Se topeste incet o dimineata luminoasa de toamna tarzie, in valvataia frunzelor aprinse de bruma, inaltand spre ceruri fuioare de ceturi laptoase ridicate din apele paraului Valea Alba.  Ne aflam la Hanul Razesilor, „loc asezat, cum cere traditia, la raspantie de drumuri, unul din ele fiind sleahul cel mare, cel care si atunci, ca si astazi, lega tara Moldovei de lumea evropeneasca“, cum spune Constantin Dram in prefata romanului  lui Ion Muscalu, Hanul Razesilor. Insotiti de domnul Ion Asaftei, vrednic urmas al legendarilor osteni razesi de la Valea Alba, pornim spre unul dintre cele mai tulburatoare asezaminte monahale ale neamului romanesc, situat la 26 km de Piatra Neamt: Manastirea Razboieni, cu hramul „Sfintii Mihail si Gavriil“, inaltata de voievodul Stefan cel Mare si Sfant, la anul 1496, peste osemintele vrednicilor martiri care s-au jertfit aici, in marea batalie de la 1476.

 

„Intru pomenirea si amintirea tuturor“

„In zilele cuviosului si iubitorului de Hristos, domnului Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul tarii Moldovei, fiul lui Bogadan Voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgator, sculatu-s-a puternicul Mahomed, imparatul turcesc, cu toate ale lui rasaritene puteri; inca si Basarab Voievod, cel numit Laiota, venit-a cu toata tara lui basarabeasca. Si au venit sa jefuiasca si sa prade Moldova; si au ajuns pana aici, la locul numit Paraul Alb.

Si noi, Stefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am iesit inaintea lor si am facut cu dansii mare razboi, in luna iulie in 26 de zile; si cu voia lui Dumnezeu, biruiti fura crestinii de catre pagani. Si cazura acolo mare multime de ostasi moldoveni. Tot atuncea au lovit si tatarii Moldova din acea latura. Pentru aceea binevoit-a Io Stefan Voievod a zidi acest hram intru numele Arhistrategului Mihail, intru ruga sa si a doamnei sale Maria, si a fiilor sai Alexandru si Bogdan, si intru pomenirea si amintirea tuturor dreptcredinciosilor crestini care s-au prapadit aici. In anul 7004 (1496), iar al Domniei sale anul 40 curgator, in luna noiembrie 8“.

Asa grait-a domnul Stefan in pisania aflatoare pe peretele de sud al bisericii, in partea dreapta a usii ce da in pronaos, despre acele zile cumplite, si despre sufletul sau, nemangaiat nici dupa 20 de ani de pierderea ostenilor mariei sale.

 

„Si au zidit deasupra oaselor o biserica“

Biserica de la Razboieni a fost ridicata ca un mausoleu izvorat din zbuciumul suferinte, caci batalia de la Valea Alba-Razboieni a fost pierduta de domnul Moldovei. „Ai nostri au pierit, incat s-a inalbit poiana de trupurile lor. si multi din boierii cei mari au picat si vitejii cei buni au pierit, si fu jale mare in toata tara“, spune cronicarul Grigore Ureche, care adauga: „Dupa iesirea neprietenilor si vrajmasilor din tara, daca au strans Stefan Voda trupurile mortilor, movila din cei morti au facut pe urma si-au zidit deasupra oaselor o biserica.“

Nu se cunoaste exact cat a durat ridicarea acestui altar, dar, dupa cum spun istoricii, lucrarea este probabil sa fi fost inceputa la 26 iulie 1496, data marii lupte de la Paraul Alb, si sa se fi incheiat la 8 noiembrie, acelasi an, cand biserica a fost sfintita, si a primit hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

 

Din nou la viata, dupa 31 de ani de pustiire

Manastirea a avut o lunga si zbuciumata istorie, asezamantul fiind desfiintat in 1959, maicile cele batrane gonite la Agapia, Varatec si Slatina, iar cele tinere, in lume. In 1973, biserica a fost restaurata. Sapaturile arheologice facute cu acel prilej au dus la descoperirea unor gropi in care se aflau osemintele ostenilor cazuti, inhumate fara o ordine anume. Nedescoperindu-se craniile celor morti, se presupune ca ele au fost depuse sub altar, unde nu s-au facut sapaturi.

Dupa 31 de ani de pustiire, Dumnezeu a vrut sa dea din nou semn de lumina sfantului locas. In 1990, manastirea a fost redeschisa, prin aducerea de la Varatec a unui grup de maici si surori. Acestea, alaturi de cele 4 calugarite care nu s-au departat de biserica-necropola in toata perioada de restriste, au reinnodat firul trairii monahale in acest loc, sub indrumarea maicii starete Nazaria Nita si a maicii egumene, monahia Glicheria Manastireanu. In 1994, a fost instalata o noua stareta - Olimpiada Neagu - care, din motive de sanatate, in 1998, se retrage la Varatec, in locul ei fiind numita stareta stavrofora Acachia Caus. In prezent, manastirea are o obste de 30 de monahii si surori, si ca duhovnic pe ieromonahul Daniel Macovei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, obstea se indeletniceste in principal cu slujbele, restul timpului fiind destinat ascultarilor. In manastire functioneaza ateliere de croitorie, sculptura, litografiere icoane, tesut covoare si tamplarie.

 

In ostirile Sfintilor Arhangheli

Pasim cu grija in sfanta biserica. Miroase puternic a tamaie si a smirna. Tragem adanc in piept aerul inmiresmat, coplesiti de simplitatea si smerenia altarului de piatra, pe care Sfantul Voievod l-a ales drept loc de vesnica odihna vrednicilor lui osteni. Cata durere va fi cuprins sufletul lui! Cata iubire de-aproapele se va fi strans in inima lui, de-a poruncit ca toti cei pieriti, indiferent ca erau crestini sau pagani, sa fie cinstiti cum se cuvine, „intru pomenirea si amintirea tuturor“! Cata bucurie va fi aflat, stiind ca ei vor fi ajuns soldati in ostirile ceresti, sub nebiruitii Arhangheli Mihail si Gavriil, si cate rugaciuni de multamire va fi inaltat spre Mantuitorul!

„Simtim o datorie de a ne ruga aici, pentru cei ce s-au jertfit pentru credinta si pentru neam. Si cand ne rugam, simtim asa o liniste deosebita si o sporita evlavie. Simtim duhul si prezenta Voievodului Stefan cel Mare si Sfant, in tot ceea ce facem, iar in unele imprejurari disperate, cand nu intrezarim nici un sprijin, de nicaieri, ne rugam si Dumnezeu, prin Sfantul Sau, Stefan cel Mare, ne trimite ajutor“, ne marturiseste maica stareta Acachia Caus.

Parasim manastirea, cu aceeasi grija cu care i-am trecut pragul, nu inainte de „a culege“ dintr-un cosulet paine sfintita, oferita de o maica. Trecem de poarta lacasului, minunandu-ne de un mar desfrunzit, plin de fructe galbene, coapte, rasarit acolo, langa gard, ca un pom vesnic viu, „aprins“ la capataiul sfintilor ce dorm sub velinta de tarana din altarul bisericii.

 

                                                                                          Dumitru MANOLACHE
                                                                               Lumea credintei, anul II, nr. 12(17)

.