Autoritatea si disciplina in Biserica

Prin apostoli, Hristos a incredintat Bisericii intregul adevar dum­nezeiesc revelat, cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. In calitatea ei de trup al lui Hristos extins in umanitate, Biserica adevarata are capacitatea de a cunoaste adevarul dumnezeiesc revelat si de a-l pastra. Fiind "Biserica Dumnezeului Celui viu", a Celui ce viaza in interiorul ei, ea este "stalpul si intarirea adevarului" (I Tim,3, 15).

Capacitatea Bisericii de cunoastere si pazire a adevarului dumne­zeiesc este strans legata de capacitatea ei de interpretare fara greseala a Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii. Din aceasta intreita capacitate a Bisericii, de cunoastere, pazire si interpretare a adevarului dumne­zeiesc, deriva caracterul obligatoriu al invataturii ei de credinta pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca. Cei ce parasesc Biserica, imbratisand vreo erezie, isi pierd mantuirea, pentru ca au parasit pe insusi capul Bisericii obarsia adevarului.

Biserica se intemeiaza pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie, caci altfel ar trebui sa admitem o Revelatie continua. Si aceasta, pentru ca Domnul nu-i da Bisericii adevaruri noi, ci ii cere sa pazeasca pe cel odata dat, care este infinit, limitand-o exterior, clar indrumand-o in in­terpretarea acelui adevar, in trairea lui ca adevar viu. Limitarea exte­rioara inseamna ca Biserica este legata de revelatia odata data.

In materie de credinta, autoritatea Bisericii consta in a propovadui si adanci prin cunoastere si traire si a pazi fara greseala credinta apo­stolica sau intelesul autentic al Revelatiei dumnezeiesti. De aceea, episcopii in sinoade dau marturie numai despre credinta pastrata de la inceput in Bisericile pe care le pastoresc, veghind ca formulele noi, cand sunt absolut necesare, sa redea fidel credinta de la inceput. Acest lucru il subliniaza Epistola Patriarhilor orientali din 1848, astfel : "Toata straduinta noastra este de a pastra curat Simbolul lipsit de greseli si atotdesavarsit al credintei crestine, conform cu Evan­ghelia si cu hotararile Sinoadelor Ecumenice si cu invatatura neintre­rupt prelungita a Bisericii sobornicesti".

Despre puterea si responsabilitatea ce-i revine episcopului si intr-o anume ma­sura preotului, sfantul apostol Pavel ii spune lui Timotei : "Nu fi nepa­sator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai marilor preotilor" (I Tim., 4, 14 ; II Tim., 1, 6). Iar cu alta ocazie : "Luati aminte de voi insiva si de toata turma, intru care Duhul Sfant v-a pus pe voi episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dum­nezeu, pe care a castigat-o cu insusi Sangele Sau" (Fapte, 20, 28 ;Evr., 13, 17; Efes., 4, 11-12; Fapte, 6, 3-6 ; I Tim., 3, 8-12). Daca episcopul este cel ce, hirotonind pe preoti ca savarsitori ai taine­lor in eparhia sa, ii incredinteaza cu grija de a priveghea asupra dreptei credinte a credinciosilor lor si el insusi are grija ca preotii sa-si impli­neasca aceasta misiune, inseamna ca el e supremul organ in a carui grija sta credinta intregului popor credincios din eparhia sa. El este-cel dintai propovaduitor al ei, el e cel ce supravegheaza ca ea sa se propovaduiasca corect si cu sarguinta de preoti, ca ea sa se transmita corect zi de zi, de la credincios la credincios. Si aceasta nu prin delegatie speciala de la poporul credincios de fiecare data, ci prin alegerea sa de catre credinciosii eparhiei si prin hirotonia sa pentru ei. Dar el supravegheaza pazirea credintei in eparhia sa, avand grija ca ea sa fie aceeasi cu cea din celelalte eparhii din toata Biserica. De aceea este hirotonit el de-alti doi sau trei episcopi si i se cere ca o prealabila conditie pentru aceasta sa marturiseasca credinta sa, si ca ea sa fie aceeasi cu cea a episcopilor care-l hirotonesc. Episcopul este astfel organul de legatura al eparhiei sale, in ce priveste credinta, cu celelalte eparhii, cu Biserica universala. El trebuie sa fie in comuniune neintrerupta cu ceilalti epis­copi. Puterea suprema in Biserica si deci autoritatea o detine episcopa­tul, exercitandu-o prin sinoade ecumenice, locale si nationale (in cazul Bisericilor Ortodoxe Autocefale), iar in eparhie, episcopul, atat in ma­terie de credinta si lucrare harica (simtitoare), cat si in materie de or­ganizare si disciplina. Iar la nivelul treptei lui harice, preotul exercita  puterea invatatoreasca, sfintitoare si de conducere in parohia.  

Neascultarea de autoritatea ierarhica provoaca dezbinarea sau chiar anarhia. Neascultarea are loc in diferite feluri si domenii. Ea priveste fie indepartarea unor credinciosi de la dreapta credinta (erezia), fie in­calcarea ordinii si disciplinei bisericesti, manifestata prin separatie de Biserica (schisma), fie prin multe si felurite abateri morale (pacate).

Activitatea Bisericii de pastrare si aparare a dreptei credinte orto­doxe se concretizeaza atat in propovaduirea Evangheliei, cat si in for­mularea solemna (in sinoade ecumenice si particulare) sau prin con­sens a adevarurilor de credinta in dogme, simboluri de credinta si mar­turisiri de credinta, impotriva ereziilor si schismelor. Iar puterea de conducere, organizare si disciplina isi are ca dreptar canoanele sinoa­delor ecumenice si ale celor 9 sinoade particulare aprobate de Sinodul Trulan,   poruncile   Bisericii si intreaga   legislatie   bisericeasca pe care fiecare Biserica Ortodoxa autocefala si-a dat-o in consonanta cu ade­varul de credinta.

Biserica nu exista in afara de persoane, ci in ele, fiind constituita de unitatea lor in Hristos. Prin totalitatea lor inchegata in Duhul lui Hristos se naste si sporeste credinta in fiecare, dar fiecare e dator sa contribuie la nasterea, incalzirea si sporirea credintei in ceilalti. Fiecare isi datoreaza credinta Bisericii si are in cadrul ei o responsabilitate pen­tru sustinerea credintei Bisericii. Responsablitatea aceasta comuna in fata lui Dumnezeu si credinta fiecaruia si a tuturor constituie constiinta comuna a Bisericii.

• Abateri si delicte disciplinare
  Publicat in : Organizare B.O.R.

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: