In chiliile unde acum se roaga maicile, erau camerele motelului. In actuala biserica, era receptia. Pe sfanta masa a altarului era pus televizorul. Doar catapeteasma din lemn de tei a fost salvata si dusa la Manastirea Timiseni. Era anul 1947. Pana in 1989, dar si cativa ani dupa aceea, pe „Dealul Mosului” ce domina golful Cernei, deasupra orasului Orsova, s-a dus o batalie cumplita intre diavol si bunul Dumnezeu, intre rasa calugariei si naravul betiei si al desfraului, intre Psalmi si cantece de pahar, intre dorinta unui ctitor de exceptie si nevolnicia programata a unui regim ateu.
Mai inainte vreme aici, in Defileul Dunarii, in 1916, s-au dat lupte grele, in care minuscula armata romana incerca sa tina piept tavalugului de otel si moarte al Puterilor Centrale. Doi tineri sublocoten
enti din Regimentul 17 Infanterie au fost ingropati de vii de obuzele germane, in acea vara de neuitat, de sange, de durere. Cu toate astea, Pamfil Seicaru si Petre Gavanescu s-au intors, dupa razboi, la ale lor. Dar cel care avea sa devina corifeul presei romanesti interbelice - Pamfil Seicaru - se legase deja in fata Domnului ca, daca avea sa se intoarca nevatamat, va ridica o manastire pe locul unde era sa-si piarda viata. Adica avea sa transforme locul de executie silita intr-unul de rugaciune, de multumire Dumnezeului vietii. Manastirea s-a ridicat, dar soarta ei a fost la fel de zbuciumata ca si cea a ctitorului. Parca un blestem al istoriei l-a urmat pe omul Pamfil Seicaru si zidirea sa. Acum, pentru fiecare din ei, pare ca s-a asternut armistitiul linistii...
Cine a fost Pamfil Seicaru?
Nimeni altul decat o constiinta lucida a neamului romanesc. Nascut in 1894 in comuna Beceni, judetul Buzau, intr-o familie de oameni simpli, marele ziarist va sfarsi intr-un dureros exil in Occident, in 1980. Exilata i-a fost si amintirea, deoarece regimul comunist nu numai ca il condamn
ase la moarte, dar si la desavarsita uitare. Dupa intoarcerea sa de pe front, in 1918, se va arunca in lupta jurnalistica, debutand cu un fulminant articol in Chemarea. Au urmat 62 de ani de activitate gazetareasca prodigioasa, dovada fiind cele 2500 de articole publicate. Intre anii 1928-1944 a fondat si condus ziarul Curentul, publicatie de referinta in jurnalistica romaneasca. Intre anii 1932-38, Pamfil Seicaru a fost deputat in Parlamentul Romaniei. La 10 august 1944 pleaca in misiune, din ordinul Maresalului Ion Antonescu, pentru a negocia pacea cu Puterile Aliate. 23 august l-a surprins in Spania, iar regimul comunist proaspat instalat s-a si grabit sa-l condamne la moarte (4 iunie 1945). Palatul ziarului Curentul a fost transformat intr-un sediu al Securitatii (azi sediul SRI), tipografiile confiscate, iar Manastirea Sf. Ana preschimbata in carciuma!
Comunism: tamaie si mititei, la un loc!
Pentru a-si duce ofranda la bun sfarsit, Pamfil Seicaru incepe - in baza unui proiect al arhitectului Stefan Peterneli - ridicarea Manastirii Sf. Ana, dupa numele mamei sale. Intre anii 1936-39 lucrarea este finalizata, dar mai inainte a fost taiat prin padure - de la Orsova pana la manastire - "Drumul Eroilor". Acest drum pietruit, lung de 1 km si jumatate, era strajuit de 7 troite de lemn, insotite de banci din stejar masiv; fiecare popas marca amintirea celor 7 regimente care au luptat in august-noiembrie 1916 in aceste locuri.
Din pacate, un conflict canonic s-a ivit inca de la inceput. Episcopul Vasile Lazarescu - viitor mitropolit al Banatului - va refuza tarnosirea bisericii. Motivul? Faptul ca lucrarile de constructie nu au fost precedate de acordul episcopiei si nu au fost insotite de indatinata slujba de sfintire a locului. Contenciosul s-a prelungit in timp, iar izbucnirea celui de al doilea razboi mondial a amanat sfintirea manastirii. Ce a urmat se stie: transformarea locului in locanta, cu tot cortegiul de blasfemii.
2 decembrie 1990 este data cand a fost sfintita Manastirea Sf. Ana. Recuperand istoria - cu luminile si umbrele ei - Biserica Ortodoxa Romana, prin vladica Damaschin Severineanul, 
a facut dreptate locului, sfintindu-l o data pentru totdeauna. Dar credeti ca a fost de ajuns pentru ca lucrurile sa intre pe fagasul lor normal? Nu, deoarece abuzul si necredinta dainuiau la un loc cu jertfa si credinta. Astfel, cele 10 maici venite din obstea Tismanei, conduse cu insufletire de maica stareta Iustina Popovici (un nume ca o umbra de smerenie a marelui teolog sarb Iustin Popovici), au trait un calvar, o Golgota zilnica vreme de alti cativa ani. De altfel, din cele 10 au rezistat pana la capat doar 4. Si asta deoarece restaurantul nu s-a desfiintat odata cu reinfiintarea manastirii, ci doar s-a... restrans un pic. Astfel, la vecernie, bietele maici aveau parte de Dolanescu sau manele in difuzoare, dimineata de aprovizionare cu marfa, iar duminicile de petreceri pana in zori! Fumul de mititei alunga mirosul tamaiei, pelerinii se amestecau cu betivii, iar maicile stateau ferecate in chilii, dupa lasarea intunericului. Ce vremuri!
Pentru obstea de maici a fost numit protosinghelul Irineu Constantinoaie, un vrednic calugar venit din partile A
rgesului. De la el am aflat: "Cand intram in sfanta biserica, trebuie sa lepadam grija cea lumeasca, sa uitam de toate gandurile nefolositoare si sa vorbim cu Dumnezeu prin rugaciunea inimii, atunci cand strana canta «Doamne, miluieste». In partile Orsovei, daca esti anuntat ca ai un parastas si nu ai fost prezent la timp, credinciosul pleaca la alt preot. Asa ca va dati seama ce responsabilitate apasa pe umerii nostri in aceasta parte de tara".Maica Grigoria, ghidul manastirii, ne-a vorbit cu emotie in glas si despre implicarea in restaurarea asezamantului a vladicai Nestor, adormitul intru pomenire mitropolit al Olteniei. Dar si despre purtarea de grija a IPS Teofan, actualul Mitropolit al Olteniei si a interesului pentru bunul mers al obstei manifestat de Episcopul Severinului, Nicodim. Ierarhii Olteniei sunt indragostiti de Manastirea Sf. Ana datorita asezarii ei cu totul deosebite, dar si datorita martirajului la care a fost supusa. La fel si pelerinii, care in data de 25 iulie - hramul manastirii - urca aici in numar foarte mare.
Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul II, nr. 8(13)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.