Manastirea Segarcea este o manastire ortodoxa din Arhiepiscopia Craiovei. Aflata in localitatea Segarcea, judetul Dolj, la cativa zeci de kilometri inspre sud de orasul Craiova, asezarea monahala de la Segarcea este una deosebit de veche, biserica actuala fiind zidita in anul 1547. Numele localitatii, provenind din doua cuvinte latinesti alaturate ("seges" si "arcesitus"), inseamna "pamant dorit" sau "pamant mult visat".
Prima mentiune documentara despre existenta unei mosii la Segarcea este cea din actul din 10 iunie 1416, scris la Arges, in timpul domniei lui Mircea cel Batran. Prin acest document, domnitorul intareste unor boieri mosiile din zona. Printre boierii care au semnat actul se gaseste si un boier cu numele "Dragomir de la Segarcea". Mai apoi, localitatea Segarcea este amintita in data de 15 septembrie 1557, intr-un document emis la Targoviste si semnat de domnitorul Patrascu cel Bun.
Manastirea Segarcea - scurt istoric
Pe mosia Segarcea, "doamna Sultanica" a ridicat un mic schit, din lemn, in vremea lui Negru-Voda. Mai apoi, in anul 1547, pe mosie a fost ridicata biserica de zid, inchinata Adormirii Maicii Domnului. Aceasta a fost zidita in stil muntenesc, avand o turla pe naos, si o alta pe pridvorul deschis, de forma patrulatera.
In anul 1600, in timpul voievodului Mihai Viteazul, biserica a fost inconjurata si intarita cu ziduri masive din caramida, construite in forma de cruce. Deasupra portii de intrare se aflau inscrise cele trei cifre romane MDC, reprezentand anul construirii acestor ziduri. Staretie cu pivnita, prispa cu deschideri boltite si chiliile au fost anexate mai tarziu.
Manastirea Segarcea se prezenta ca o cetate fortificata, drept pentru care era folosita ca loc de popas, de comerciantii de sare, care mergeau spre Dunare. De asemenea, in timpul atacurilor otomane, locuitorii din zona se ascundeau in incinta manastirii, inchizand portile cele mari.
Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, arhidiaconul Paul de Alep, nota: "Am trecut raul Jiu, intr-o luntre, si am ajuns seara intr-un targ daruit patriarhului de Alexandria inca din timpul lui Radu voievod, numit Segarcea, asezat intr-un loc frumos, cu pamant intins si proprietati numeroase si cu un venit anual de cinci sau sase sute de piastri. Aici locuieste un calugar trimis de patriarh, care sade totdeauna acolo si este schimbat la fiecare trei ani; aici e un loc cu clima placuta."
In anul 1620, in timpul egumenului Gherman, dupa afirmatia lui Nicolaie Iorga, satul si Manastirea Segarcea au fost daruite Patriarhiei de Alexandria. Un act de danie din 28 octombrie 1622, semnat de domnitorul Radu Mihnea, confirma si el acest lucru. Manastirea si mosia Segarcea au fost daruite Patriarhiei de Alexandria, avand un statut special, daruit de domnitor. Astfel, pe aceasta mosie, taranii se puteau aseza liber, in schimbul exploatarii agricole si a productiei mestesugaresti, o mare parte din venituri mergand in Alexandria, care suferea mult sub jugul otoman.
In perioada de stapanire austriaca (1716-1739), Manastirea Segarcea a ars aproape in intregime, biserica avand si ea mult de suferit. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, calugarii din Alexandria au refacut biserica, facand si anumite modificari, precum anularea zidului dintre pronaos si naos.
In data de 11 decembrie 1863, odata cu secularizarea averilor manastiresti, prin actul semnat de Alexandru I. Cuza, asezamantul monahal din Segarcea a fost scos de sub posesia Patriarhiei de Alexandria, mosia acesteia trecand in posesia statului. Nu dupa multa vreme, manastirea a fost desfiintata, iar biserica acesteia a inceput a fi folosita ca biserica de parohie. Incepand cu anul 1884, o parte din averea manastirii a fost daruita regelui Carol I, fiind transformata in domeniu regal viticol.
Manastirea Segarcea are si astazi o incinta dreptunghiulara. Pe laturile de sud si de vest se mai observa, in zid, urmele peretilor perpendiculari, care compartimentau zona chiliilor. Poarta monumentala a manastirii, decorata in stil neo-baroc, a fost zidita in anul 1903.
De mari dimensiuni, biserica este zidita in forma de cruce, fiind impartita in Altar, naos cu turla, pronaos si pridvor deschis, peste care se inalta un turn-clopotnita. In partea vestica a naosului se observa inca cele doua nise laterale, acoperirea acestui spatiu fiind realizata printr-o bolta semicilindrica. Intre naos si pronaos se afla initial un zid plin, care a fost demolat, la restaurarea din anul 1862. Pronaosul este acoperit cu o calota pe pandativi.
Intrarea in turnul-clopotnita de deasupra pridvorului se face printr-o usa aflata pe peretele nordic al pronaosului, care cuprinde, in grosimea sa, si prima rampa de acces la acesta. Podul pronaosului a fost fortificat. Dinspre interior se pot observa cele doua perechi de guri de tragere, de forma patrulatera. Pe latura nordica, ele sunt astupate, iar pe latura de sud, sunt deschise, servind pentru aerisire. Podul insusi pare sa fi fost amenajat pentru aparare (tainita).
Pridvorul este acoperit cu o bolta semicilindrica transversala. El este deschis pe trei laturi, deschiderile avand arcade in segment de cerc, sprijinite pe coloane octogonale din zidarie, cu parapet inalt. Cele doua niveluri originare ale turnului cuprind, fiecare, cate doua incaperi. Un al treilea nivel, de plan octogonal, cuprinde camera clopotelor. Ferestrele au fost modificate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, deschiderea actuala, in acolada, mascand partial pe cea initiala, vizibila din interior.
Exteriorul bisericii este lipsit de profile, cu exceptia soclului, a braului si a cornisei, care sunt toate adaugari din secolul al XX-lea. Tot atunci a fost realizata decoratia turlei octogonale de pe naos, ca si cea a nivelului al treilea al turnului-clopotnita, cu arhivolte si decoratii florale.
Ancadramentul usii spre pronaos, cu deschidere in acolada simpla, avand colturile decorate cu rozete, nu concorda stilistic cu intregul, provenind probabil de la biserica anterioara, din secolul al XVI-lea. In interior, pictura este in ulei, foarte afumata si retusata masiv in secolul al XX-lea.
In coltul nord-vestic al incintei Manastirii Segarcea se pastreaza staretia, alcatuita din pivnite si un parter etajat. Planul general al constructiei este in forma de "L", avand aspectul a doua volume alipite. Spre est se afla o pivnita mare, dreptunghiulara, boltita semicilindric, cu un stalp median, din care pornesc dublouri. Spre vest este o pivnita mai mica si trei incaperi cu acces de la nivelul solului. La etaj, spre sud, se afla o prispa, cu deschideri semicirculare, iar spre nord, depasind incinta, o prispa de zid si lemn.
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.