De Manastirea Sf. Nicolae Sitaru - Balamuci am dat dupa un drum de 46 de kilometri, la NE de Bucuresti, imediat dupa localitatea Gradistea. Aici, chiar la marginea satului Sitaru, manastirea e infipta intr-un palc de padure, departe de tot ce inseamna omenire. Privind-o de la distanta, ai senzatia ca, asemenea unui melc, manastirea a traversat campia si s-a retras, insetata de liniste, la umbra padurii ocrotitoare.
Vechea manastire e micuta si strajuita de un zid masiv din beton. In curte - nici tipenie de om. E o liniste atat de adanca, incat pare ca pana si stropii de ploaie fac un zgomot asurzitor. In biserica are loc Sf. Liturghie, in prezenta a patru calugari si a unui om cu handicap. Lacasul este in stil bizantin, cu arcade frumoase, iar turnurile albe musca din albastrul cenusiu al cerului, ca doua lumanari puse intr-un sfesnic. Dupa Liturghie, parintii fac si pomenirea fostului staret Damian, plecat la Domnul. Cutremurati, cu lacrimi in ochi, calugarii misca incet coliva mica, pomenindu-l Din cand in cand, ca o incuviintare, staretul il intreaba pe parintele Gherasim: „Nu-i asa, parinte?“. Iar iscusitul duhovnic doar aproba, preferand sa stea cu capul aplecat usor spre stanga, in dreptul inimii - a rugaciune neincetata. Sub chipul batranului Gherasim se ascunde o dragoste catre Hristos cum putini au. Fost avocat si judecator faimos la vremea sa, a imbracat haina monahala la sfatul duhovnicului sau, aflat pe patul de moarte. A renuntat la familie, la cariera, la tot, pentru a fi un smerit slujitor al Mantuitorului Hristos. „Suntem o manastire foarte stricta. Suntem singura manastire din Arhiepiscopie care are programul dupa Sfantul Munte Athos. Adica facem Liturghia in fiecare zi de dimineata, iar slujba de noapte incepe la 12.00 si se termina la 3.00. Nu se mananca niciodata carne, iar vin se serveste doar la marile sarbatori, nu mai mult de un paharel. Cei care vin aici, vin cu obiceiurile lor de acasa si nu prea le place ce gasesc. Nu tu fumat, baut, slujbele sunt slujbe...“, ne-a povestit cu umor sta-retul. E viata aspra, severa, cu slujbe de noapte. Calugarilor de aici insa totul li se pare normal, iar nevointele par un drum lin spre mantuire. In decursul existentei sale, manastirea a avut mai multe denumiri: l
Sfintii dintre noi
pe cel care le-a fost staret ani de-a randul.
In corpul nou de cladiri, intr-o chilioara, dam de parintele ieromonah Nicolae Marinescu, cel care tine loc de staret. Isi citea rugaciunile. Are o figura severa, de bunic autoritar. Cu barba alba ca neaua si capul plesuv, seamana izbitor de mult cu imaginea din icoanele Sfantului Nicolae. Se lasa greu imbiat la o discutie, dupa ce ne-a masurat si cantarit cu atentie.
In cancelaria manastirii, unde luam loc alaturi de parintele Gherasim, un calugar cu figura athonita, si de ucenicul fostului staret Damian, parintele Ambrozie. Staretul Nicolae se deschide ca o floare, incet-incet, pe parcursul discutiei. Desi este surprinzator de agil, are totusi nu mai putin de 87 de ani. Ajuns la varsta psalmistului, staretul are o figura radioasa, de om impacat cu viata. In 1936, pe vremea cand era cantaret la Biserica Sfantul Vasile, de pe Calea Victoriei, i-a cunoscut pe Enescu, Goga, dar si pe Nicolae Iorga, care, chiar si cand a ocupat functia de sef al Consiliului de Ministri (adica prim-ministru), venea umil la biserica, la fel ca orice credincios. In timp ce isi povesteste viata, parintele face paranteze mari, vorbindu-ne, ca unor copii, despre legatura indisolubila dintre Ortodoxie si poporul roman; moralitate fara legea stramoseasca nu poate exista.
Pravila ca la Athos
„Valea unde s-a inecat Musa“
Manastirea Sitaru este monument istoric din sec. 18 In sec. 16, pe locul actualei manastiri exista o biserica de lemn cu acelasi hram. In anul 1627 Marele Vornic Jupan Popa Greceanu (1587-1632) a zidit o biserica din piatra, zidurile de incinta si chiliile. Actuala biserica este facuta de un urmas al ctitorului, In anul 1751-1752, Jupan Gheorghe Greceanu. Din aceeasi perioada dateaza si pictura bisericii, executata de preotul Dima din Brasov cu ucenicii sai. Primul document care atesta acesta manastire este dat de domnitorul Leon Tomsa la 15 aprilie 1631, prin care intareste stapanirea acesteia asupra Manastirii Parvulesti. Din 1928 si pana in 1991, acest asezamant a apartinut de Manastirea Caldarusani. In anul 1944, a gazduit 23 de calugari de la Manastirea Chitcani din Basarabia, refugiati din fata potopului bolsevic. Decretul din 1959 a lovit crunt manastirea, aici ramanand doar parintele Veniamin Gavrilovici.
Adapost pentru monahii basarabeni
Florin BICHIR
Lumea cedintei, anul II, nr 5(10)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.