Biserica Sfantul Nicolae - Moara Domneasca

Biserica Sfantul Nicolae - Moara Domneasca

Biserica Sfantul Ierarh Nicolae este o biserica ortodoxa, monument istoric ridicat in anul 1817, in localitatea Moara Domneasca: satu Moara Domneasca, comuna Ganeasa, judetul Ilfov. Satul Moara Domneasca, alaturi de alte patru sate, alcatuieste Comuna Ganeasa. Aflata la doar 15 kilometri de Bucuresti, satul Moara Domneasca este amplasat de-a lungul apei ce trece pe langa Manastirea Pasarea.

<a href='/biserica-in-lume/67527-biserica-sfantul-nicolae-din-myra' _fcksavedurl='/biserica-in-lume/67527-biserica-sfantul-nicolae-din-myra' title='Biserica Sfantul Nicolae din Myra' class='linking auto'>Biserica Sfantul Nicolae</a> din Moara Domneasca

Credinciosii ce isi indreapta pasii spre Manastirea Pasarea, trec prin sau pe langa satul Moara Domneasca, veche mosie a Cantacuzinilor, incepand cu anul 1671. In acest loc de liniste, domnitorul Tarii Romanesti, Serban Voda Cantacuzino, construieste o moara de apa, lucru ce va duce si la schimbarea vechiului nume al localitatii; satul Stoienesti se va numi, de acum inainte, Moara Domneasca. Domnitorul Serban Voda Cantacuzino (1679-1688) a stapanit, prin cumpararea de la anul 1671, pana la moartea sa, mosia Stoienesti, hotar de 650 stanjeni.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca - scurt istoric

Zoita Cantacuzino, stranepoata de fiu a lui Serban Voda Cantacuzino, a ridicat, in a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, in zilele Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, o biserica de lemn, pe care a tarnosit-o cu hramul "Sfantul Ierarh Nicolae". La anul 1810, in aceasta bisericuta de lemn nu se mai slujea, credinciosii mergand, pentru slujbe, fie la Manastirea Pasarea, fie la Biserica din Sacsori.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

La anul 1817, un grup de credinciosi au zidit o biserica de caramida, sub acelasi hram. Pomelnicul cu cei ce au contribuit la aceasta pomeneste pe: Trandafil, Ana si Balasa, Mihai, Petre, Constantin, preot Radu, Anghel, Alessandru si Nicolae, Sava, Chiran, Ana, Eugenia sora, Stoica, Anca, Barbu, Elena, Florea, Vasila, Marcu, cu tot neamul lor, Ion, Ion.

Biserica Sfantul Nicolae va fi ingrijita de catre enoriasi, pana in anul 1826, si de catre noua familie de mosieri, Mavros. Generalul Nicolae Mavros va detine de acum acest loc. La anul 1852, cand Moara Domneasca se afla in proprietatea generalului Nicolae Mavros si a sotiei sale Sevasta Alex. Sutu, o seama de credinciosi au reparat biserica din anul 1817, au curatit-o si au impodobit-o pentru vesnica lor pomenire si anume: Oprea Cherestegiul si fiul Soare, Chiriachita, Constantin, Ecaterina, Ana, Gheorghe, Ioan, Zamfira si Valica, preotul Gheorghe si Maria.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

La anul 1909, Paulina Mavros, care a fost maritata cu consulul Ernest de Kotyebue, fiica generalului Mavros (†1868), ca mostenitoare si proprietara a mosiei Moara Domneasca, fiind batrana si vaduva, incepe sa se gandeasca la mantuirea sufletelor si la credinciosii din Moara Domneasca.

In locul vechii biserici, din anul 1817, degradata de cutremure si ajunsa neincapatoare, ea va zidi o noua si mai incapatoare biserica, pe cheltuiala sa pictand-o si impodobind-o pentru vesnica pomenire a parintilor si surorilor ei, Maria si Sofia (1832-1836), a rudelor ei de mama, Maria si Constantin Sutu, asa cum glasuieste si pisania de la intrarea in biserica.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Pisania bisericii marturiseste urmatoarele: "Am cladit aceasta sfanta biserica, pentru comuna mea Moara Domneasca, in amintirea prea iubitilor mei, Maria si Sofia Mavros, Maria si Constantin Sutu, Paulina Kotzebue, anul 1909." In interiorul bisericii sunt inmormantati generalul de divizie Pavel Kotzebue (†1947), fiul ctitorei si sotia sa Lidia Suhanova (†1944).

Biserica parohiala din Moara Domneasca a servit ca necropola familiei Mavros, dupa cum urmeaza: generalul de divizie Pavel Kotzebue si sotia sa Lidia, sculptora ce a executat si Monumentul Eroilor Aviatori din Bucuresti, au inceput in curtea bisericii Moara Domneasca construirea unui cavou, unde sa se inmormanteze, au decedat in anul 1947 generalul iar sotia sa in 1954, nu l-au terminat, dar totusi s-au inmormantat in cavoul neterminat. Odata cu trecerea vremii cavoul s-a deteriorat iar osemintele celor doi au fost stramutate in incinta lacasului bisericii, unde se gasesc si astazi.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Ctitora Paulina Kotzebue, decedata la anul 1912 a fost inmormantata de la inceput in incinta bisericii Moara Domneasca. Maria Ventura, bunica Paulinei Kotzebue, dupa mama, soacra generalului Nicolae Mavros, isi doarme somnul de veci incepand din anul 1851 tot in incinta lacasului bisericii din Moara Domneasca. In fata bisericii, la intrare, se gaseste mormantul nepotului domnitorului Mihail Sutu.

Marturie peste timp a continuitatii vietii religioase pe aceste meleaguri sta si crucea de la intrarea in biserica, datand din anul 1842, scrisa in piatra cu caractere chirilice. In curtea Bisericii se mai vede o piatra scrisa in litere chirilice datand din 1842: "Pomeneste Doamne Petcu, Maria, Radu, Popa Stoica, Ilie, Nastasia, Smaranda, ... , Sofia, Calita, Stoica † 1842, septembrie 17."

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Ca recunoastere a importantei acestei biserici, cat si ca urmare a cresterii comunitatii crestine din Moara Domneasca, in anul 2003, filia Moara Domneascase devine parohie de sine statatoare. Inca de la infiintarea bisericii ca parohie, in anul 2003, s-a dispus alcatuirea unui fond de biblioteca, care sa vina in intampinarea setei de cunoastere a credinciosilor, a unei intelegeri mai bune a credintei si a valorilor Ortodoxiei.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

In perioada anilor 2006-2007 s-a editat un buletin parohial cu caracter saptamanal, avand denumirea initiala de "Cuvant pentru suflet", iar apoi "Comuniune", editat la inceput de preotul paroh, iar apoi de un colectiv de teologi si laici, atat din parohia noastra cat si alte parohii.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca - arhitectura si podoabe

Biserica din Moara Domneasca, construita in anul 1909, este zidita din caramida aparenta. La inceput a fost acoperita cu sindrila. Aceasta deteriorandu-se, s-a inlocuit cu tabla galvanizata. In anul 1928 i s-au adaugat sase contraforturi. Pictura bisericii, realizata in tehnica ulei si degradandu-se pe alocuri din cauza igrasiei, s-a repictat in tehnica fresca, la anul 1983-1984.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca este in forma de nava, cu caramida aparenta, netencuita. In laterale exista asa-zisi contraforti, adaugati in anul 1928, mai mult cu valoare artistica-decorativa.Turla bisericii se inalta ca un adevarat turn, facand nota distincta intre celelalte biserici vecine.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

In interiorul bisericii se pastreaza o bijuterie deosebita a artei anilor 1800, catapeteasma, impodobita cu florilegii de o maiestrie minutioasa. La icoana Maicii Domnului Axionita se afla singura icoana careia nu i s-au facut retusuri, datand din jurul anului 1860 si avand ca pictor pe Anton Serafim. Mobilierul bisericii este o impletire intre nou si vechi, respectiv obiecte de lemn (strana de cantat, dulap) donate de Paulina de Kotzebue si altele mai vechi, alaturi de noile strani, donate de credinciosii parohiei, lucrare finalizata in decembrie 2008.

Biserica Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Cont bancar - RO20RNCB008132680001 - B.C.R., Sucursala Pantelimon

Ctitora bisericii din Moara Domneasca - Paulina Kotzebue "Mavros"

Paulina Mavros, ctitora Bisericii Sfantul Nicolae din Moara Domneasca, s-a nascut in anul 1833, chiar in Moara Domneasca, langa Bucuresti. Ea a adormit in Domnul la data de 10 septembrie 1912, in Bucuresti, la varsta de 79 ani. Astazi ea este inmormantata in biserica parohiala din Moara Domneasca.

Paulina Mavros - ctitora a Bisericii Sfantul Nicolae din Moara Domneasca

Tatal ei, generalul Nicolae Mavros, s-a nascut la data de 9 martie 1786, in Constantinopol, cartierul Fanar, si a murit la 23 martie 1868, in Bucuresti, la varsta de 82 ani. Mama ei, Sevastita Sutu, s-a nascut la anul 1800, tot in Constantinopol, si a decedat la 16 noiembrie 1886, la varsta de 86 ani.

Emblema familiei Kotzebue, dupa o insemnare din anul 1878, gasita in Revista "Revue des Deux Mondes XXVII", editata la Paris.

Emblema familiei Kotzebue

Pe aceeaşi temă

12 Iunie 2012

Vizualizari: 10785

Voteaza:

Biserica Sfantul Nicolae - Moara Domneasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact