Despre Crucea lui Iisus Hristos ca lege suprema a vietii noastre - Interviu cu Parintele Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ica Jr. – Titularul catedrei de Spiritualitate Ortodoxa a Facultatii de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu
Motto: "Noi trebuie astfel sa facem ca prin Cruce crestinismul sa fie resursa si pentru prezentul societatii noastre, dar sa se deschida si spre viitorul lumii de maine." – Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ica Jr.
Inaintand cu incredere si nadejde in ajutorul, binecuvantarea si purtarea de grija a lui Dumnezeu, pe calea Postului celui Mare, suntem chemati cu totii sa descoperim sensurile tainice ale vietii duhovnicesti. Unita cu rugaciunea si lucrarea faptelor bune, postirea rodeste in acest rastimp prin harul lui Dumnezeu. La jumatatea Postului, in duminica a treia, Sfanta Cruce se asaza in biserici in mijlocul credinciosilor, pecetluind ravna si bucuria credintei lor in Iisus Hristos Cel rastignit si inviat. Despre semnificatia liturgica, sensul teologic si duhovnicesc al Crucii ne-a vorbit in aceste zile, Parintele Arhidiacon Prof. Univ. dr. Ioan I. Ica jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna“ din Sibiu.
Semnificatia fundamentala a Postului este rastignirea patimilor
- Preacucernice Parinte Profesor, de ce vorbim despre Cruce si Inviere in duminica a treia din Sfantul si Marele Post? De ce Biserica a randuit sa fie praznuita Sfanta Cruce si in Postul Mare, fiind amintite acum Sfintele Patimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos si Invierea Sa?
- Daca privim Triodul si traditia liturgica legata de Postul Mare din punctul de vedere istoric, putem vedea si cunoaste ca in vechime sarbatorirea Sfintei Cruci era in chiar mijlocul Postului Mare, miercurea din saptamana a patra, ca si in cazul Injumatatirii praznicului Invierii, care cade intotdeauna intr-o zi de miercuri. In cazul Sfintei Cruci, cinstirea ei s-a extins in toata saptamana, iar pentru a solemniza si mai mult aceasta celebrare fundamentala s-a instituit o duminica speciala, duminica pregatitoare. In aceasta duminica, in vechime, se anunta in biserica faptul ca la mijlocul saptamanii viitoare va fi cinstita Sfanta Cruce. Aceasta cinstire speciala se facea si atunci asa cum se face si in zilele noastre.
La Utrenie se scotea o cruce speciala, o cruce-relicvar, in general la Sfanta Sofia si la toate catedralele, care a-veau o cruce in care se gasea cate-o bucatica, aschie din lemnul cinstitei Cruci descoperite de imparateasa Elena. Aceasta cruce era adusa intr-o procesiune speciala, intr-o procesiune liturgica, care intr-un fel imita vohodul de la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, fiindca ea este asezata pe Sfantul Disc asemeni agnetului inainte-sfintit. Iar cantarea care se canta este oarecum paralela sau simetrica cu cantarea de la vohodul Liturghiei mai inainte sfintite: „Acum puterile ceresti nevazut slujesc...“ In cazul de fata se spune „Acum puterile ceresti nevazut inconjoara cinstitul lemn al Sfintei Cruci care acum se aduce“. Este o procesiune speciala din punctul de vedere liturgic, dar care atrage atentia credinciosilor ca in Sfanta Cruce exista o prezenta sacramentala, incat aceasta este pusa pe Sfantul Disc, pe acesta punandu-se doar Sfintele Daruri mai inainte si dupa ce au fost sfintite. Asadar, Crucii i se da o cinstire deosebita. Crucea are o semnificatie sacramentala; ea primeste o cinstire liturgica, euharistica am putea spune, si este asezata in mijlocul bisericii si pusa spre cinstire.
Dupa cum ne spun istoricii bisericesti si istoricii Liturghiei, Crucea statea in mijlocul bisericii toata saptamana a patra si erau zile speciale la Biserica Sfanta Sofia, astfel ca in zilele de luni si marti se inchinau barbatii, iar in zilele de joi si vineri se inchinau femeile. Asadar, toata cetatea trecea si se inchina Crucii, care era pusa in mijlocul bisericii ca intr-un nou rai sau ca in mijlocul cosmosului, in mijlocul lumii, biserica fiind o imagine a cosmosului si a lumii, dar in acelasi timp si o imagine a raiului. Ceea ce cinstirea Crucii vrea sa arate celor care intra in Sfantul si Marele Post este pe de o parte accentuarea simbolismului centrului, in centrul Postului aflandu-se Sfanta Cruce, care ne aduce aminte ca semnificatia fundamentala a Postului este rastignirea, rastignirea patimilor, a poftelor, pentru a rasturna intr-un fel drama caderii produsa in Adam. Intr-un fel, pentru a iesi din Adamul cel vechi si a-L insoti pe Adamul cel nou. Pe de alta parte, cinstirea Sfintei Cruci are ca scop fundamental aducerea-aminte ca primordiala este rastignirea patimilor noastre spre a ne putea uni cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Crucea este concentrarea intr-un singur semn a chenozei lui Iisus Hristos
- Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci incepe cu indemnul Mantuitorului ca fiecare om sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-I urmeze Lui. Ce semnificatie are in acest context crucea? Despre ce cruce se vorbeste si despre ce lepadare?
- Evanghelia din duminica a treia se citeste, de altfel, la toate praznuirile Sfintei Cruci. Sfanta Cruce nu este sarbatorita numai la mijlocul Postului Mare, ci si la 14 Septembrie, ziua descoperirii ei de catre imparateasa Elena, sau 1 August, ziua inaltarii ei de catre Heraclie dupa ce a fost recuperata de la persi. Aceasta pericopa cuprinde in ea insasi esenta intregii Evanghelii. Mantuitorul spune aici: „Cel ce vrea sa Imi urmeze Mie sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea si sa-Mi urmeze Mie, ca tot cel ce va voi sa-si scape sufletul sau il va pierde si cine il va pierde pentru Mine si Evanghelie acela il va castiga.“ In toate aceste versete se cuprinde miezul predicii Mantuitorului. Domnul Iisus Hristos ne atrage atentia ca Adam, vrand sa scape sufletul sau si viata sa, a gasit moartea, deci el a ales o viata la capatul careia se gasea moartea, iar credinciosii, prin Iisus Hristos si prin credinta, daca aleg renuntarea si lepadarea, rastignirea si moartea, in sens duhovnicesc, la capatul ei afla viata vesnica. Evanghelia aceasta ne aduce aminte de rasturnarea polilor sau a planurilor pe care o aduc Iisus Hristos, Biserica si crestinismul, daca omul adamic cauta sa-si scape cu orice pret viata lui, cu pretul distrugerii vietii celorlalte fiinte din jurul lui, al afectarii mediului inconjurator si chiar al chinuirii semenilor si al ruperii sale din legatura cu Dumnezeu.
Incercand sa-si salveze supravietuirea biologica, aceasta, prin neascultare si pacat, il duce la moarte. Dar in Iisus Hristos, oricine renunta de bunavoie la viata biologica si la patimile legate de aceasta si care culmineaza in rau, in perturbarea legaturilor cosmice, cine renunta asadar la aceasta pacatosenie sadeste in el o alta viata, o viata care, paradoxal, desi este bazata pe renuntare, aduce castigul cel mai mare, aduce castigul vietii vesnice. Crucea despre care vorbeste aici Mantuitorul si pe care o cere fiecaruia dintre ucenicii Lui sa o ia asupra lor este semnul acestei renuntari care duce la castig. Acesta este paradoxul crestinului: crestinul este cel care renunta si castiga, iar cel din afara crestinismului vrea sa castige, dar pana la urma pierde! Poate ar trebui insistat si adus aminte ca ceea ce textele noastre traduc in Evanghelie prin cuvantul lepadare in limba greaca are un sens si mai tare, intr-un fel mai radical, ar trebui tradus prin tagaduire, Mantuitorul nostru ne cere asadar sa ne tagaduim pe noi insine.
Este opusul situatiei lui Adam. Adam s-a autoafirmat, a ajuns in cele din urma in negarea vietii lui si a celor din jur, iar Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne cere sa ne negam duhovniceste, spiritual, moral inclinatia noastra de a ne afirma pe noi, pentru a ne lasa afirmati de Dumnezeu si a castiga viata vesnica. In sensul evanghelic, Crucea ne aduce aminte de aceasta rasturnare de planuri. Ceea ce la omul natural este afirmatie culmineaza in negatie la Iisus Hristos, dar negatia duce la afirmatie. Aceasta ne invata Insusi Mantuitorul, chenoza Lui, golirea Lui duce la umplerea noastra, a trupurilor noastre si a vietii noastre de catre slava dumnezeirii. Crucea este, intr-un fel, concentrarea intr-un singur semn a acestei legi fundamentale care este cuprinsa in Evanghelie.
Despre Noul Pom al vietii - Crucea, cea de viata facatoare si datatoare
- In centrul, in mijlocul Sfantului si Marelui Post, asa cum afirma ieromonahul Makarios Simonopetritul, Crucea apare ca un Pom al vietii din mijlocul raiului. Este intamplatoare aceasta analogie, dat fiind ca multe din paremiile Triodului sunt din cartea Facerii?
- Nu este deloc intamplatoare, deoarece lectura fundamentala care ne insoteste in perioada Postului este din cartea Facerii. Sa ne gandim ca Postul Mare incepe cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai si se termina, intr-un fel, la capatul Saptamanii Mari, tot intr-o gradina. Incepe cu izgonirea omului din gradina raiului, din Eden, si se termina la recuperarea Edenului pe Golgota si apoi in gradina de la poalele Golgotei unde a fost inmormantat Mantuitorul Hristos si de unde a inviat. Intr-un fel, sa ne gandim la aceasta simetrie, Adam si Eva sunt scosi din rai in duminica in care incepe Postul, iar in Vinerea Mare Mantuitorul Iisus Hristos ii spune talharului rastignit langa El „Astazi vei fi cu Mine in rai“. Crucea devine noul Pom al vietii, iar prin Iisus Hristos, a Carui coasta impusa tasneste sange si apa, Sfintii Parinti spun ca se naste Biserica, cu noua Eva, se reface intr-un fel pe Golgota un nou rai. Toate aceste simetrii nu sunt intamplatoare si sunt aratate in Evanghelie.
Aceasta ne spune ca Iisus Hristos este Adamul cel Nou, Care, prin El Insusi si prin Biserica, reface oamenilor posibilitatea de a intra in raiul pe care l-au pierdut protoparintii nostri. Mai trebui sa avem in evidenta faptul ca la mijlocul Sfantului si Marelui Post al Pastilor, in a treia si a patra saptamana paremiile vorbesc de Noe si de arca lui, care este si ea o prefigurare a unui rai, deoarece Noe salva in arca lui toata esenta buna a creatiei. Deci intr-o arca - simbol al Bisericii si al raiului. In mijlocul arcei era un catarg, care o sustinea si in care Sfintii Parinti au vazut intotdeauna simbolul Sfintei Cruci. Toate aceste simboluri vor sa arate ca Biserica este cea care recastiga raiul, fiind anticipat in Vechiul Testament de Eden, apoi de arca lui Noe si de templu, iar in crestinism de Sfanta Biserica. Astfel ca Sfanta Cruce este in mijlocul Postului Mare in mijlocul bisericii ca nou rai, ca nou cosmos restaurat si intre izgonire si recastigare.
In Cruce intalnim convergenta tuturor dimensiunilor creatiei
- Sfintii Parinti vad in Cruce un semn impregnat creatiei, ca un semn cosmic, despre care se spune: Dumnezeu „asaza crucea pentru a determina cele patru zari ale lumii“. Ce inseamna Crucea ca simbol cosmic?
- Crucea are o multitudine de semnificatii. Crucea are de pilda semnificatie soteriologica, mantuitoare, pe care crestinii o scot cel mai mult in evidenta legat de lucrarea mantuitoare a lui Iisus Hristos si a Bisericii. Crucea este cea prin care Mantuitorul ne scoate din robia pacatului si a mortii, zdrobind moartea si recastigandu-ne viata. Pe langa semnificatia aceasta soteriologica, Crucea este legata de creatie. Este legata intr-un fel nu numai de constitutia cosmosului, fiind axa de sustinere a cosmosului, pentru ca in Cruce avem intalnirea dintre verticala si orizontala; este o convergenta a tuturor dimensiunilor creatiei, deci o axa de structurare a cosmosului si, sa nu uitam, are si o semnificatie antropologica, pentru ca omul insusi, pus in centrul cosmosului si al creatiei, este structurat dupa chipul Crucii si este chemat sa uneasca cerul cu pamantul, orizontala si verticala.
Atunci cand vorbim de o cruce cosmologica, sa ne gandim ca este si o cruce antropologica, pentru ca omul si cosmosul sunt legati. Si, asa cum au incercat sa spuna unii teologi, intre care si ortodocsi, in special teologii ortodocsi rusi ai secolului al XX-lea, in Cruce este prefigurata insasi Sfanta Treime, pentru ca explica intr-un fel modul de existenta al Persoanelor Sfintei Treimi. Si Persoanele Sfintei Treimi Se golesc pe Ele Insele si Se lasa afirmate de celelalte, Tatal Il naste pe Fiul si Il purcede pe Sfantul Duh, astfel ca Tatal Se goleste si Se lasa apoi afirmat ca Tata de Fiul si de catre Sfantul Duh. Aceeasi lege a golirii de sine pentru a se umple mai apoi, despre care ne spune Mantuitorul in Evanghelia din duminica a treia din Post ca este legea vietii noastre crestine o gasim in insasi viata intratrinitara, pentru ca legea tagaduirii de sine, a negarii de sine pentru a ne lasa afirmati apoi de catre ceilalti nu este o lege impusa omului, ci este insasi modul de existenta al Sfintei Treimi. Asa cum incerca Nicolae de la Rohia sa spuna prin cuvintele „Daruind, vei dobandi“. Oricine se daruieste pe sine insusi se castiga, iar crucea este simbolul acestei legi, ca cine se daruieste, se goleste, de fapt nu pierde, ci castiga comuniune, castiga plinatate de viata.
Crucea exprima insasi esenta legii personale
- Preacucernice Parinte profesor, ce explicatie au in Acatistul Sfintei Cruci cuvintele "Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!"?
- Acatistul Sfintei Cruci incearca intr-un sens sa sintetizeze toate multiplele semnificatii ale Crucii, si crucea cosmologica, si crucea antropologica, si crucea soteriologica, toate acestea sa le cuprinda intr-o creatie poetica de mare profunzime. Ceea ce m-a impresionat si ma impresioneaza totdeauna la aceasta cantare a Bisericii este faptul ca cei care o savarsesc si o celebreaza se adreseaza crucii ca unei adevarate persoane. Crucea este vazuta aproape ipostaziata, deci nu e tratata ca un simplu obiect, ca un simplu principiu sau regula cosmologica matematica, un principiu abstract, ci este personalizata. Un lucru m-a impresionat inca de cand eram student aici la Teologie si, studiind, mi-am dat seama ca Biserica ascunde o mare taina si o mare profunzime in cantarile si in traditia sa liturgica, faptul ca trateaza crucea ca o adevarata persoana.
Faptul acesta l-am inteles mai bine la sfintirea unei biserici. Lacasul bisericii este vazut ca o adevarata persoana, ca o persoana botezata: este spalat, este miruns, lacasul bisericii de zid este tratat ca un fel de persoana preliminara, pentru ca el este personalizat asemeni Crucii. Crucea nu este un simplu principiu sau obiect abstract, ea exprima - cum spuneam - insasi esenta legii personale, pentru ca persoana care se daruieste prin daruire castiga, prin sacrificiu implineste. Nu este deloc o intamplare faptul ca Crucea este tratata ca o persoana, pentru ca in ea vedem legea vietii lui Hristos, legea vietii noastre, si nu este deloc un hazard faptul ca este tratata astfel, asa cum am spus ca este pusa pe Sfantul Disc. Crucea, ca si icoana, fata Domnului pusa pe lemn, devin locuri ale prezentei personale a lui Iisus Hristos. Prin aceasta si Crucea primeste o cinstire personala si este realmente - cum spune Acatistul - „pazitoare a crestinilor“, ii fereste de atacurile celui rau, le da siguranta. Pentru ca in primul rand puterea Crucii este puterea vietii celei noi, dar si semnul prin care crestinii se apara de stapanitorii acestei lumi, a vietii decazute, a vietii egoiste, a vietii pacatoase de care ne ferim noi, toti crestinii, prin semnul Sfintei Cruci.
Prin Cruce, viata noastra se apropie mai mult de Dumnezeu
- Astazi nu se poate concepe slujba fara Sfanta Cruce. Aceasta se foloseste atat la ierurgii cat si la Sfintele Taine si la Sfanta Liturghie. Ce rol are Sfanta Cruce ca obiect liturgic?
- Da, asa este. Crucea, asa cum spuneam, vrea sa aduca si sa faca prezenta in viata oamenilor aceasta putere extraordinara pe care o contine legea daruirii, legea castigarii prin renuntare, si de aceea tot ce se face in Biserica, fiindca se face prin puterea lui Iisus Hristos, se face prin semnul Sfintei Cruci, care este semnul acestei vieti noi, viata noua care se castiga prin moarte. Asa cum am spus, Adam a vrut viata cu orice pret si a iesit moartea, tot astfel crucea, care ne insemneaza si care este un semn al renuntarii, este ca un X, care bareaza, este ca un semn de interdictie, de oprire. Crucea are deci un semn de oprire; noi ne oprim de la pacat, ne oprim de la lucrurile diavolului, ca apoi, din puterea acestei barari si renuntari, sa tasneasca alta putere, o viata care vine de Sus. Asa cum spunea frumos Parintele Profesor Dumitru Staniloae, Dumnezeu a facut lumea ca un dar si a pus Crucea pe acest dar. Celui care nu stie sa se apropie de darul lumii prin cruce, darul lumii ii devine prilej de pacat si de sminteala.
Cei care inainte sa se apropie de dar, de lume, isi fac semnul Sfintei Cruci stiu sa se apropie de orice lucru din lume fara ca lumea sa devina prilej de pacat si de atractie pacatoasa. De aceea spun si Sfintii Parinti ca la inceputul oricarui lucru pe care il savarsim sa ne facem semnul Sfintei Cruci. De pilda, ne insemnam cu semnul Crucii si inainte si dupa masa, insotindu-l cu rugaciune, iar mancarea noastra nu devine prilej de pacat, iar somnul nostru cu crucea pe perna, asa cum ne spune si rugaciunea de seara, devine un somn in Dumnezeu, si nu un somn al pacatului. De acea crestinii din cele mai vechi timpuri si pana astazi isi fac semnul Sfintei Cruci spre a nu fi prilej de pacat, ci de unire cu Iisus Hristos prin renuntare. Deci renuntam ca somnul, mancarea, munca si viata noastra sa devina prilej de patimi si, dimpotriva, vrem ca viata noastra sa se apropie mai mult de Dumnezeu.
- Cu alte cuvinte Parinte Profesor, ce reprezinta pentru crestini semnul Sfintei Cruci?
- Crestinii pot afirma fara nici o ezitare, fara nici o urma de sovaire ca nu exista semn mai important in viata lor decat semnul Sfintei Cruci. Sfanta Cruce este intr-un fel atotcuprinzatoare: ne intalnim cu Sfanta Cruce la creatie, ne intalnim la mijlocul ei - mantuirea prin Iisus Hristos si ne intalnim si la sfarsitul istoriei, ca o cheie de deschidere a Imparatiei vesnice a lui Dumnezeu. Asadar, Crucea este intr-un fel cheia vietii crestine, cheia existentei intregii lumii, a intregului cosmos, a istoriei, a omului. Crucea este semnul nostru existential si fundamental. De altfel, acest semn il vedem reprezentat si in iconografie, de pilda, in acea faimoasa scena a Judecatii de Apoi de la Voronet, unde Sfantul Petru deschide Poarta Raiului, poarta pe care este pictata crucea. Totul se deschide si se inchide asadar prin Cruce. Semnul Sfintei Cruci are o dimensiune suprapamanteasca, cereasca, dar in acelasi timp ea este si un semn concret, vazut, are forma vizibila a unui semn la care ne inchinam, pe care il veneram tocmai pentru ca este altarul de jertfa al Domnului nostru Iisus Hristos.
Asadar, Crucea in sensul ei concret de lemn al jertfei, al suferintei si al mantuirii este intr-un fel cea mai apropiata de sufletele si viata crestinilor. Pentru ca, prin intermediul Sfintei Cruci in aspectul ei soteriologic, crestinii au descoperit si au si accesul la celelalte semnificatii ale Crucii. Crucea in sensul cosmologic, prezenta in dimensiunile cosmosului, sau crucea in organizarea fiintei umane, omul fiind o fiinta cruciforma. Spune atat de frumos Sfantul Efrem Sirul ca pasarea cand vrea sa zboare isi deschide aripile in semnul crucii, ca un pom cand vrea sa infloreasca, sa creasca are forma crucii, deci tot ce apare structurat in cosmos, in univers are imprimat semnul crucii. Noi am ajuns sa cunoastem taina aceasta a crucii imprimata in tot ce ne inconjoara, in primul rand pentru ca am inteles paradoxul acesta fundamental care sta in descoperirea puterii lui Dumnezeu in jertfa Sfintei Cruci in care am inteles ca taina umilintei a sangelui si a sacrificiului lui Iisus Hristos pe cruce reprezinta inceputul si garantia invierii noastre.
Drept urmare, noi plecand dinspre cruce in sens mantuitor manifestat pe Golgota pe un lemn sfant, pe care crestinii l-au cinstit si venerat inca din secolul al IV-lea, din timpul Imparatilor Constantin si Elena, de atunci incoace, plecand de la acest semn, al vietii castigate prin moarte, crestinii au inceput a cunoaste taina Sfintei Cruci imprimata in intreaga ordine si structura a existentei. Lucrul acesta, noi, crestinii ortodocsi, il simtim in cultul ortodox care celebreaza toate aceste multiple dimensiuni ale crucii. Sa nu luam crucea doar intr-un sens cosmogonic sau cosmologic, cum de altfel poate o intalnim in ezoterisme sau in alte speculatii, ci sa o intelegem in concretizarea ei mantuitoare in primul rand si atunci intalnirea oricarui crestin cu lemnul Sfintei Cruci este inevitabila si mantuitoare si salvatoare.
Crucea ne invata sa traim suferinta cu bucurie
- Ce inseamna asumarea sau luarea, purtarea crucii de fiecare dintre noi?
- In traditie si in traditia populara, in limbajul comun a patruns cuvantul acela evanghelic spus de Mantuitorul: "Cine vrea sa-Mi urmeze Mie, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie!", iar acest cuvant evanghelic a devenit extrem de comun la nivelul limbii si intelegerii populare. Cuvantul cruce a devenit sinonim cu suferinta, fiecare are crucea lui sau isi are partea lui de suferinta, dar suferinta care este luata ca o cruce, atunci suferinta castiga un sens izbavitor. Pentru ca suferinta il si poate distruge pe om, il poate face sa isi piarda credinta, speranta si nadejdea, sa cada in disperare, sa mearga pana la sinucidere, dar atunci cand suferinta este inteleasa ca o cruce in spatele crucii se afla intotdeauna lumina invierii si a vietii care se castiga prin suferinta si prin acceptarea daruirii de sine. Atunci, intelegerea suferintei ca o cruce poate sa transfigureze, sa dea un sens si un rost acestor nenumarate suferinti de care este plina existenta umana.
Existenta umana nu este facuta numai din bucurii, exista si dureri, nu este facuta numai din placeri, exista si multa suferinta in viata si atunci crucea ne arata felul in care ne putem raporta la suferinta fara ca suferinta sa ne distruga si sa ne anuleze intr-un sens desavarsit si, dimpotriva, ne ajuta sa ne ridicam, crucea este si un semn vertical care ne arata ca suferinta nu ne anuleaza si ne innobileaza, ne ridica si ne transfigureaza. Sfintii Parinti ne spun intotdeauna ca omul are doua variante: sau isi asuma necazurile si suferintele de bunavoie, sau, daca nu le asuma de bunavoie, le asuma de nevoie. De pilda, spun Parintii ca monahii iau asupra lor crucea si suferintele de bunavoie si se mantuiesc prin asumarea lor de bunavoie, dar spun ca si cei din lume care nu le-ar dori se mantuiesc prin rabdare, suportandu-le cu ingaduinta, cu credinta si nadejde, cu demnitate necazurile. Nimeni nu scapa in ultima instanta de suferinta, importanta este atitudinea launtrica prin care ea este asumata.
Sfanta Cruce - imaginea puterii distrugatoare a pacatului, topita in fata iubirii mai mari decat moartea
- Paradoxul crucii consta in faptul ca la picioarele ei s-au intalnit rautatea oamenilor, ura si pacatul lor cu dragostea si puterea lui Dumnezeu.
- Da, este spus foarte frumos si bine. Tocmai acesta este semnul de contradictie, paradoxul pe care il are sfanta cruce, pentru ca in ea, crucea Mantuitorului sau crucea martirilor, a celor care au marturisit dreapta credinta se vad simultan aceste doua dimensiuni: vedem pe de o parte rautatea, cruzimea si ticalosia oamenilor cazuti in pacat si care isi etaleaza violenta si setea de razbunare si de invidie in chinuirea semenilor lor. Crucea reprezinta din acest sens o exacerbare si o etalare a rautatii si a rautatii oamenilor. Era semnul unui supliciu cumplit, dar in acelasi timp pe cruce vedem ca Fiul lui Dumnezeu converteste aceasta ura si aceasta violenta intr-un gest de iubire si de imbratisare dumnezeiasca. Asa cum spun de altfel si cantarile bisericesti, nu soldatii romani au fost cei care i-au intins Mantuitorului mainile pe cruce, ci Mantuitorul Insusi isi deschide bratele intr-un semn de ultima imbratisare, de iubire dusa pana la moarte din dragoste fata de Dumnezeu Tatal si apoi din dragoste fata de toti oamenii - fiii Lui.
Deci, Crucea este imaginea simultana, suprapusa intr-un fel, a pacatului omenesc, este o etalare a puterii distrugatoare a pacatului, dar care se topeste in fata iubirii mai mari decat moartea, cum spune Cantarea cantarilor, care a fost iubirea lui Dumnezeu Tatal manifestata in Iisus Hristos fata de noi toti. Aceasta imbratisare a Mantuitorului pe cruce e mai mare decat cruzimea si ticalosia oamenilor. Asa se face ca noi, crestinii, nu ne inchinam la un semn al rautatii noastre; intr-un fel ea ne aduce aminte continuu ca noi suntem cei care L-am respins pe Mantuitorul, si ori de cate ori gresim Il condamnam pe Mantuitorul la moarte, dar ca rautatea si pacatul nostru sunt tot timpul mult mai mici si inghitite de iubirea jertfelnica a lui Dumnezeu. Asadar, noi ne inchinam semnului Sfintei Cruci ca avand acea putere, acea iubire de a ierta, de a vindeca, de a tamadui orice fel de pacat, inclusiv pacatul crimei.
Noi prin Sfanta Cruce invingem frica de moarte
- Intr-una din stihirile de la Laude ale Utreniei se spune: "Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta ai dat noua; ca se ingrozeste si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei..." De ce se tem diavolii de cruce?
- Troparul ne aduce aminte de semnul crucii ca fiind un semn de triumf al lui Dumnezeu care se face asupra pacatului si asupra demonilor. Jertfa lui Iisus Hristos, iubirea Lui fata de noi manifestata in cruce reprezinta uzurparea demonilor asupra lumii. Ei se vad neputinciosi in fata lui Iisus Hristos pe care au incercat sa Il ispiteasca imediat dupa Botez, dupa cele patruzeci de zile de post, ispitindu-l cu placerile lumesti, dar fara izbanda, iar apoi Sfantul Maxim Marturisitorul afirma ca cel rau se apropie din nou de Mantuitorul dupa perioada celor trei ani de activitate si, incercand sa Il ispiteasca prin frica, prin ispitele durerii, ale suferintei, vazand ca Mantuitorul Iisus Hristos este mai tare decat durerea, nu Il blestema pe Dumnezeu Tatal, nu ii blestema pe cei care il executa cum facea unul dintre criminalii rastigniti, ci isi manifesta iubirea fata de toti aceia care I-au facut rau. Crucea reprezinta asadar acea deposedare a puterii celui rau care vede ca nici prin frica nu reuseste sa-L abata pe Iisus Hristos de iubirea fata Dumnezeu si fata de oameni. In acest sens, crucea reprezinta dezarmarea ultima a diavolilor, a disparut ultimul resort al lor, asa cum spune si Epistola catre Evrei si un Apostol de la Maslu "ca frica mortii ii tinea in robie toata viata", astfel ca Mantuitorul Iisus Hristos pe cruce invinge tocmai frica asta de moarte care este ultimul resort prin care diavolul reuseste sa tina in ghearele lui o intreaga umanitate. De aceea, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este mai presus de moarte, este biruitorul mortii, al iadului, dar si al stapanitorului acestuia care este diavolul.
Daruirea naste viata si inca viata fara de sfarsit
- De ce in Ortodoxie Crucea este nedespartita de Inviere?
- Cultul nostru marturiseste aceasta legatura dintre Cruce si Inviere. De pilda, la fiecare Utrenie duminicala, dupa ce se citeste Evanghelia Invierii si este scoasa in mijlocul credinciosilor spre inchinare se canta acel minunat imn "Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Ta Inviere o laudam si o marim". Aceasta arata ca traditia ortodoxa a fost de la inceput ferma in asocierea celor doua dimensiuni: ca nu exista, pentru Iisus Hristos si pentru cei care cred, cruce fara inviere, ca nu exista suferinta fara fericire sau ca nu exista moarte fara viata. Deci crucea exprima acest paradox si vrea intr-un fel sa ni-l comunice noua tuturor, ea reprezinta rasturnarea ispitirii adamice. Adam a crezut ca poate sa traiasca fara Dumnezeu si in loc de viata a castigat cunostinta binelui si a raului si moartea. Mantuitorul nu cauta moartea cu orice pret, moare, dar moartea si suferinta Lui nasc viata.
Crestinismul reprezinta intalnirea cu sacrificiul, cu daruirea care naste viata si viata fara sfarsit si deschide Imparatia luminii celei neinserate. Crucea este cheia Imparatiei. Este destul sa ne uitam, nu numai la aceasta cantare de la Utrenie, dar si la toate cantarile Octoihului, de la Vecernia de sambata seara, stihirile sunt ale Crucii si Invierii sau la Utrenie canoanele sunt ale Crucii si Invierii. Imnografia inca din secolele al VII-lea si al VIII-lea cand s-au fixat aceste minunate cantari arata ca traditia ortodoxa era foarte constienta de solidaritatea acestor doua: ca nu exista Cruce fara Inviere, dar nici Inviere fara Cruce. Aceasta explica intr-un fel si caracterul spiritualitatii ortodoxe, care este in acelasi timp o spiritualitate ascetica, a acceptarii suferintei, dar si o spiritualitate a bucuriei, a increderii in biruinta lui Dumnezeu, a vietii asupra mortii. Teologia ortodoxa prin parintele Dumitru Staniloae si apoi prin ucenicul sau, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, incearca sa il aduca si sa il puna aproape de inimile si mintile teologilor, ale preotilor si ale credinciosilor. Este acel lucru pe care, asa cum spunea Preafericitul Parinte, il marturisim in Saptamana Luminata, si il marturisim si vizual, il marturiseste Biserica atunci cand episcopul sau preotul iese la cadire sau la binecuvantarea finala tinand in mana alaturi de cruce si lumina Invierii. Nu exista cruce fara lumina si nici lumina fara cruce, pentru ca lumina lui Iisus Hristos tasneste din cruce, sunt razele care ies din iubirea jertfitoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Crucea a fost si este atotprezenta in istoria poporului roman
- In alta ordine de idei, exista un specific al trairii crucii in neamul nostru?
- Este limpede ca pentru crestinii romani, pentru noi ca popor format inca din etnogeneza lui sub semnul evanghelic, de origine apostolica, andreiana, un popor care a stiut sa se sacrifice pentru credinta, luptand pentru credinta ortodoxa vreme de secole de-a randul, crucea a avut o mare importanta, si-au asumat semnul crucii pana la capat. Semnul crucii este prezent in arta populara romaneasca, romanii ortodocsi au vrut sa vada crucea la intersectia drumurilor, sa sfinteasca cu el natura, ogorul, campul, propriul lor trup prin purtarea la gatul lor a crucii primite la Botez, sculptata in lemn in tot ce ii inconjoara. Pe langa toate acestea, crestinii romani au dorit sa traiasca crucea si in sens martiric, luptand si murind efectiv cu zecile si cu sutele de mii in lupta pentru apararea crucii. Romanii nu au fost un popor cruciat, nu au organizat expeditii asa cum au organizat cavalerii occidentali pentru eliberarea Ierusalimului si a locurilor, dar au stiut sa apere Sfanta Cruce poate cu mult mai multa suferinta, mai multe dureri si jertfe in cursul istoriei lor. Practic, toata istoria Romaniei de aproape 2.000 de ani se confunda cu apararea Sfintei Cruci, dar este si o istorie facuta din suferinte, o istorie care s-a desfasurat sub semnul crucii, sa ne gandim la Sfintii Brancoveni sau la Sfantul Stefan cel Mare, care au stiut sa marcheze teritoriul romanesc cu cruci care se afla pe biserici si manastiri.
Prin urmare, poporul roman este un popor crestin si un popor al crucii. Crucea este atotprezenta in istoria poporului roman, a artei, a culturii romanesti si a fost asa cel putin pana la aparitia comunismului. Sa speram ca si acum, in aceasta perioada, crucea isi va pastra sensul ei de reper spiritual si duhovnicesc pentru existenta credinciosilor in general, dar si a poporului roman care s-a definit tocmai prin asumarea crucii pana la capat, de la taran pana la ostean, si de la monah si preot pana la omul de rand, si dupa suferinte romanii au avut parte si de bucurii, de invieri.
Mai sunt acum si cateva tari care mai au crucea pe steag, pe stindarduri, dar in imn cred ca suntem singurii care iata pastreaza in acest minunat imn al lui Andrei Muresanu "preoti cu crucea-n frunte!". De altfel, ne putem si intreba, fara credinta in puterea Sfintei Cruci transfiguratoare si mantuitoare cum ar fi acceptat zeci de mii de soldati si de tarani sa moara pentru credinta fara sa clipeasca. Trebuie sa recunoastem ca forta crucii se manifesta mai ales in incercari, mai putin in perioadele de prosperitate care creeaza iluzia unei satisfaceri sau a unei bunastari, care de obicei disociaza bucuria de suferinta. Atunci cand crestinii sunt incercati de necazuri, de suferinte, de boli isi aduc aminte de puterea Sfintei Cruci si uita acum in aceasta perioada ca de fapt adevarata viata nu vine din prosperitatea mall-urilor sau a consumului, ci tasneste din puterea daruirii, nu din puterea consumului, ci din puterea daruirii.
Prin desacralizare si magie se rateaza intelesul duhovnicesc al Crucii
- Insa, Preacucernice Parinte Profesor, schimband putin registrul discutiei noastre, vom remarca cu toata intristarea ca, din pacate, asistam in ziua de astazi la o utilizare nu numai in sens eclezial, sa spunem asa, a Sfintei Cruci. Intalnim, spre exemplu, reprezentarea Sfintei Cruci pe tot felul de obiecte, pe vestimentatie sau ca accesoriu al acesteia. Cum vedeti aceasta schimbare si micsorare a sensului Sfintei Cruci?
- Da, asa este, acum civilizatia in care traim este o civilizatie a imaginii si mai mult a abuzului de imagini si de simboluri, scoase din context si devenite simple accesorii ale vestimentatiei si ale modei. Aceasta vehiculare la nivelul prezentei publice a acestor semne religioase vine dintr-o dorinta, inconstienta oarecum, a omului de a manipula sensurile si simbolurile religioase. Un risc a existat, si trebuie sa spunem si acest lucru, chiar si in civilizatia traditionala crestina, de a folosi de multe ori si icoanele si semnul Sfintei Cruci cu rost si fara rost. O incercare de manipulare magica a simbolurilor crestine a existat chiar si la nivelul traditiei crestine populare. Exista astazi o tentatie de a folosi magic nu numai semnul Sfintei Cruci, ci si ierurgiile si Sfintele Taine, este o tentatie a omului de a capta el forta Sfintelor Taine, a icoanelor, a Sfintei Cruci, in serviciul lui propriu, de a folosi crucea si la magie si la alte lucruri. Este si dimensiunea aceasta negativa a cinstirii Sfintei Cruci pentru ca nu toti crestinii au avut constiinta aceasta curata pe care o propovaduieste Biserica, multi au acceptat crestinismul, dar au incercat sa se foloseasca de elemente din crestinism tot pe fondul existentei magice cu semnul Sfintei Cruci, cu apa sfintita, cu icoane.
Exista - trebuie sa recunoastem - si o patologie religioasa de tip magic; este o degradare a religiosului, care trage simbolurile crestine spre religiile pagane, si exista manipularea aceasta in societatile moderne care se vor secularizate, postcrestine, o manipulare desacralizata, profanizata, in care vedem crucile aparand pe cercei, pe vestimentatie; o pervertire care se face prin desacralizare. Este o forma de reducere a simbolurilor religioase la rangul de simple semne, de accesorii si de comunicari superficiale intre oameni. Biserica trebuie sa-si apere traditia ei liturgica si religioasa de aceste doua ispite, atat de pericolul magic, cat si de pericolul desacralizarii simbolurilor religioase. Sunt doua moduri in care oameni rateaza de fapt intelesul duhovnicesc al simbolurilor religioase, de pilda cinstirea Sfintei Cruci.
Aceasta trebuie sa ne duca la o mai buna si intensa cateheza in viata Bisericii, prin care trebuie sa explicam oamenilor care sunt semnificatia si sensul Sfintei Cruci: ca Sfanta Cruce nu este un simbol magic si nu poate fi bagatelizata si scoasa din context; Crucea poate fi mantuitoare in Biserica pentru oamenii care asculta cuvantul lui Dumnezeu si au o viata duhovniceasca; Crucea devine Pom al vietii doar atunci cand se afla in mijlocul raiului, iar raiul pe pamant este Biserica. Este un apel sa ne intoarcem la recuperarea sensului adevarat al simbolurilor religioase in Biserica, fiindca in Biserica ele isi primesc toate sensurile, fara ca ele sa se degradeze sau sa cada in derizoriu...
- Preacucernice Parinte Profesor, va multumesc in mod deosebit, pentru acest dialog duhovnicesc, ce-l vom transmite mai departe, cu acordul sfintiei voastre, sub forma unui interviu, cat se poate de folositor pentru cat mai multi dreptmaritori crestin si va doresc sa aveti parte, in continuare, de mult succes, mult spor si multe impliniri duhovnicesti!
- Si eu va doresc la fel, asigurandu-va in continuare de toata pretuirea si consideratia mea!
Interviu realizat de catre Drd. Stelian Gombos
Stelian Gombos
-
Biserica Sfanta Cruce - Pelendri
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfanta Cruce Agiasmati
Publicat in : Biserica in lume -
Sfanta Cruce si cinstirea sfintei cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci -
Chilia Sfanta Cruce - Athos
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.