Prima intrare a sfintei adunari (liturghii) este simbolul virtutilor sufletului

• « Inapoi
• Inainte »

Prima intrare a sfintei adunari (liturghii) este simbolul virtutilor sufletului

Priveste asadar, tu cel ce ti-ai castigat adevarata iubire a lui Hristos, cu ochii mintii, la prima intrare a sfintei adunari de la ratacirea si tulburarea din afara celor pamantesti ( dupa cum s-a scris: "Femei, ce veniti de la vedere, apropiati-va " - is. 27, 11 ); de la vagabondarea printre chipurile si formele vazute ale celor sensibile. Caci nu este drept sa fie numita contemplare, dupa neinteleptii asa zisilor intelepti ai elinilor (sa nu cumva sa-i numiti intelepti pe aceia care nu au putut sau nu au voit sa cunoasca pe Dumnezeu din fapturile Lui), vederea celor sensibile, in planul careia subzista razboiul neintrerupt al celor sensibile intreolalta, razboi care produce stricaciunea tuturor prin ele insile, toate stricandu-le pe altele si stricandu-se prin altele, neavand alta statornicie decat pe aceea a nestatorniciei si a stricaciunii, si neputand ramane vreodata intreolalta fara razboi si fara dezbinare. Prin acea intrare insusi sufletul vine de la acelea si fuge si intra, ca intr-o Biserica si ca intr-un azil al pacii, la contemplarea naturala in duh, in care nu se afla razboire si nici tulburare, impreuna cu Cuvantul si condus de Cuvantul, marele si adevaratul nostru Dumnezeu si Arhiereu. Iar de la dumnezeiestile citiri ce se fac, invata ca pe niste simboale, ratiunile lucrurilor si marea si minunata taina a Providentei dumnezeiesti aratata in lege si prooroci. Prin fiecare primeste, ca rasplata a bunei sale ucenicii intru acestea, de la Dumnezeu, prin Sfintele Puteri, care vorbesc cu el spiritual, intiparirile datatoare de pace deodata cu farmecul intaritor si sustinator, cu dorinta dumnezeiasca si arzatoare a lui Dumnezeu, prin placerea produsa in el tainic de cantarea imnelor dumnezeiesti. Trecand iarasi de la acestea, se concentreaza pe culmea cea una si singura, care aduna unitar aceste ratiuni. Adica in jurul Sfintei Evanghelii, in care au preexistat unitar toate ratiunile Providentei si ale lucrurilor imbratisate printr-o singura putere. Dupa aceasta se ingaduie ochilor mintii, iubitori de Dumnezeu si netulburati sa priveasca printr-o simtire dumnezeiasca pe insusi Cuvantul si Dumnezeu, Care coboara in suflet din cer (ceea ce se arata prin coborarea arhiereului de pe tronul sacerdotal) si departeaza, ca pe niste catehumeni, cugetarile care sunt legate inca prin fantezie de simturi si de diviziunea lor. Pe urma iarasi, Cuvantul duce sufletul, iesit afara din cele sensibile, cum da sa intelegem inchiderea usilor sfintei lui Dumnezeu biserici, spre stiinta imateriala, simpla, neschimbata, dumnezeiasca, libera de orice chip si figura a celor inteligibile, indicata prin intrarea tainelor negraite. Ajuns aici, sufletul isi concentreaza in sine insusi puterile sale si pe sine in Cuvantul, unind prin sarutarea duhovniceasca ratiunile si chipurile negraite referitoare la mantuirea sa. Iar Cuvantul il invata prin Simbolul credintei, sa marturiseasca aceasta cu multumire. Dupa aceasta, sufletul, fiind deja, in ce priveste mintea, simplu si neimpartit in cunoastere, prin ucenicie facuta si cuprinzand ratiunile celor sensibile si celor inteligibile, este dus de Cuvantul spre cunostinta lamurita a lui Dumnezeu, dupa trecerea peste toate daruindu-i-se o intelegere egala, dupa putinta cu a ingerilor. Si asa de mult il invata Cuvantul, incat cunoaste pe Dumnezeu ca Unul, o singura fiinta, dar in trei ipostasuri; unitate a fiintei in trei ipostasuri, si treime a ipostasurilor de o fiinta; unitate in treime si treime in unitate; nu alta si alta; nici una deosebita de alta sau una prin alta, nici una in alta sau una din alta, ci una si aceeasi in ea insasi si prin ea insasi, avand identica cu sine insusi atat unitatea cat si treimea, fara nici o confuzie; unirea lor este fara confuzie, iar deosebirea nedivizata si fara parti; unitate dupa ratiunea fiintei sau a existentei, dar nu prin compozitie, prin contractiune sau prin vreo contopire; si treime dupa ratiunea felului cum exista sau subzista, dar nu prin vreo divizare sau instrainare sau vreo impartire. Caci nu se divide unitatea prin ipostasuri, nici nu se cuprinde si se contempla in ele in virtutea relatiei. De asemenea, nu se aduna ipostasurile intr-o unitate, nici nu o infaptuiesc pe aceasta prin contractiune, ci aceea este identica aceleiasi, desigur altfel si altfel. Sfanta Treime a ipostasurilor este unitate neamestecata dupa fiinta si dupa ratiunea simpla a ei. Iar sfanta unitate este treime dupa ipostasuri si dupa modul de existenta. Aceeasi intrega este si aceea si aceasta in chip diferit, inteleasa dupa alta si alta ratiune, precum s- a spus; una si singura, dumnezeire nedivizata si fara confuzie, dumnezeire simpla, nemicsorabila si netransformabila, va fi, fiind intreaga unitate dupa fiinta si intreaga treime dupa ipostasuri, o singura raza a unei lumini de intreita stralucire care lumineaza in chip unitar. Prin acesta lumina si sufletul, egal in cinste cu sfintii ingeri, primind ratiunile despre dumnezeire care pot fi cunoscute de creatiune, si invatand sa laude impreuna cu aceia fara cuvinte in chip intreg dumnezeirea cea una, este dus spre infierea dupa har prin cea mai accentuata asemanare. In temeiul acesteia, avand pe Dumnezeu ca Tata tainic si unic prin har, va fi dus totodata spre ascunsul cel unul al Aceluia, prin iesirea sa din toate. Si atat de mult va spori in patimirea sau in cunoasterea celor dumnezeiesti, incat nu va mai vrea sa fie al sau insusi si nu va mai putea sa se cunoasca din sine, de catre sine sau din altcineva, ci numai din si de catre Dumnezeu, Care intreg l-a primit in intregime, cu bunatate, si S-a salasluit intreg in intregimea lui, fara patimire si in chip cuvenit cu Dumnezeu, si l-a indumnezeit intreg. Astfel, cum zice preasfantul Dionisie Areopagitul, sufletul devine chip si aratare a luminii ascunse, oglinda curata, atotstravezie, nestirbita, nepatata, neprihanita, ce prinde, daca se poate spune, intreaga frumusete a arhetipului binelui, care straluceste in el in chip dumnezeesc si nemicsorat precum este, cu bunatatea negraita a celor nepatrunse.

• « Inapoi
• Inainte »