Am ajuns la Schitul Ganeasa adusi fiind de Vasile Dumitrache, un pelerin trecut de 80 de ani, care a batut cu pasul absolut toate schiturile si manastirile tarii. Pe scurt, un adevarat campion al credintei, un fel de Badea Cartan la cumpana dintre milenii. Cartile lui au aparut la Editura Nemira si sunt cea mai vie cronica a vietii monahale actuale din Romania, vazuta prin ochii unui smerit inchinator. Oricum, d-l Dumitrache ne-a starnit curiozitatea descriindu-ne un loc minunat, recent ridicat numai pe cheltuiala unei singure familii. Stiind cum se construieste in prezent (lipsa mijloacelor dar mai ales gustul indoielnic, kitsch-ul, fac ravagii in Biserica noastra), am pornit la drum cu inima stransa. "Noroc ca este aproape", gandeam in sinea noastra, stiind ca avem de strabatut din centrul Bucurestiului nici 15 km pana la locul cu pricina. O data ajunsi, am ramas aproape uluiti: pe salba de lacuri a raului Colentina, vizavi de o padure de stejar, se rasfrangea in unda limpede atunci (mijlocul lui noiembrie) silueta alba, clasic-brancoveneasca, a unui biserici. Itita pe un tapsan, anuntata privirii de cele doua turle vizibile de la distanta, bisericuta este pur si simplu un model de traditie arhitectonica natural actualizata, de bun gust si de lipsa de aroganta, exprimata astazi prin betonul armat, corniere si termopane albe. Asadar, inca se mai poate! Arhitectii, mesterii si egumenii zdraveni inca n-au disparut din Romania! Imediat, ne-am gandit ca si Catedrala Mantuirii Neamului (desigur, la scara ei) ar putea benefia de acelasi regim al firescului, al bunului simt si al redescoperirii traditiei sanatoase.

Maica Stareta Hristofora, o tanara calugarita venita din Manastirea Pasarea (care se afla la doar cativa km). ne-a intampinat cu naturalete. De la ea am aflat scurtul istoric al asezamantului: 

"In povestea acestui schit nu este nimic extraordinar, nici o vedenie, nici un vis revelator, afara de dragostea fata de Dumnezeu si de darnicia unei familii - Sorin si Mihaela Marin. Acestia s-au hotarat sa construiasca o biserica pe propriul teren, scop in care au cerut binecuvantarea si sfatul ierarhului locului. Asa se face ca in 1995 incepe inaltarea sfantului locas. "Locul acesta cerea o biserica", a spus Vladica Teodosie, pe atunci vicar al sfintei Arhiepiscopii a Bucurestilor, privind gura de rai pe care o vegheaza locasul terminat si sfintit patru ani mai tarziu, la 13 noiembrie.

Regretatul Vladimir Popov, arhitectul care a conceput in stil brancovenesc proportiile echilibrate si arcadele zvelte ale bisericii, desi avea o varsta venerabila, proiecta pentru prima data un astfel de edificiu. In ciuda acestui fapt, a izbutit sa daruiasca bisericii o acustica iesita din comun si intimitatea atat de specifica sentimentului prezentei nemijlocite a lui Dumnezeu. Icoanele catapetesmei au fost pictate si montate in anul 2000 de catre Ion Achitenie, iar exteriorul a fost impodobit cu 23 de medalioane in mozaic, sub aceeasi semnatura. Deocamdata, peretii bisericii asteapta in tacere fresca ce ii va ornamenta, dar altarul este impodobit cu doua vitralii reprezentandu-l pe Mantuitorul si pe Prea Curata Sa Maica. Naosul, dupa cum vedeti, este inundat de lumina ce patrunde abundent prin vitralii minunate, ce infatiseaza sfinti romani si sfinti cu moaste la noi in tara: Sfanta Filofteea, Sfanta Teodora de la Sihla, Sfantul Andrei, Sfantul Dimitrie Basarabov, si patronat de turla impodobita si ea cu vitralii decorative. In pronaos te intampina cei doi arhangheli - Mihail si Gavriil - ocrotitori ai locasului, cernand din ferestre lumina calda si colorata.

In anul 2000 biserica a prins viata, fiind transformata, impreuna cu casa alaturata, in schit, prin mutarea aici a unei vietuitoare din apropiata Manastire Pasarea. Pana la sfarsitul acelui an, obstea cuprindea patru vietuitoare si un preot slujitor, asa ca, in anul urmator, cladirea, care cuprindea doar doua chilii, a fost supraetajata. Tot atunci s-a construit trapeza, o cladire octogonala, regasita dupa finisare in icoana hramului, fara ca arhitectul sau ctitorul sa se fi inspirat in mod constient de acolo. O fi existat, totusi, o inspiratie...“

Bucuria acestei intalniri in duh a fost mai mare cand am aflat ca in Schitul Ganeasa nu se mananca deloc carne, slujbele se tin dupa tipic, iar vietuitorii nu tanjesc dupa tropaiala estivala a marilor manastiri turistice. Aici se traieste o calugarie smerita, prietenoasa, solitara aproape. "Nu te teme, turma mica..." (R. B.)

                                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 2(7)

• Isihasm si psalmodie
  Publicat in : Cantarea
• Zografu - lavra athonita a bulgarilor
  Publicat in : Biserica in lume
• Prodromu - schitul vremurilor de pe urma
  Publicat in : Biserica in lume
• Prespa - lacurile cu sihastri
  Publicat in : Biserica in lume
• Schitul Soveja se pregateste pentru Uniunea Europeana
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: