Biserica Sfantul Nicolae din Alexeni

Biserica Sfantul Nicolae din Alexeni


Avand intaia atestare la 17 noiembrie 1431, intr-un hrisov al voievodului Alexandru-Aldea, Alexenii sunt una dintre cele mai vechi asezari ale Tarii Romanesti. Asa cum o dovedesc hrisoave din veacul al XVI-lea, inceputurile acestui sat, cel mai vechi de pe teritoriul ialomitean cu numele pastrat pana astazi, coboara pana in vremea "descalecatului", atestandu-se existenta sa sigura din vremea lui Dan I-ul si a marelui Mircea voievod. Sat domnesc, apoi manastiresc, cu unele parti de mosie apartinand unor mosneni locali, apoi unor mari boieri din veacurile al XVI-lea si al XVlI-lea, precum Lupu logofatul ori marele ban Ghiorma Alexeanu, asezarea de la Alexeni a cunoscut o intensa viata spirituala inca de la inceputurile sale. Este de crezut ca din veacul al XV-lea, cand mosia Alexenilor ajunsese in stapanirea insemnatei comunitati de la Dealu, se va fi aratat o grija pentru nevoile de cult ale comunitatii locale. Ca si in alte parti, mosie manastireasca fiind si cu padure aproape, este probabil sa fi existat o biserica de lemn la Alexeni inca din acele vremuri. Cu certitudine, un lacas exista la anul 1700, cand apare infatisat pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino; la sfarsitul veacului al XVIII-lea, existenta unei biserici in Alexeni era consemnata pe mai multe harti straine infatisand Tara Romaneasca.

Biserica din AlexeniLa anul 1815, paharnicul Barbu Slatineanu, devenit prin casatorie proprietar al mosiei Alexenilor, ridica prima biserica din zid stiuta sigur. Potrivit traditiei locale si unor urme, o biserica veche se afla pe locul unde se pastreaza vechiul cimitir al satului, cu mai multe cruci de secol XIX.

In anii interbelici, data fiind insemnatatea comunitatii locale si nevoile sale de cult, s-a hotarat ridicarea unui alt lacas. Aflata in centrul de astazi al localitatii, biserica Sfantul Nicolae din Alexeni a fost ridicata intre anii 1936-1938 de comunitatea locala in frunte cu preotul Andrei Negulescu, contributia financiara cea mai insemnata avand-o Sanda Ghica-Filitti, in posesia careia se afla atunci cea mai mare parte a mosiei Alexenilor. Arhitect a fost Constantin Naumescu, iar pictorii care au lucrat la zugravirea interiorului, intre anii 1939-1956 au fost Vasile Rudeanu si Costica Selaru.

Edificiul se prezinta astazi drept unul dintre cele mai impunatoare monumente religioase din cuprinsul judetului Ialomita. Cu un plan trilobat, avand trei turle, dintre care cea mare incununeaza naosul, iar celelalte doua pronaosul, biserica are un stil neoromanesc, fiind asemanatoare ca imagine cu mai celebra catedrala a Reintregirii din Alba-lulia. Realizat din caramida, edificiul are patru incaperi, anume pridvorul deschis, pronaosul, naosul si altarul. Pridvorul prezinta patru coloane cilindrice, care sustin acoperisul si frontonul; deasupra intrarii propriu-zise in lacas, acolo unde ar fi trebuit sa fie dispusa pisania, fost fixata o placa de marmura, nescrisa. Singura pisanie existenta astazi in biserica se afla in pronaos, deasupra intrarii, textul pictat fiind in legatura doar cu incheierea zugravirii interiorului: "CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU S-A INCEPUT PICTURA ACESTEI SFINTE BISERICI IN ANUL DE LA HRISTOS 1939, DE CATRE PICTORUL VASILE RUDEANU, AJUTAT DE PICTORUL COSTICA SELARU SI S-A TERMINAT IN ANUL 1956".

Naosul are abside catre miazazi si catre miazanoapte si este separat de altar orului, destul de bine pastrata, a fost realizata in stil neobizantin, in tehnica fresco.

In dreapta intrarii, in naos, este infatisat P.F. Justinian, patriarhul Romaniei, in vremea caruia s-a sfarsit pictarea bisericii. Lipsesc tablouri votive ale ctitorilor bisericii, Barbu Slatineanu si familia Filitti. Interiorul infatiseaza pictura intr-o stare destul de buna, dar nu se mai pastreaza astazi odoarele de odinioara, cu care familiile Slatineanu si Filitti inzestrasera biserica: Epitaful cu fir de aur, icoanele din veacurile al XVIII-lea si al XlX-lea (unele cu ferecatura din argint), cartile sfinte din prima jumatate a veacului al XlX-lea s.a.

Exteriorul bisericii este tencuit si zugravit in culoarea crem. Ca element original se remarca la exterior un brau realizat aproape de acoperisul din tabla. intre acesta din urma si brau sunt dispuse nise nepictate.

Constructie impresionanta, biserica din Alexeni ramane pana astazi monumentul de referinta al unei dintre cele mai vechi comunitati satesti de pe Ialomita de jos si din intreg arealul romanesc dintre Carpati si Dunare.

Prof. Stefan GRIGORESCU

Baraganul Ortodox

Pe aceeaşi temă

25 Iunie 2012

Vizualizari: 9350

Voteaza:

Biserica Sfantul Nicolae din Alexeni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact