific, de a-1 incadra in categoriile
In ultima vreme tot mai multi teologi vorbesc de o profunda criza liturgica in sanul Bisericii Ortodoxe. Afirmatia este, fara indoiala socanta si surprinzatoare si ar putea starni nedumerire, si chiar indignare, in poporul credincios. Cum e posibil ca tocmai Biserica Ortodoxa
Mitropolitul Serafim Joanta s-a nascut la data de 4 septembrie 1948, in localitatea Boholt-Fagaras. Studii la Liceul din Fagaras, Institutul Teologic Universitar din Sibiu, intre anii 1970-1974, apoi la institutul St. Serge din Paris, intre anii 1982-1985, unde obtine doctoratul.
Inaintand, cu incredere si nadejde in ajutorul, binecuvantarea si purtarea de grija a lui Dumnezeu, pe calea Postului celui Mare, suntem chemati cu totii sa descoperim sensurile tainice ale vietii duhovnicesti. Unita cu rugaciunea si lucrarea faptelor bune, postirea rodeste in acest rastimp prin...
Aceasta este Biserica, ca unitate in Dumnezeu: prezenta unora in inimile celorlalti. Aceasta unitate este infaptuita si traita mai ales in rugaciunile unora pentru altii. In rugaciune se infaptuieste legatura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se afla in starea de rugaciune, Dumnezeu...
Sarbatoarea Sfintei Parascheva - 2013 - Joi, 10 octombrie 2013: Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia si Sf. Liturghie (in Catedrala Mitropolitana
Omul este creat ca viata lui sa devina viata lui Dumnezeu Cuvantul. Viata lui, care uneste spiritul cu materia, devenind viata omeneasca a lui Dumnezeu Cuvantul, devine a Lui si lumea materiala, mediu de manifestare al Persoanei dumnezeiesti.
Cele peste 100 de cruci de lemn realizate de copiii de la Centrul parohial Sfintii Timotei si Mavra din localitatea sibiana Slimnic au fost expuse vreme de doua saptamani la Biblioteca “ASTRA” din Sibiu.
In acest studiu este readus in discutie un aspect al criticii Parintelui Staniloae la adresa filosofiei lui Lucian Blaga: reinterpretarea matricei stilistice. Ideea centrala a studiului este ca teologul Staniloae nu a inteles gresit aceasta teorie, ci din contra, poate fi considerat un exeget fidel...
Crucea ne insoteste in toata viata noastra, de la botez pana la mormant, cand ne odihnim intru nadejdea Invierii sub umbra crucii. Crucea are multe semnificatii in viata crestinului. Pentru cineva, crucea poate sa insemne lipsa sanatatii, faptul ca s-a nascut foarte sarac si necajit ori a cazut...
A doua conferinta preoteasca de toamna din Arhiepiscopia Sibiului s-a desfasurat astazi, 5 noiembrie, la Fagaras, in sediul celor doua protopopiate din cetatea transilvana. Conferinta a fost prezidata de Inaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, alaturi de...
Călăuza Sfântului Anastasie Sinaitul, unul dintre cele mai îndrăgite texte filocalice din spațiul bizantin, reușește să împletească în filigran literar aurul dogmelor cu răsfrângerile cele mai subtile ale gândirii umane, spre a pune la îndemân