Redescoperirea Botezului
Odinioara, in primele timpuri ale crestinismului, taina botezului era savarsita in cursul noptii pascale, ca parte componenta (organica) a marii sarbatori anuale a Sf. Pasti. Inca si astazi, cand legatura intre cele doua ceremonii s-a rupt de multa vreme, ritualul botezului si sarbatoarea Sf. Pasti poarta nestearsa pecetea interdependentei lor initiale. Putini crestini insa mai realizeaza acest lucru. Putini sunt aceia care stiu ca slujba Sf. Pasti este in esenta ei o slujba baptismala; ca atunci cand ei asculta; in ajunul Sf. Pasti, lectura textului biblic referitor la trecerea prin Marea Rosie sau cel referitor la experienta profetului lona in pantecele chitului, sau a celui referitor la cei trei tineri aruncati in cuptorul de foc de la Babilon, ei asculta cele mai vechi "paradigme" sau preinchipuiri ale botezului si ca, de fapt, participa la marea priveghere baptismala.
Ei nu-si dau seama ca bucuria care ilumineaza noaptea sfanta pascala, cand rasuna anuntul victorios; Hristos a inviat! este bucuria celor care "au fost botezati in Hristos si s-au imbracat in Hristos", a celor care "prin botez au fost ingropati cu lisus in moartea Lui; ca, precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui" sa poata duce si ei "o viata noua" (Rom. 6,4). Putini crestini stiu ca Sf. Pasti, ca celebrare liturgica a acestei sarbatori decurgeau la inceput din celebrarea Sfantului Botez; ca Sf. Pasti, "sarbatoarea sarbatorilor", este astfel implinirea botezului si ca botezul este intr-adevar o taina pascala. A afla insa toate acestea nu inseamna doar descoperirea unui capitol interesant al arheologiei liturgice: este mai degraba singurul mod de a intelege mai bine botezul, semnificatia lui in viata Bisericii si in viata fiecarui credincios. Si tocmai de intelegerea mai adanca a acestei taine fundamentale a credintei si a vietii crestine avem astazi nevoie mai mult ca oricand si decat orice lucru. Pentru ce? Pentru ca trebuie sa recunoastem sincer, botezul este absent din viata noastra. Desigur, noi continuam sa-l acceptam cu totii ca pe o necesitate evidenta; nici un crestin nu se opune botezului si nici nu-l pune la indoiala si ei continua sa fie savarsit in bisericile noastre, Cu alte cuvinte, botezul este considerat ca mergand de la sine. Totusi, in ciuda tuturor celor de mai sus, indraznesc sa afirm ca in realitatea faptelor, el este absent si ca aceasta absenta este astazi la radacina multor tragedii ale Bisericii.
Pentru inceput, botezul este absent din cultul bisericesc daca intelegem prin cult ceea ce termenul respectiv (litourgia) a insemnat intotdeauna: o lucrare colectiva care implica si la care participa realmente adunarea Bisericii, adica intreaga comunitate. Nu-i asa ca astazi, din punct de vedere liturgic, botezul a devenit o ceremonie privata, de familie, savarsita in general in afara slujbelor cultice comune, mai precis, in afara "liturghiei"?
Nu-i asa ca astazi poti fi crestin si sa practici ani si ani religia crestina fara sa fi asistat vreodata la savarsirea tainei Sf. Botez, fara sa stii macar cum se savarseste aceasta mare taina a Bisericii? Fiind astfel absent din cadrul Sf. Liturghii, botezul este, in mod evident, absent din credinta noastra. Crestinul, in vremurile vechi, stia de exemplu ca Pastile erau in fiecare an aniversarea propriului botez, a participarii sale in viata Celui inviat.
El stia ca invierea lui Hristos era reafirmata in acest act al regenerarii si al renasterii prin care noii membri erau integrati "vietii celei noi". Ori, astazi, crestinul nu mai face nici o legatura directa intre botez si el insusi sau chiar intre el si Biserica- El stie, desigur, ca a fost botezat si ca botezul este conditia necesara a apartenentei lui la Biserica. Dar aceasta cunoastere ramane abstracta; crestinul nu vede in Biserica tocmai comunitatea celor care sunt morti cu Hristos, si care au primit o viata noua impreuna cu El. Credinta crestinului de azi nu mai este una baptismala, asa cum era in primele veacuri crestine.
Botezul pentru el a incetat sa mai fie o realitate si o experienta permanenta ce-i lumineaza intreaga viata, o sursa de nesfarsita bucurie si speranta. Actul botezului este notat doar undeva intr-un registru, dar, in mod sigur, nu si in memoria lui vie. Si el nu mai traieste Sf. Pasti sau Rusaliile, Craciunul sau Boboteaza si tot Cultul Bisericii, in legatura lui directa cu botezul, ca realitate al carei sens si eficacitate in sanul Bisericii se manifesta in/si prin botez, in sfarsit, incetand sa mai hraneasca credinta crestina, botezul a pierdut aptitudinea sa de a forma conceptia noastra crestina despre lume, adica atitudinea noastra, motivatiile si hotararile esentiale. Azi nu mai exista o filosofie crestina a vietii care sa inglobeze intreaga noastra existenta, familiala si profesionala, istoria ca si societatea, morala si intreaga activitate. Nu mai exista diferenta intre valorile si idealurile acceptate in sanul comunitatii crestine si cele care exista in afara acestei comunitati. Crestinul de azi poate fi un bun enorias, respectand normele si filosofia unei vieti care nu are nimic de-a face cu credinta crestina, atunci cand aceste norme nu-i sunt in mod clar opuse.
Crestinul inceputurilor stia, nu numai prin intelectul sau, ci prin toata fiinta lui, ca atunci cand primise botezul intrase in legaturi cu totul noi cu toate aspectele vietii si cu intreaga creatie; ca el dobandise astfel, odata cu credinta lui, o intelegere radical diferita asupra vietii. Pentru el botezul era punctul de plecare si totodata fundamentul filosofiei crestine a vietii, o orientare permanenta si ferma pentru toata existenta sa, aducand raspunsuri la toate intrebarile, rezolvand toate problemele. Acest fundament baptismal noi il avem mereu. Botezul este celebrat totdeauna. Astazi insa nu mai este perceput ca poarta ce duce catre o viata noua, ca o forta care ne permite sa luptam pentru pastrarea si cresterea acestei vieti in noi.
Aceasta este urmarea tragica a faptului ca multi tind sa considere ca pe o evolutie de importanta secundara si pur exterioara transformarea botezului intr-o ceremonie privata, incetand sa mai existe in chiar inima cultului si a credintei crestine. Din punct de vedere pur formal - dogmatic si canonic, aceasta poate sa para de mica importanta. Nu ramane, oare, botezul valabil, independent de numarul persoanelor care au asistat la el, de timpul si de locul celebrarii, de cantitatea de apa folosita? Desigur, numai faptul ca poate exista un astfel de punct de vedere, marturiseste despre adanca divergenta intre duhul traditiei autentice a Bisericii pe de o parte si constiinta noastra dogmatica si canonica actuala pe de alta parte. Marturiseste despre totala noastra ignoranta a vechiului principiu conform caruia "lex orandi", regula rugaciunii genera pe cea a credintei, "lex credendi", adica intensitatea si calitatea credintei se masurau prin semnificatia rugaciunii.
Adevarul este ca acest punct de vedere gresit actual, rezulta dintr-o "pseudomorfoza scolastica" a teologiei ortodoxe care a injectat in Biserica otrava unui spirit legalist strain Sfintilor Parinti si Traditiei. Aceasta influenta scolastica a atras dupa sine o ingustare a inssi perceperii botezului. Intr-adevar, noi putem citi si reciti manualele de teologie ortodoxa, fara sa aflam in ele explicarea folosirii apei la botez, nici indicatii privitoare la raportul intre botez si moartea si invierea lui Hristos si nici motivul pentru care Mirungerea nu poate fi savarsita decat de episcop - explicatii care sunt esentiale pentru intelegerea acestei Sf. Taine.
In aceste manuale, botezul este definit aproape in mod exclusiv ca stergerea pacatului si dobandirea harului, ambele acte fiind considerate ca necesare, in sensul juridic al termenului, pentru mantuire. Dar botezul ca taina a renasterii si re-creatiei, ca Paste si Cincizecime personale fiintei umane, ca taina de integrare in poporul lui Dumnezeu, de trecere de la viata veche la o viata noua, in sfarsit, de aratare a imparatiei lui Dumnezeu, toate aceste acceptiuni care facusera botezul atat de esential pentru credinta si pentru practica religioasa a primelor secole crestine, sunt practic lasate la o parte si aceasta tocmai pentru ca ele nu mai corespund cadrului sarac legalist imprumutat din scolastica decadenta.
In acest tip de teologie, s-a spus aproape totul la capitolul referitor la validitatea tainelor in general si a botezului in particular; o singura intrebare este in aparenta lasata la o parte, ca si cand nu ar prezenta interes: in ce consta validitatea acestor taine si, mai ales, a botezului? Astfel, aceasta teologie oficiala a facilitat si accelerat decadenta liturgica care, incetul cu incetul, a eliminat botezul din cultul Bisericii si l-a transformat intr-o ceremonie privata. Daca validitatea tainei nu cere decat prezenta unui preot si o minima cantitate de apa, daca, in plus, singurul lucru care intereseaza este doar acest tip de validitate, de ce atunci sa nu reducem taina la aceste conditii esentiale? De ce sa nu aranjam ca apa si untdelemnul sa fie sfintite dinainte, pentru a economisi pretiosul nostru timp?
De ce sa mai tinem seama de vechile indrumari conform carora trebuie ca "toate luminile sa fie aprinse" si preotul sa fie imbracat "in vesminte albe"? De ce sa implicam in acest eveniment intreaga parohie, intreaga comunitate, tot poporul lui Dumnezeu? Si astfel astazi sunt suficiente circa cincisprezece minute pentru a savarsi, in penumbra unui colt al naosului, asistat doar de un cantaret care sa dea raspunsurile, un act pe care Sfintii Parinti l-au considerat si proclamat ca cea mai mare solemnitate a Bisericii: o taina care "umple de bucurie ingerii si arhanghelii si toate puterile ceresti, precum si toate creaturile pamantesti", o taina pentru care Biserica s-a pregatit timp de patruzeci de zile de post si care constituie insasi esenta bucuriei pascale. Viziune liturgica decadenta sustinuta printr-o teologie decadenta si ducand la o credinta decadenta: astfel se prezinta trista situatie in care ne gasim astazi si care trebuie schimbata daca iubim cu adevarat Biserica si dorim sa redevina forta care transforma viata omului.
Trebuie sa redescoperim botezul - semnificatia, forta si valoarea lui reala. Prezenta lucrare are drept scop sa contribuie la aceasta redescoperire, sau mai degraba sa enumere conditiile ei preliminare. Ca adevarata redescoperire trebuie sa se faca de fiecare data cand Biserica celebreaza aceasta mare taina si ne face pe toti martori si participanti ai ei.
Obiectul teologiei liturgice, asa cum arata denumirea ei, este sa puna capat divortului fatal intre teologie pe de o parte, cultul si credinta pe de alta parte, divort care a avut consecinte dezastruoase atat pentru teologie cat si pentru credinta. A facut ca liturghia sa nu mai fie inteleasa cum trebuie de catre popor, care nu mai vede in sf. slujbe decat niste frumoase si misterioase ceremonii la care asista fara sa participe cu adevarat. Acest divort a lipsit teologia de izvorul viu si a facut din ea un exercitiu pentru intelectuali. A golit credinta de continutul ei viu si de referintele ei reale. Nu aceasta era situatia pentru Sf. Parinti ai Bisericii. Daca teologia lor ramane pentru noi un criteriu si o sursa de inspiratie, este pentru ca ea este inradacinata in experienta vie a Bisericii, in marea realitate a comunitatii (rugatoare) cultice. Este, de altfel, revelator faptul ca explicatia teologica a botezului a fost la inceput o explicatie catehetica a ritualului botezului, inteleasa ca fiind o parte organica a cultului insusi. La inceputurile ei, teologia era o reflectare ardenta asupra cultului, o revelatie inspirata de semnificatia reala a acestuia. Si atunci cand recitim Sf. Parinti simtim ca san-tem foarte departe de ei, prin explicatiile simbolice si superficiale ale ritualului, caracteristice literaturii post-patristice, si de asemeni, prin definitiile reci si juridice ale manualelor noastre.
A face cultul inteles din interior, a descoperi si a simti aceasta epifanie a lui Dumnezeu, a lumii si a vietii pe care le cuprinde si le comunica cultul, corelarea aceastei viziuni si a acestei forte cu propria noastra existenta si cu problemele noastre - acesta este adevaratul obiect al teologiei liturgice. In aceasta actiune, botezul este intr-adevar inceputul, fundamentul si cheia. Toata viata Bisericii este intemeiata pe viata noua care a izvorat din mormantul Mantuitorului in prima zi a celei de-a doua creatii. Tocmai aceasta viata noua este data la botez si se implineste in sanul Bisericii.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.