Sfanta Biserica - icoana si chipul lui Dumnezeu

• « Inapoi
• Inainte »

Cum si in ce chip Sfanta Biserica este icoana si chipul lui Dumnezeu?

Sfanta Biserica este asadar, cum zicea acel fericit batran, dupa un prim inteles spiritual, chip si icoana a lui Dumnezeu, ca una ce are aceeasi lucrare ca El, prin imitare si inchipuire. Dumnezeu, dupa ce a facut si a adus toate la existenta cu putere nesfarsita, le sustine, le aduna, le cuprinde si le strange intreolalta si la Sine prin purtarea de grija, atat pe cele cugetabile cat si pe cele supuse simturilor.

Tinandu-le in jurul Sau, ca pricina, inceput si scop, pe toate cele care sunt distantate intreolalta dupa fire, le face sa concorde intreolalta prin unica putere a relatiei fata de El, ca inceput. Prin aceasta toate sunt aduse la identitatea nestricata si netulburata a miscarii si a fiintarii, nici un lucru nerazvratindu-se si nedezbinandu-se la inceput fata de altul in temeiul deosebnirii dupa fire sau miscare. Toate exista in impreunare cu toate fara confuzie, in temeiul legaturii unice si indisolubile in care le tine inceputul si cauza unica, si al pazei, caci legatura aceasta domoleste si acopera toate relatiile particulare vazute in toate dupa firea fiecarui lucru, nu alterandu-le si desfiintandu-le si facandu-le sa nu mai fie, ci covarsindu-le si aratandu-se mai presus de toate cum apare intregul fata de parti, sau mai bine zis cauza intregului, in temeiul careia se arata si exista atat intregul cat si partile intregului. Acestea arata intreaga cauza stralucind mai presus de ele si precum soarele supraluminos acopera firea si lumina stelelor, asa cauza acelora le acopera existenta lor, ca a unor lucruri cauzate. Caci precum partile exista propriu-zis si se cunosc din intreg, asa exista si se cunosc din cauza cele cauzate, si particularitatea lor ia odihna cand, fiind imbratisate de referinta fata de cauza, sunt strabatute de ea si primesc cu totul calificarea ei, prin puterea cea unica a relatiei fata de ea, precum s-a spus. Astfel Dumnezeu, Care este in masura infinita mai presus de toate, fiind toate in toate, va fi numai El singur vazut de cei curati la intelegere, cand mintea, cugetand contemplativ sensurile lucrurilor, va sfarsi la Dumnezeu Insusi, ca la cauza, inceputul si scopul ultim al nasterii si devenirii tuturor, si ca la sanul adanc si nedepartat al intregului cuprins. In acelasi chip si Sfanta Biserica a lui Dumnezeu ni se arata facand aceleasi lucruri cu noi ca si Dumnezeu, imitandu-L cum imita o icoana modelul sau.

Caci sunt multi si nesfarsiti la numar cei ce fac parte din ea si sunt renascuti si recreati in duh: barbati, femei si copii, despartiti si foarte deosebiti dupa gen si infatisare, dupa neamuri si graiuri, dupa viata, varsta, pareri, mestesuguri, chipuri, moravuri si aptitudini, dupa stiinta si slujbe, dupa soarta, caracter si deprinderi. Dar tuturor Biserica le da deopotriva o singura forma si numire dumnezeeasca, adica existenta si numele de la Hristos; si o sigura si neimpartita relatie prin credinta, simpla si fara parti, care nu lasa sa fie cunoscute relatiile cele multe ale fiecaruia, nici macar ca sunt, din pricina raportarii si concentrarii universale a tuturor spre ea. In temeiul acestuia nici unul nu este catusi de putin despartit prin nimic de ceea ce-i comun, ca sa fie de sine. Toti exista impreuna unii cu altii si sunt uniti prin unicul har si unica putere simpla si neimpartita a credintei."Caci era in toti, zice, o inima si un suflet" (Fapte 4, 32), precum din felurite madulare este si se cunoaste un singur trup, vrednic de Hristos Insusi, Care este cu adevarat Capul nostru; "in Care, zice dumnezeiescul apostol, nu este barbat, nici femeie, nici iudeu, nici elin, nici taiere imprejur, nici netaiere imprejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci toate si in toate El" (Gal. 3, 28) Acesta le inchide toate in Sine prin unica putere simpla si nesfarsit de inteleapta a bunatatii, ca un centru al unor linii drepte pornite din El, in calitatea de cauza si putere unica si simpla, nelasand sa se desparta inceputurile lucrurilor odata cu capetele lor finale si circumscriind in cerc extinderile lor si adunand la Sine Insusi distinctiile lucrurilor facute de El. Si aceasta o face ca sa nu se instraineze cu totul intre ele si sa se invrajbeasca creaturile si fapturile aceluiasi Dumnezeu, nemaiavand in jurul a ce si unde sa-si arate iubirea si pacea si identitatea intreolalta, si sa fie primejdie ca insasi existenta lor sa cada in nefiinta, prin despartirea de Dumnezeu. Prin urmare, Sfanta Biserica este icoana a lui Dumnezeu, precum s-a spus, ca una ce infaptuieste aceeasi unire ca Dumnezeu intre cei credinciosi, chiar daca cei unificati in ea prin credinta sunt deosebiti dupa insusirile lor si sunt din diferite locuri si feluri. Este aceeasi unire pe care o infaptuieste si Dumnezeu Insusi in chip neamestecat intre fiintele lucrurilor, indulcind si aducand la identitate deosebirea dintre ele, precum s-a aratat prin raportarea lor la El si prin unirea cu El, ca pricina, inceput si scop.

• « Inapoi
• Inainte »