Manastirea Pangarati este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Acest asezamant de veche traditie de pe valea Bistritei se afla putin mai la rasarit de Muntele Botosanu, pe malul stang al paraului Pangarati. Locasul monahal isi are inceputurile in secolul al XV-lea, cand pe aceste locuri traiau calugari sihastri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfantului Stefan cel Mare.
Numele manastirii provine de la un oarecare calugar Pangratie, dupa marturia istoricului Nicolae Iorga, care marturiseste "se pare a fost un pustnic de demult, dand numele paraului din apropiere". Acelasi istoric spune ca termenul "pangarati" nu are "nici un amestec cu ideea de pangarire".
In anul 1460, Cuviosul Simeon de la Pangarati a ridicat prima biserica din lemn, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, aceasta fiind incendiata insa de turci, in anul 1476. Se pare ca in timpul expeditiei lui Mahomed al II-lea, din vara anului 1476, obstea monahala de la Pangarati a trecut prin momente de grea incercare. Probabil, un grup de turci razletit dupa prada in aceasta parte a dat foc bisericii, iar calugarii s-au ascuns in munti, trecand apoi in Transilvania unde au ramas pana la incetarea razboiului.
Mai tarziu, schitul este transformat in manastire, de voievodul Alexandru Lapusneanu, care zideste in locul bisericii din lemn o biserica din piatra, cu arhitectura unica, ce a rezistat pana in zilele noastre.
Biserica cea veche a manastirii din Pangarati a fost zidita deci din piatra, in anul 1560, de catre evlaviosul domn Alexandru Lapusneanu, si s-a sfintit de catre mitropolitul Grigorie al Sucevei, in anul 1560, dupa cum ne istoriseste pisania manastirii: "Cu bunavoirea lui Dumnezeu si cu sporirea Prea Sfantului Duh si cu ajutorul marelui mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir s-au zidit si s-au sfintit Sfanta Manastire intru numele Sfantului Mucenic si s-au sfintit de acesta Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068, din porunca lui Alexandru Voievod."
Pornind de la o mica suprafata de teren atribuita de Alexandru Lapusneanu, Manastirea Pangarati va ajunge in mai putin de un secol, prin danii si cumparaturi, unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistritei, rivalizand prin putere si bogatie cu toate manastirile invecinate si in primul rand cu Manastirea Bisericani.
Asezarea monahala de la Pangarati va apare pentru prima oara sub denumirea care a consacrat-o intr-un document emis de cancelaria lui Petru Schiopul, la 9 iulie 1577. Din acea perioada a ramas faima iconarilor de la Pangarati, cateva dintre icoanele de o mare frumusete putandu-se vedea si astazi la usile imparatesti ale iconostasului. Ele apartin marii scoli iconografice autohtone din epoca de varf a Moldovei medievale.
In anul 1642, marele vistier Dumitru Soldan va construit turnul clopotnita. Alte innoiri s-au adaugat in secolul al XIX-lea, de catre egumenul Macarie, care a transformat tainita subsolului in biserica si a construit impunatorul corp de chilii din sud-vest, unde se afla staretia, trapeza si biblioteca.
La inceputul secolului al XVIII-lea, Manastirea Pangarati constituia unul dintre putinele adaposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a incercat sa ascunda tocmai aici odoarele eparhiei, in timpul domniei lui Mihai Racovita, cand catanele austriece invadasera tara.
In anul 1850, staretul Varnava restaureaza manastirea si construieste noi cladiri. Traditia locului ii consemneaza printre cei mai renumiti egumeni pe Cuviosul Simeon si urmasul sau, Cuviosul Amfilofie, fiind cinstiti in zona ca sfinti. Racla cu moastele Cuviosului Simeon a fost dusa de Stefan cel Mare si Sfant in cetatea de Scaun a Sucevei.
Dupa anul 1863, viata monahala slabeste tot mai mult in Manastirea Pangarati, dar sfintele slujbe si firul vietii duhovnicesti au continuat neintrerupt pana astazi. Manastirea, inchisa in anul 1960, se reactiveaza ca schit abia in anul 1990, iar dupa doi ani incep lucrarile de restaurare la acoperis, fatadele exterioare, ferestre si turnul clopotnitei. Pentru inceput, fondurile au fost asigurate de Manasirea Bistrita, de care a tinut Schitul Pangarati, pana sa primeasca statutul de manastire pe care il are azi.
Biserica veche este o constructie masiva din piatra, care pare mare in exterior, dar este putin spatioasa in interior; sunt de fapt doua biserici suprapuse, cea de la subsol, inchinata initial Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, are intrarea prin sud, cea de sus, inchinata Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, hramul principal al manastirii, are intrarea prin partea nordica.
Biserica de deasupra, in forma de cruce, nu are turla. Altarul este luminat de o fereastra la rasarit si alta la nord, in zona proscomidiarului. Catapeteasma din lemn este sculptata si pictata de staretul manastirii, in anul 1778. Naosul are absidele foarte inguste si putin adanci. Ferestrele sunt din lemn, mici, duble, cu grilaj metalic la exterior. Pridvorul este luminat de o fereastra dreptunghiulara la nord si alta la vest. Fatadele exterioare sunt simple, tencuite si varuite in alb pietros. In partea sudica sunt trei contraforturi masive, din piatra.
La sase metri inspre nord de biserica se afla blocul care adaposteste staretia, trapeza, bucataria si camera de oaspeti. Incinta este imprejmuita la vest si est cu un zid din piatra la cinci metri inaltime. In afara incintei s-a renovat, dupa anul 1992, fostul palat pentru Staretie.
Teodor Danalache
-
Cuviosul Simeon Noul Teolog
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.