Epilog

• « Inapoi

Epilog

Parcurgand aceasta captivanta naratiune care nu-ti mai ingaduie s-o lasi din mana pana ce n-o termini din scoarta in scoarta, nu sti ce sa admiri mai intai: personalitatea celui a carui viata este descrisa sau harul si mai ales memoria autorului care descrie cu multa finete chiar scene din frageda copilarie.

Caci nu-i putin lucru ca la o varsta de aproape 70 de ani sa-ti amintesti cu atatea detalii evenimente de la varsta de 13 ani! Pe de alta parte, este explicabil sa ai proaspata in memorie persoana celui care ti-a marcat viata, dupa cum insusi declara. Si ca nu-i o simpla figura de stil, o dovedeste intregul text ce contine o bogatie de informatii, ce parca ar fi fost scoase dintr-un jurnal personal, tinut cu pedanterie, zi de zi, ani intregi, cat ucenicul a fost in preajma marelui sau invatator.

Dar ceea ce frapeaza mai mult, este faptul ca, de-a lungul acestor pagini, desi este scoasa in evidenta harisma, sau poate mai exact harismele cu care era harazit din plin Parintele Arsenie, inca de pe vremea cand era doar Fratele Aurel, desi sunt relatate evenimente si situatii care scot pregnant in evidenta starea de sfintenie in care sporea neincetat Parintele, abia in ultimele pagini, mai precis abia la moartea lui, autorul se pronunta deschis cu privire la viata lui de autentic sfant.

Caci intr-adevar, nu este dat unui om obisnuit sa fie atat de blajin, sa aiba atata dulceata in glas, sa mangaie si sa vindece cu atata naturalete pe cei veniti la el -tocmai la el care nu avea nici o pregatire in acest sens, ci avea doar rugaciunea, aghiasma si ceva sfaturi - si pe deasupra sa mai aiba si darul inainte vederii si al cunoasterii gandurilor si pacatelor celorlalti, daca acest dat nu ar fi fost darul lui Dumnezeu, pe care-l revarsase din plin peste acest placut al Sau. Si cum sa nu-l reverse asupra acestui adevarat nevoitor, care a postit toata viata lui si care se ascundea prin pesteri naturale sau prin bordeie sapate de mana lui, unde isi petrecea noptile rugandu-se in taina, departe de oameni, de zgomotul si tulburarea lumii. Si atunci nu mai surprinde nici faptul ca prevestea diverse evenimente, dar intr-o asemenea maniera, pe care numai cei haraziti o au, incat cei ce-l ascultau, nu-si dadeau seama de spusele sale decat atunci cand se realizau cele rostite. Cel mai elocvent exemplu in acest sens are loc cu cateva luni inainte de mutarea lui la Domnul, cand se imbolnavise si cand, fiind intrebat cum se simte, raspundea ca ceva mai bine, "dar vine el Pastile", toti inchipuindu-si ca la Pasti se va insanatosi, dar nimanui nu-i trecea prin cap ca in realitate el deja stia ca atunci se va sfarsi cu suferinta lui, intrucat va pleca din lumea aceasta!

Ori, din toate scrierile Sfintilor Parinti, si mai ales din vietile Sfintilor, stim ca numai cei alesi se invrednicesc sa-si cunoasca ceasul mortii.

Descrierea mortii si ingroparii sale, cu semnul de netagaduit ca dupa 5 zile de la moarte arata neschimbat la fata si nu mirosea ca orice mort, ca si semnul limpezirii cerului, care pana atunci fusese innorat, ca si cum insusi soarele il petrecea in ultimele lui clipe pe pamant, sunt suficiente ca sa ne dam seama ca Parintele Ieromonah Arsenie a fost un sfant.

Dar pentru a fi canonizat si declarat sfant de catre Biserica Ortodoxa, evident trebuie indeplinite anumite canoane. Insa chiar si asa, in marea lor smerenie, sfintii nu accepta aceasta dezvaluire decat atunci cand vor ei, sau cand porunceste Dumnezeu. Avem exemplul Sfantului Dimitrie Basarabov sau al acelui sfant care a inceput sa ridice lespezile din caldaramul ce-i acoperea mormantul de la Manastirea Neamt.

Sa zicem deci: Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii si sa-l numere cu sfintii, ca sa se roage pentru noi.

Prof. Petre Sovejanu

• « Inapoi