Deoarece în întrebare se vorbeşte despre botezul pruncilor şi poate să existe şi întrebarea „Cum să fie cineva botezat, dacă nu crede mai întâi?”, doresc să spun câteva cuvinte despre asta. Desigur, este nevoie de credinţă pentru ca omul să devină om al lui Dumnezeu. Nu se întâmplă magic, introducând pe cineva în cristelniţă. Dar Biserica, care a acceptat botezul pruncilor, care începe încă perioada nou-testamentară119, nu l-a acceptat întâmplător. Domnul zice: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui. Iar cel ce nu va crede, se va osândi.” Biserica nu putea să creadă, nu putea să accepte că numai cei care ajung mari şi se botează se mântuiesc. Cu ceilalţi ce avea să se întâmple? Nu putea Biserica să accepte, adică, că Hristos a venit numai pentru unii şi pentru alţii nu a venit. Hristos a venit să-i mântuiască pe toţi. Astfel, deci, pe baza credinţei părinţilor, pe baza credinţei naşilor, pe baza credinţei întregii comunităţi, Biserica a primit să boteze copiii.

Prin botezul copilului nu se întâmplă tot ceea ce se va întâmpla atunci când copilul va creşte. Sfântul Diadoh al Foticeii spune că botezul face două lucruri bune120. Primul lucru bun îl face imediat, de îndată ce se botează ceva, este curătat chipul. Avem un perete de marmură şi pe peretele de marmură este scrijelită o reprezentare. Lângă el, cineva a făcut mulţi ani foc pe o vatră şi din cauza fumului care ieşea, tot peretele de marmură s-a înnegrit de fum, încât nu se mai vede nimic din imagine. Dacă cineva spală acel perete de marmură, imediat va ieşi la iveală imaginea scrijelită. Acest lucru se întâmplă la botez. Chipul rămâne înăuntru, oricât ar cădea omul de mult. Botezul spală pe om de păcatul strămoşesc pe care îl poartă în sine. Copilul poartă în sine păcatul strămoşesc, fără să poarte vreo răspundere pentru asta. Şi Dumnezeu, fără să-l întrebe, îi spală acest păcat strămoşesc prin botez, îi curăţă chipul.

Cel de-al doilea lucru bun pe care îl face botezul se întâmplă după ce omul creşte. Adică, pentru a începe treaba, pentru a ajunge omul să devină cu adevărat asemenea lui Hristos, ca să ajungă „după asemănare”, trebuie ca atunci când se face mare să-şi dea consimţământul pentru ceea ce s-a întâmplat la botez şi să lucreze. Astfel, păzind poruncile lui Hristos, împlinind voia lui Hristos, rugându-se la Dumnezeu, mişcându-se spre Dumnezeu, omul va ajunge la asemănarea cu El. Deci, copilul care s-a botezat, dacă moare, se mântuieşte. Faptul că nu a apucat să facă lucrarea pe care ar fi facut-o, dacă ajungea mare, este voia Iui Dumnezeu. El se mântuieşte.

Ca să înţelegem mai bine, vă dau un exemplu. Poate ştiţi că altoirea se face atunci când copacii hibernează iarna, aşa cum se întâmplă şi cu oamenii, care nu sunt operaţi când sunt treji, mai întâi sunt adormiţi. Cel care altoieşte aşteaptă adormirea hibernală a copacilor. Face altoirea între noiembrie şi februarie. Oricum, face altoirea atunci când copacul doarme, când nu este treaz, adică atunci când am zice că nu are voinţă. Când se trezeşte, este deja altoit şi începe viaţa cea nouă. Un lucru asemănător se întâmplă cu omul. Omul, când este prunc, este altoit cu Hristos şi, când creşte, dacă vrea în mod liber, devine cu adevărat creştin. Dacă nu vrea, poate să nu devină. Dacă, însă, vrea, este deja altoit, are înlăuntrul lui această sămânţă, are viaţa lui Hristos pentru a putea porni.

Arhim. Simeon Kraiopoulos

Despre patimi si rugaciunea mintii, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Despre patimi si rugaciunea mintii"

Note:

119 Fapte 16, 33.
120 Sfântul Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, în Filocalia vol. 1, pp. 265-266.
 

• Ierurgiile privitoare la nasterea si botezul pruncilor
  Publicat in : Viata liturgica
• Se mai poate repeta botezul?
  Publicat in : Botez
• Despre Botez
  Publicat in : Botez