Ma aflam la Sfanta Manastire Sihastria, trimisa de maica mea, Fevronia. Trebuia sa platesc un pomelnic de un an pentru maica din chilie ce plecase la Domnul de demult. Ma aflam deci la Sfanta Liturghie si ascultam, privind cu mare atentie pe Parintii slujitori. Ma gandeam chiar ca, dupa slujba, sa merg la unul dintre ei, care mi s-ar fi parut mai potrivit, pentru a-l ruga sa-mi explice cateva pasaje, pe care nu le intelegeam pe atunci, din Noul Testament.

Parintele Ambrozie era de saptamana la Sfantul Altar si atunci cand l-am vazut am tresarit intr-atat de tare incat cred ca am atras si atentia unei femei de langa mine.

Parintele, iesind la tamaiat, in timpul Ceasurilor, si venind pe culoarul format in multime, ajungand in dreptul meu mi-a zis ca, dupa slujba, sa vin la chilia sa, sa vorbim!

Frate drag, trebuie sa-ti spun ca eu nu-l mai vazusem pana atunci pe acest Parinte si, de aceea, toata intamplarea aceasta mi s-a parut ca un vis!

M-am interesat deci unde isi are chilia Parintele Ambrozie si m-am indreptat spre el. Mi-era putina teama, caci nu-i mai vorbisem niciodata si nici nu stiam ce ar fi avut Cuviosia sa sa-mi spuna.

Am batut la usa si, cand mi-a spus sa intru, i-am urmat indemnul. Parintele era ocupat cu aprinderea candelei si, sarutandu-i mana, m-a binecuvantat, ungandu-ma pe frunte cu un mir cu o mireasma minunata, din care mi-a dat si mie apoi, la plecare.

Apoi Parintele mi-a spus sa ma asez pe-un scaun si m-a intrebat:

- E, acum, ca ma cunosti, spune ce treaba aveai cu mine? De ce ma fixai asa cu privirea?

Eu credeam ca ma va certa spunandu-mi aceste vorbe, insa nu a fost asa. Atunci i-am povestit de ce venisem la Sihastria si cam ce anume nu intelegeam din versetele Noului Testament. Parintele a zambit usor, a luat pomelnicul adus de mine punandu-l peste altele asemenea si apoi, luand epitrafirul si inchinandu-se, rosti o rugaciune, cerandu-i Bunului Dumnezeu sa-i intareasca si lumineze cuvantul catre mine. Mi-a explicat atunci, asezandu-se, extrem de clar acele versete si am tot vorbit asa pana cand in chilie a intrat, pentru spovedanie, un frate.

M-am mirat atunci cand am vazut ca Parintele i-a spus insa sa vina putin mai tarziu, caci are „un pui de maica, venit de departe, ce vrea sa stie multe!“. Sincera sa fiu, mie mi-era rusine auzind cuvintele acestea, insa apoi Parintele mi-a explicat, linistindu-ma, ca „acel frate nu va mai sta mult in manastire, va pleca in lume, caci nu este sincer la Sfanta Spovedanie!“. Si asa a si fost, caci, nu peste mult timp, acel frate a plecat, nimeni nestiind insa de gandul sau. Inainte de a pleca, Parintele Ambrozie mi-a spus: „Data viitoare cand vei veni cauta sa o convingi si pe maica ta sa vina. Trebuie sa vina si ea, neaparat!“.

Eu credeam ca Parintele se referea ca maica sa vina doar asa, sa asculte slujba, dar nu era asa.

Ei bine, la vreo trei saptamani dupa asta, am avut ocazia sa ajungem din nou la Sihastria, impreuna cu niste oaspeti. Maica mea era insa o fire timida, retrasa si la locul ei, si, simtindu-se si foarte rau, nu prea vroia sa iasa din chilie. Am vorbit insa atat cu ea incat pana la urma a cedat si a mers, spunandu-mi ca ma va pune la canon daca nu mergem impreuna sa luam cuvant de folos de la Parinti. Nu vroia insa sa mearga la Parintele Ambrozie, caci nu mai vorbise cu Parinti straini, in afara Parintelui Nicodim, si avea anumite retineri.

Tot incercand sa fac intr-un fel ca ei sa se poata intalni, l-am si zarit urcand, pe aleea ce ducea spre cimitir, pe Parintele Ambrozie. Cum mergea tare incet, iar noi ne cam grabeam, l-am ajuns iute din urma si, sarutandu-i mana, i-am spus: „Iata, Parinte, pe cine v-am adus. Este maicuta mea, Fevronia, cu care mi-ati spus sa vin!“

Am mers apoi cu totii la chilia Parintelui si, timp de vreo 20 de minute, cat au discutat ei in chilie, eu am asteptat pe cerdac. Cand m-au chemat inauntru am zarit insa pe chipul maicii mele un amestec straniu de bucurie si tristete.  Atunci am aflat ca Parintele, desi nimeni nu-i spusese nimic in legatura cu maica mea, descoperise, prin darul ce-l avea de la Dumnezeu, ca ea avea cancer.

A fost un soc pentru mine! Stateam asa, in chilie, ascultandu-i cum vorbesc, cum Parintele incerca sa o convinga pe maica mea sa se trateze, caci trebuie sa mai traiasca macar 2-3 ani, ca sa ma poata invata tot ceea ce trebuie. Chiar a si mustrat-o putin, spunandu-i ca trebuie sa ma lase sa citesc mai mult. Maica s-a aparat, i-a explicat ca nu aveam timp si de citit, caci ziua era pentru a face ascultare la manastire, iar seara aveam de facut tot soiul de treburi in chilie si la covoare. Parintele insa i-a spus ca, asa cum era timp pentru munca, trebuie sa gaseasca macar o jumatate de ora pe zi ca sa citesc. I-a spus ca acest lucru ma va incuraja si mai mult spre cele duhovnicesti si ma voi putea bucura si eu, invatand.

Nici in legatura cu cititul nu-i spusesem nimic Parintelui, caci credeam ca asa trebuie sa fie, sa nu citesc. Si chiar de as fi vrut sa fie altfel, nu as fi putut trece peste voia maicii mele.

Ma gandesc si acum la acest minunat Parinte, la cum a stiut el toate acestea si la cum s-a schimbat viata noastra de la intalnirea cu Cuviosia sa. Caci, de atunci, maica a inceput sa se trateze iar mie mi-au permis, timp de 2 ore pe zi (intre 22-24), sa citesc cele necesare sporirii in credinta.

Mi-e gandul acum la acesti minunati  oameni, la Parintele Ambrozie si Maica Fevronia, cea care, in ultimii sai ani de viata, multe mari bucurii mi-a mai facut.

Caci ei ii datorez, pe langa multele carti ce mi le cumpara, si prima mea intalnire cu alt mare duhovnic al nostru, minunatul Parinte Nicodim.

Dar despre asta, frate drag, iti voi povesti data viitoare.

                                                                                               Maica MARIAMI
                                                                                Lumea credintei, anul III, nr. 4(21)

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: