Manastirea Arbore

Manastirea Arbore

Manastirea Arbore din localitatea Arbore, judetul Suceava, a fost ridicata in anul 1502. Lucrarile au inceput pe 2 aprilie si a fost sfintita pe 29 august. Biserica poarta hramul ‘Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul’. Biserica Arbore este ctitoria lui Luca Arbore, omul de incredere-portar al Cetatii Sucevei in vremea lui Sfantului Voievod Stefan cel Mare.

Manastirea Arbore, aduce aminte in primul rand de ctitorul acesteia, al caruia nume il si poarta - Luca Arbore. In anul 1497, acesta a aparat cu curaj Cetatea de Scaun, timp de trei saptamani, impotriva asediului polon. Luca Arbore a fost portar al Sucevei aproape 40 de ani, incepand din 1486.

Manastirea Arbore

Acesta a inceput ridicarea manastirii Arbore in luna aprilie a anului 1503, dupa cum aflam direct din pisania acesteia: "Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, in zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului domn, Io Stefan-Voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al tarii Moldovei, pan Luca Arbure, parcalabul Sucevei, fiul batranului Arbure, parcalabul Neamtului, a binevoit cu bunavointa si curata si luminata inima si cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul domnului sau, a inceput a zidi casa aceasta, intru numele Taierii cinstitului si slavitului prooroc inainte mergator Ioan Botezatorul, si a inceput in anul 7011 (1503) luna aprilie 2, s-a sfarsit in acelasi an, luna august 29."

Manastirea Arbore

In anul 1523, "in luna lui aprilie, in cetatea Harlaului, Stefanita Voda a taiat pre Arburie hatmanul, pe care zic sa-l fi aflat cu hiclenie", gasim scris la cronicarul Grigore Ureche. Asa a sfarsit Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnicul de seama a lui Bogdan al III-lea si tutorele lui Stefanita Voda.

 Manastirea Arbore          

Fiind o ctitorie boiereasca, manastirea nu are nici o turla. In constructia ei se observa unele inovatii arhitectonice si un echilibru deosebit al proportiilor. Este construita din caramida si piatra extrasa de la carierele din zona.

Manastirea Arbore

Manastirea Arbore ere un plan dreptunghiular la exterior, fara turla. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta eleganta a constructiei este accentuata prin prelungirea in exterior a zidurilor laterale spre vest (cu circa 2.5 metri) si unirea lor la partea superioara prin arcada, obtinandu-se astfel un spatiu semideschis, ce apare pentru prima data in arhitectura moldoveneasca.

 Manastirea Arbore          

Prelungirile zidurilor laterale legate printr-un lat arc semicircular, delimiteaza in exterior, pe fatada apuseana, o mare nisa, destinata, se pare, lacasului clopotelor.

Manastirea Arbore

Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede, au introdus calote in naos si pronaos eliminind semicilindrul initial. Arcadele joase, fara spirale, pantele si sistemul de arce modovenesti, toate confera bisericii proportii elegante, dovedind o constructie de o mare valoare.

Manastirea Arbore

Intrarea este pozitionata pe una din partile laterale ale constructiei. In interior, biserica are un plan fals-trilobat, absidele fiind doua nise arcuite in grosimea zidurilor laterale.

 Manastirea Arbore          

In pronaos este situat mormantul ctitorului manastirii, Hatmanul Arbore, ucis din porunca lui Stefanita Voda in anul 1523. Chivotul mormantului este considerat cel mai valoros insemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Manastirea Arbore

La scurt timp dupa terminarea lucrarilor de la Arbore, la 8 septembrie, aceiasi mesteri au ridicat si la Reuseni pe locul unde se spune ca a fost taiat capul lui Bogdan Voda, ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare, aidoma bisericii de la Arbore.

Manastirea Arbore

Dupa 38 de ani de la ridicarea bisericii Arbore, la initiativa Anei, sora lui Arbore, mai precis in anul 1541, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorativa, coloritul cald si luminos, ritmul si eleganta extrema a siluetelor.

Manastirea Arbore

Frescele interioare si exterioare sunt realizate, la cererea urmaselor Hatmanului Arbore, de catre mesterul moldovean Dragos Coman din Iasi, in 1541. Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: tablourile votive din pronaos si naos, care infatiseaza pe ctitor si familia sa in doua ipostaze, portretul Fecioarei Maria, al imparatului Constantin cel Mare, etc.

Manastirea Arbore

Din pacate, pictura interioara este serios afectata in secolele XVII-XVIII, cand edificiul ramane fara acoperis. O mare parte a picturii interioare se vede totusi deslusit. Sfintii si sfintele au adesea nimburile in relief si aurite, semn al opulentei caracteristice fruntasilor feudalitatii locale, chiar intr-o perioada de permanente conflicte cu Poarta Otomana.

 Manastirea Arbore         

Nu putem sa nu remarcam tema din interiorul bisericii, anume Cavalcada imparatului Constantin zugravita la vedere, pe peretele de vest al pronaosului, care invoca simbolic victoria impotriva Portii. Compozitia da nota specifica picturii murale din Bucovina.

Manastirea Arbore

Zugravul de la Arbore, ingenios, a mai adaugat pe fatada de sud o noua Rugaciune, pe langa Marea rugaciune de la abside. Zugravul a plasat aceasta rugaciune in dreapta usii spre a face, in mod simbolic, pandant scenei Asediului pictata in stanga usii.

Manastirea Arbore

Printre sfintii zugraviti figureaza Ioan cel Nou, iar in fruntea lor, caz unic in iconografia bizantina, imparatii Constantin si Elena, considerati, dupa cum se stie, inca din veacul al XV-lea, printre marii protectori ai Moldovei.

Pictura exterioara cuprinde scene populate de numeroase personaje in continua miscare. Culorile vii ale picturii sunt armonios imbinate, degajand multa caldura.

 Manastirea Arbore          

Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldovenesca. Autorul principal al picturii, Dragos Coman din Iasi, nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Si iata ca acest lucru se vede prin spontaneitatea picturii, prin transparenta culorii, aidoma unei acuarele, in constructia siluetelor care au uneori gesturi si atitudini necanonice.

Manastirea Arbore

 Manastirea Arbore          

Manastirea Arbore

Teodor Danalache

Pe aceeaşi temă

04 Iulie 2019

Vizualizari: 40557

Voteaza:

Manastirea Arbore 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa
Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adică „Împărăteasa tuturor”, este, în general, un imn de laudă închinat Maicii Domnului, asemenea Acatistului Buneivestiri și altor texte imnografice. Iar în mod special, el este închinat icoanei Născătoarei 10.00 Lei
De ce ne doare sufletul
De ce ne doare sufletul Pentru orice suflet îndurerat, această carte este o îmbărbătare și o mîngîiere. Pentru păstori, cei care zilnic sînt puși să împartă suferința celor ce aleargă la ei, este o experiență în plus. Fie că avem de a face cu o persoană căzută în depresie, cu 31.71 Lei
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon Marele făcător de minuni, Sfântul Spiridon al Trimitundei, este supranumit, în Grecia, Sfântul călător. Asta, datorită faptului că încălțămintea sa se uzează periodic, trebuind să fie schimbată cu o pereche nouă de către monahii care au în grijă racla cu 20.00 Lei
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii?
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii? Trăim într-o lume rănită. Cu toţii ştim asta. Suferim, purtăm în spate traume, suntem îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Şi această lume are cea mai adâncă nevoie de bucurie. Nu de o veselie falsă, ci de acel râs care ţâşneşte din tine ca o eliberare. Care 13.74 Lei
Calauza studentului
Calauza studentului Lucrările practice sunt adevărata școală unde se poate căpăta tehnica disciplinei… Acolo unde aceste lucrări lipsesc, este de folos ca studenții să se alipească practicienilor, ca ajutoare. Aci vine studentul pentru prima oară în contact cu colegii săi 37.00 Lei
Limitele cunoasterii stiintifice
Limitele cunoasterii stiintifice Deși oamenii acceptă ușor complexitatea fenomenelor materiale, se feresc de ideea unei realități spirituale care le dă naștere. Omul de știință, chiar dacă se crede ferm pe terenul cunoașterii, rămâne, de fapt, dependent de presupuneri și de un plan 58.14 Lei
Sfanta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea casatoriei
Sfanta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea casatoriei Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu 37.00 Lei
Flavian. Armaghedonul. vol. 5
Flavian. Armaghedonul. vol. 5 „Este deosebit de important să înțelegem că adevăratul câmp de luptă rămâne sufletul omului. Pe acest câmp de luptă are loc bătălia decisivă între Bine și Rău, între diavol şi Hristos. Acesta este Armaghedonul fie­cărui om în parte, lupta căreia nimeni nu 29.60 Lei
Parintele Elefterie Mihail de la manastirea Dervent - Doctor al trupurilor si al sufletelor
Parintele Elefterie Mihail de la manastirea Dervent - Doctor al trupurilor si al sufletelor Părintele Elefterie Mihail a fost cu adevărat un „om al lui Dumnezeu”, dăruit vremii în care a trăit pentru a ridica duhovnicește viața credincioșilor. Părintele Elefterie și-a prefăcut îndelungata viață – adeseori zbuciumată, plină de necazuri și 28.54 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact