Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul este o sarbatoare aparte in Sinaxarul Bisericii. Ea ne invata modul in care autoritatea, interesul si lasitatea martirizeaza dreptatea, cinstea si sfintenia. Ar trebui sa ne intristam. Si totusi, e sarbatoare.
În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 30.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe 3,5 kilometri, peste 55.000 de pelerini au...
Cuvantul nu transmite de la subiect la subiect numai intelesuri. El transmite si putere. Aceasta se observa mai ales la cuvantul de indemn, de incurajare, la cuvantul care exprima o incredere in cel caruia i se adreseaza. El transmite de la adresant la adresat puterea de a face un bine sau de a se...
Parintele Dumitru Staniloae referindu-se la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe afirma: Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu pasind pe o alta cale decat Hristos si nimenea nu poate ajunge la aceasta unire dincolo de Hristos
Parintele Nicodim Bujor a fost unul dintre marii parinti duhovnici ai vremurilor noastre. Potrivit marturiei Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, "intr-o perioada grea pentru Biserica si pentru slujitorii ei, alaturi de initiatorii miscarii "Rugul aprins", Dumitru Staniloae, Benedict Ghius...
Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, cunoscuta si sub denumirea de Biserica Otetari, este o frumoasa biserica ortodoxa din Bucuresti. La inceput, pe locul actualei biserici, care se afla pe malul unui afluent al Dambovitei, se inaltau mai multi otetari (planta ornamentala), de la care...
Inaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului a venit la Medias in prima zi a noului an bisericesc pentru a tarnosi Biserica “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din cartierul Dupa Zid. Lacasul de cult a fost zidit in perioada 1999-2008, foarte aproape de zidul...
Aflu cu surprindere ca Universitatea privata „Sf. Andrei Saguna” din Constanta a expus, in holul institutiei, moastele patronului sau spiritual, spre inchinare. Rectorul institutiei isi justifica actiunea si invocand numele Patriarhului, P.F. Daniel si al Mitropolitului Ardealului, IPS...
Bucuria Sarbatorilor se prelungeste, a treia zi dupa Craciun, cu sarbatoarea Sf. Arhidiacon Stefan. Desi multora li se pare ca avem inca un prilej de ghiftuiala stomacala si de petrecere cu distractie, lucrurile sunt mult mai profunde.
Ortodoxia cinsteste astazi pe Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Desi sunt sarbatoriti si in mod separat, viata si opera lor teologica sunt foarte importante, motiv pentru care se cinstesc si impreuna, ca o icoana a Sfintei Treimi.Sarbatoarea acestor...
DESPRE AUTOR Parintele Serafim s-a nascut la 13 august 1934, in San Diego, California, primind numele Eugene Dennis Rose. Tatal sau se numea Frank, fiind de neam olandez si francez, iar mama sa se numea Esther si era de neam norvegian. Esther era protestanta; iar Frank desi crescuse si primise o e
Parintele Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilache s-a nascut in anul 1909 in satul Idrici, comuna Rosiesti, din fostul judet Falciu, in familia preotului Gheorghe Vasilache, dar a copilarit si a urmat cursurile scolii primare in satul Vutcani unde fusese transferat tatal sau. Vutcanenii se...
Parohia Ortodoxa Romana Sfanta Treime Aachen. Biserica: Theresienkirche, Pontstr. 43, Aachen Preot Alexandru Pop. Peterstraße 48, D - 52062 Aachen. Tel.+490241-159269; Fax.+490241-4014794. Parohia Ortodoxa Romana Intampinarea Domnului Aschaffenburg
Papa Benedict al XVI-lea a canonizat patru sfinti in cadrul unei slujbe religioase la Vatican. Este vorba de Marie-Eugenie Milleret, care a pus bazele in 1838 unei congregatii din care fac parte astazi 14 scoli in Franta si care este prezenta in 34 de state
Astazi, 27 iunie, o delegatie de 50 de persoane a Asociatiei Romanilor din Italia - ARI- s- a intalnit cu Papa Benedict al XVI-lea, la Vatican, in cadrul unei Audiente Generale. Delegatia a fost condusa de presedintele ARI, Eugen Terteleac, si se inscrie in seria de actiuni
Cu ajutorul unor renumiti specialisti, la data de 8 august 1988, Sfantul lacas al vechii biserici de la Manastirea Ramet, care avea de suferit de pe urma inundatiilor si a umezelii, a fost salvat prin ridicarea lui cu 2,08 metri
Elevii de la Seminarul Teologic Ortodox Sfantul Simion Stefan din Alba Iulia sustin astazi, 13 mai, Atestatul teologic. Pentru acest examen sunt inscrisi 25 de elevi din anul terminal, repartizati in ordine alfabetica.
La Manastirea Neamt au debutat astazi evenimentele prilejuite de proclamarea solemna a canonizarii Mitropolitului Varlaam al Moldovei. De la ora 11.00, la Centrul Social-Cultural "Sfantul Paisie de la Neamt" - Manastirea Neamt a avut loc Colocviul spiritual-academic
Cate nume punem copilului? Din pacate, aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi parinti, in momentul in care se gandesc la pruncul randuit lor de Dumnezeu. Consider ca ar fi cu mult mai potrivit ca cei doi parinti sa se intrebe: Ce nume de sfant sa dam copilasului? - sau - Ce sfant ocrotitor...
Intrucat n-ati primit plicul cu iconitele si fotografiile trimise, eu va trimit din nou. Insa, acum va trimit icoana Sfantului Dumitru - patronul familiei, asa cum i-am promis lui Valeriu, in convorbirea telefonica ce am avut luna trecuta. Si cu expediere garantata trimit.