Parintele se muta la Posaga

• « Inapoi
• Inainte »

Parintele se muta la Posaga

In anul 1950, cam pe la mijlocul verii, in Manastirea Ramet a venit in vizita un ieromonah cu numele de Ghedeon Bunescu, care slujea in calitate de paroh in satele Valea Inzeului si Olteni, sate care faceau parte tot din comuna Ramet, pentru ca Rametul se numara printre comunele cu cea mai mare intindere din tara noastra, avand 7 biserici parohiale, plus manastirea. Parintele Ghedeon Bunescu nu era un strain in Manastirea Ramet, pe care o cerceta cel putin de doua sau trei ori pe an, cand participa la slujba hramului sau la alte slujbe festive, cu care ocazie erau invitati si preotii vecini. De data aceasta insa, Parintele Ghedeon venise manat de un gand al sau, gand ce nu-i dadea pace de mai multa vreme si a considerat ca acel gand ce-l macina de cativa ani poate deveni realitate numai cu ajutorul Manastirii Ramet si cu indrumarea experimentatului staret al acestei manastiri, mult incercatul Parinte Evloghie Ota.

Sosind in manastire, Parintele Ghedeon a stat indelung de vorba cu Parintele Staret care, dupa un timp oarecare, a trimis pe cineva de l-a chemat si pe Parintele Arsenie, iar discutia in trei a continuat inca doua ore.

Dupa ce discutia s-a terminat, Parintele Ghedeon a mancat ceva si apoi a plecat spre casa, in Valea Inzeului, fiind condus la plecare de Parintele Aurel; iar seara, la masa, Parintele Staret a dat totul pe fata, cand, cu multa emotie in glas, i-a anuntat pe cei prezenti spunand: "Astazi a fost la noi, dupa cum ati vazut, Parintele Ghedeon, parohul din Valea Inzeului. A venit pentru a ne cere sfatul si ajutorul ca sa deschida Manastirea Posaga de pe Valea Ariesului. M-am bucurat mult de hotararea si curajul lui si i-am promis tot ajutorul manual si material din partea noastra si ceva mai mult decat atat, am promis sa-i dau voie Fratelui nostru Aurel sa mearga cu dansul si impreuna sa se apuce de treaba". Obstea s-a bucurat afland de hotararea Parintelui Ghedeon, fiind vorba despre inca o manastire in Ardealul care in vremea aceea era mult lipsit de manastiri, dar ca o sa mearga si Parintele Aurel al nostru cu Parintele Ghedeon, asta n-a mai bucurat pe nimeni. Pentru ca marea majoritate din obstea Manastirii Ramet nu stia aproape nimic despre Posaga, Parintele Staret a dat unele lamuriri, spunand ca este vorba despre o biserica ridicata de un preot langa un izvor, unde s-au facut multe minuni si ca acest izvor si biserica se afla undeva pe Valea Posagai, intre localitatile Posaga de Jos si Posaga de Sus, pe Valea Ariesului. Parintele Staret a mai spus ca biserica aceea a fost construita cu intentia de a fi manastire, dar venind razboiul cu toate urmarile lui si murind preotul care a construit biserica, totul a ramas balta. Parintele Staret Evloghie a mai tinut insa sa precizeze: "Sunt convins ca situatia nu-i usoara deloc si ca Parintele Ghedeon cu Fratele Aurel vor intampina mari greutati, pentru ca traim niste vremuri cand Biserica trece prin grele incercari si in aceasta situatie este riscant, chiar periculos sa vorbim despre infiintarea unei manastiri dar... cu Dumnezeu inainte!"

Intr-adevar Parintele Staret Evloghie nu avea deloc motive sa fie optimist, numai ca acest om deosebit nu stia sa cedeze in fata greutatilor si a ispitelor atunci cand era vorba de manastire si de monahism. Asa se explica faptul ca, in ciuda acelor vremuri tulburi pe care le traversa tara noastra in general si Biserica in mod special, vrednicul staret i-a incurajat mult pe cei doi sa inceapa lucrarea cu increderea ca "aceasta este voia lui Dumnezeu".

Pregatirea pentru mutarea celor doi la Posaga n-a intarziat si in cel mai scurt timp au fost obtinute toate formele si aprobarile necesare, de mare importanta fiind in primul rand numirea Parintelui Ghedeon in postul de preot paroh al Parohiei Posaga de Sus, cu satele Belioara si Sagage. Avand aceasta numire, cei doi s-au mutat langa biserica-manastire din Posaga, avand convingerea ca a trecut ce a fost mai greu, desi adevaratul greu incepea abia de-acum incolo.

In primul rand s-au lovit de lipsa unei locuinte - aici neexistand altceva decat biserica si o asa-zisa clopotnita, adica un acoperis peste cele doua clopote asezate langa biserica - dar aceasta n-a fost un motiv de descurajare. Cei doi, vazand ca nu exista o locuinta, au hotarat ca Parintele Ghedeon sa doarma in biserica, iar Parintele Aurel sa doarma sub acoperisul clopotelor, locuinta confortabila pentru cel obisnuit sa doarma sub cerul liber, prin pesteri reci si umede, sau la radacina copacilor, pe sub crengile lor. Bagajele personale si putinele lucruri pe care le aveau le-au adapostit in podul bisericii.

Odata instalati in conditiile descrise, conditii de adevarati nevoitori, acestia s-au apucat de munca, punand toata ravna ca sa-si pregateasca o locuinta, intrucat iarna se apropia cu pasi repezi.

Cu scopul de a procura mai usor lemnul gata uscat pentru locuinta ce o proiectasera, au cumparat o sura veche dintr-un sat din apropiere. Dupa ce au demolat-o, cu lemnul rezultat au construit doua chilii separate una de alta. Astfel, au injghebat o chilie de 3 / 3,50 m pentru Parintele Ghedeon, si alta de 3 / 3 m pentru Parintele Aurel. Totusi, cand se mai intampla sa vina cate cineva care urma sa fie gazduit peste noapte, atunci Parintele Aurel ii ceda chilia sa, iar dansul dormea pe unde apuca: prin biserica, sau, cand era mai cald, sub cerul liber.

Pe langa cele doua chilii-camarute, au reusit sa mai faca un beci pe care l-au sapat in malul dinspre garla din apropiere, unde au pus cate ceva pentru iarna: varza, cartofi, muraturi si ce au mai adunat ei de cu vara. In plus au mai facut un cuptor de paine undeva separat, pe care l-au acoperit cu o poiata – streasina -, ca sa nu-l ploua. Asa se face ca prima iarna pe care au petrecut-o in Posaga i-a gasit oarecum pregatiti si aducand multumire lui Dumnezeu pentru tot ajutorul pe care l-au primit din belsug.

N-a trebuit sa treaca prea mult timp si vestea ca s-a infiintat Manastirea Posaga s-a raspandit cu repeziciune in Muntii Apuseni si chiar mai departe, iar lumea a inceput sa alerge spre Posaga din toate partile. Multi mergeau cu dorinta de a participa la o slujba dupa randuiala manastireasca, si tot atat de multi "veneau sa-l vada, sa-l asculte si sa stea de vorba cu Pustnicul despre care aflasera ca a venit din Manastirea Ramet si s-a stabilit in Manastirea Posaga. Din pricina acestei avalanse de credinciosi, pe masura ce trecea timpul biserica devenea tot mai neincapatoare.

Parintele Ghedeon slujea aproape zilnic Sfanta Liturghie fiind ocupat tot timpul cu credinciosii precum si cu nevoile parohie, iar in duminici si sarbatori slujea, prin rotatie, in manastire si la bisericile din Belioara si Sagage si numai Dumnezeu il intarea ca sa poata sa poata face fata la atat de multe slujbe, fiind la dispozitia credinciosilor din noapte pana in noapte, slujind Sfanta Liturghie si Sfantul Maslu, spovedind, citindu-le diferite dezlegari si molifte sau mergand in parohie pentru a boteza, a inmormanta si pentru alte cerinte.

Parintele Aurel era tot atat de ocupat, daca nu chiar mai mult. Spun aceasta tinand cont de faptul ca dansul lupta, cum s-ar zice, pe doua fronturi. Lupta mai intai pe frontul duhovnicesc, pe, care realmente se jertfea, trebuind sa stea la dispozitia tuturor credinciosilor care tot mai mult cautau sa stea de vorba cu dansul, la dispozitia celor bolnavi, care nazuiau la tamaduirea suferintelor de tot felul. Pe acestia Parintele ii mangaia spre a le indulci necazurile, ii incuraja si-i imbarbata pe fiecare cu rabdare si cu blandete plina de caldura duhovniceasca, cu care era harazit din belsug si pe care cu multa darnicie le impartea tuturor prin cuvinte simple, potolindu-le intristarile. Uneori Parintele statea ore in sir de vorba cu credinciosii si nu rareori chiar nopti intregi, si aceasta se intampla de obicei in ajunul sarbatorilor si aproape in fiecare sambata seara, cand se adunau tot mai multi credinciosi.

In primul rand Parintele acorda toata atentia celor bolnavi, de care se ocupa in mod deosebit, ascultandu-i si rugandu-se impreuna cu ei; le zicea: "Hai sa ne rugam impreuna lui Dumnezeu si Maicutei Sfinte si sa vezi cat o sa fie de bine !" si incepea sa citeasca anumite rugaciuni din cartile lui, pe litera veche, dar de multe ori ii punea chiar pe bolnavi sa citeasca rugaciunile cu voce tare, iar Parintele statea in genunchi alaturi de ei sau langa patul celui bolnav. Erau tot mai multi cei care declarau ca s-au tamaduit de diferite boli, numai datorita rugaciunilor Parintelui, dar cei care marturiseau ca Parintele le descoperise anumite pacate din tinerete, multe pacate uitate de care le aducea aminte si ii trimitea in graba sa se spovedeasca, acestia erau si mai multi. Se vorbea tot mai des despre Parintele Pustnic ca are "dar de tamaduire" si ca "stie gandul omului".

Parintele trebuia sa se ocupe si de gospodarie, de partea materiala, adica sa faca nu numai pe ale Mariei, ci si pe ale Martei, acesta fiind al doilea front de bataie pe care trebuia sa lupte si aceasta inseamna foarte mult daca ne gandim ca in cei 4 ani cat a stat Parintele in Posaga, tot ce s-a lucrat aici a fost facut numai de mana lui sau prin sfatul sau. Aici se ridicasera cele doua chilii, facute in primul an, apoi beciul, cuptorul de paine, poarta de la intrarea principala, casa de lemn cu mai multe chilii, gardurile; s-a facut de asemenea gradina de zarzavat, precum si un canal pentru ca apa din Valea Posagai sa curga pe un nou fagas, transformand vechiul fagas al apei in gradina de zarzavat.

Datorita programului peste masura de incarcat, viata Parintelui in Posaga n-a fost deloc usoara, pentru ca vazandu-l prezent peste tot si in toata vremea, de multe ori ma intrebam: oare cand doarme si cand se mai odihneste? Aceasta intrebare si-o puneau si toti cei ce erau mai apropiati de Parintele, care vedeau cat timp petrecea stand de vorba cu credinciosii, cu bolnavii si cat de mult muncea in gospodarie, precum si la bucatarie. Vazand toate acestea, ne minunam cu totii si cugetam ca numai Dumnezeu ii dadea atata putere de munca acestui om, care nu mai traia pentru el, ci traia pentru Dumnezeu, slujind cu atata devotament pe aproapele, pe toti cei din jur. Cu toate acestea, niciodata nu i se parea ca a facut prea mult.

Mutandu-se la Posaga, Parintele insa n-a rupt deloc legatura cu Manastirea Ramet. Venea deseori in Ramet, aproape intotdeauna noaptea, dar aceasta fara sa se fereasca de cineva. De multe ori sosea tarziu, dupa miezul noptii, uneori pe ploaie, pe frig si pe ninsoare. Cateodata avea un felinar aprins, dar de cele mai multe ori venea fara felinar.

Avea Parintele un fel aparte de a bate in usa; il auzeam de la prima bataie, saream repede sa-i deschid si, de multe ori, vazand vremea de afara, ii spuneam: "Parinte, nu-ti este teama de lupi?", iar dansul imi raspundea glumind: "De ce sa-mi fie teama, dragul mosului, pentru ca de cate ori m-am intalnit cu lupii, au fugit mancand pamantul vazandu-ma atat de fain". Cand pronunta cuvantul "fain", facea o aluzie ironica la tinuta sa vestimentara atat de ponosita.

Devenise aproape o regula ca, de cate ori venea la Manastirea Ramet, sa treaca mai intai pe la mine, in special atunci cand venea noaptea. Dupa ce deschideam usa, intra in chilia mea, facea rugaciunea obisnuita, dupa care mi se adresa: "Sa ma ierti, dragul mosului, ca-ti stric somnul. Am plecat tarziu din Posaga si m-a apucat noaptea". In vremea aceea Parintele umbla numai descult si de la Posaga la Ramet venea doar peste munte prin Salciua, Valea Poienii, Bradesti, Tarcau si Valea Uzii, cale lunga cam de vreo 5 sau 6 ore bune, daca mergea mai voiniceste. Motivele pentru care Parintele revenea deseori in Ramet erau diverse. De cele mai multe ori venea pentru ca pur si simplu ii era dor de manastirea care i-a ramas draga toata viata. Parintele nu putea sa reziste prea mult fara "sa stea de vorba" cu Sfantul Ghelasie, sa se inchine la Sfintele lui moaste si sa-i ceara in continuare ajutorul mult pretios. Parintele nu se considera si nu se vroia rupt de obstea din Ramet, de care era foarte legat sufleteste si el stia cat de mult il iubeau toti cei din obste. De altfel deseori, multi dintre calugarii si fratii din Manastirea Ramet, in special cei mai tineri, mergeau si il vizitau pe Parintele la Posaga, pentru a-i cere anumite sfaturi.

Printre altele, Parintele venea la Ramet in repetate randuri, pentru a se sfatui cu Parintele Staret Evloghie, care a sustinut din tot sufletul infiintarea Manastirii Posaga. Parintele stia foarte bine aceasta si mai stia ca numai de la acest staret putea primi un sfat intelept si sincer, precum si raspuns la intrebarile legate de misiunea grea la care se angajase in acele vremuri cand comunismul ateu se instalase cu toata forta in tara noastra. Aveau asadar motive serioase pentru a discuta indelung atunci cand se intalneau.

Nu pot uita niciodata bucuria care imi inunda toata fiinta atunci cand Parintele, venind de la Posaga, intra direct in chilia mea. Evident, era obosit, transpirat si de multe ori plin de noroi si cu picioarele inrosite de frig si de drum lung. Dupa rugaciune si obisnuitele cuvinte legate de bucuria revederii, ma intreba: "Ce mai faceti si ce mai este pe aici prin Sfanta Manastire?", iar eu incepeam sa-i spun tot ceea ce consideram ca trebuia sa-i spun, tot ce credeam ca ar fi putut fi o noutate. Dar nu o singura data, ci de nenumarate ori, s-a intamplat sa raman uimit cand constatam ca asa-zisele mele "noutati", pentru Parintele, erau deja vechi. Eu tot povesteam iar Parintele ma completa, de parca stia totul mai dinainte si m-am convins ca intr-adevar stia. Asadar credinciosii nu greseau cand spuneau ca "Pustnicul stie tot, stie chiar si gandurile".

La fel, nu pot uita faptul ca de cateva ori Parintele a aparut pe neasteptate la Ramet in momente de mare dificultate, sosind tocmai atunci cand era mare nevoie de el pentru a fi aproape de cei care intampinau mari ispite. In astfel de situatii venirea Parintelui la timpul potrivit era considerata de catre toti ca o adevarata minune. Intr-adevar, ce altceva ar fi putut fi?

In Posaga lucrurile mergeau bine si toata activitatea ce se desfasura aici intrase pe un fagas firesc, pentru ca intelegerea dintre Parintele Ghedeon si Parintele Pustnic era intr-o deplina armonie. Aici se savarseau slujbe frumoase respectandu-se toata randuiala monahala si tot tipicul manastiresc. Credinciosii, care veneau tot mai numerosi, erau primiti cu toata dragostea si dupa tot ceea ce vedeau si auzeau aici se intorceau la casele lor mai buni, mai cu credinta si cu mai multa speranta in suflet.

Devenise o regula in Posaga ca, in fiecare duminica si sarbatoare, dimineata, mai inainte de a incepe slujba, Parintele sa vorbeasca in curtea manastirii un cuvant de invatatura, fiind ascultat de toti credinciosii, multi veniti inca de cu seara; altii veneau dimineata, din toate satele de primprejur, si de pe Valea Ariesului, de la Turda, de la Abrud, si chiar de mai departe. In timp ce Parintele vorbea in curte, o parte dintre credinciosi stateau la rand ca sa se spovedeasca la Parintele Ghedeon. La timpul potrivit incepea slujba si la sfarsitul fiecarei Sfinte Liturghii predica Parintele Ghedeon, care vorbea pe intelesul tuturor si cu mult curaj, mai ales pentru vremurile acelea tulburi.

Se putea spune ca, incet, incet, in Posaga se realizase o atmosfera de inflacarata ortodoxie, atmosfera ce avea darul de a-i trezi pe multi din amorteala pacatelor si de a-i inviora sufleteste.

Intotdeauna cand vorbea credinciosilor la Manastirea Ramet, Parintele se lega in primul rand de betie, fumat si desfranare. In schimb, la Posaga vorbea tot mai mult despre vrajitorie, aceasta pentru ca, dupa cum spunea dansul, a intalnit multe femei vrajitoare, ba chiar si destui barbati vrajitori prin partile locului. Au fost nenumarate cazuri cand anumiti bolnavi, barbati sau femei, cand se apropiau de Parintele, auzeau cuvintele acestea: "Ce sa-ti fac copilul sau copila mosului, daca te-ai dus la vrajitori si te-au spurcat?" Si in toate cazurile, respectivii bolnavi recunosteau ca asa este.

In vremea aceea, printre cei trei sau patru vecini ai Manastirii Posaga, se afla o batrana cu numele Varvara, despre care se stia ca era vrajitoare. Cu aceasta batrana, Parintele a stat de vorba de multe ori, dar fiind peste masura de inraita, a fost imposibil sa o convinga sa se lase de vrajitorie. Pana intr-acolo o impingea duhul, incat, avand casa atat de aproape de manastire, deseori venea la slujbe, dar, dupa cum s-a descoperit mai tarziu, Varvara mergea la biserica tot cu gand rau, anume sa caute printre credinciosii veniti cu diferite suferinte si necazuri, clienti pentru descantecele sale si nu de putine ori, printre cei mai slabi de inger, se gaseau unii care o ascultau. Auzind ce zicea Parintele despre descantece si despre farmece, batrana Varvara il ocolea tot mai mult si il ura, vorbindu-l de rau catre toata lumea. Ba in rautatea ei satanica a chiar incercat, prin farmece, sa-i alunge din Manastirea Posaga pe cei doi calugari; dar numai duhul rau care o stapanea isi putea inchipui ca prin farmece il poate alunga din manastire pe Parintele. Cu toate ca s-a stat de vorba cu batrana, povatuind-o, dojenind-o si certand-o, aceasta nu inceta cu descantecele ei. Odata, intrand in biserica in timpul Sfintei Liturghii, atunci cand Parintele Ghedeon se afla in mijlocul bisericii cu Sfintele Daruri, batrana chiar a mers si a ingenunchiat impreuna cu alte femei in fata parintelui. Dar ea, prefacandu-se ca vrea sa sarute epitrahilul, a reusit sa taie o bucatica din epitrahil, caci venise pregatita cu un briceag. A fost observata de o femeie care le-a spus parintilor cum a vazut-o pe Varvara taind stofa si toti au vazut locul de unde se taiase.

Aceasta fapta l-a mahnit atat de mult pe Parintele, incat, certand-o cu asprime pe Varvara, i-a pus in vedere ca niciodata sa nu mai intre in curtea manastirii, si aceasta nici nu a mai intrat vreodata. N-a trecut insa mult timp de la aceasta intamplare si s-a auzit ca batrana s-a imbolnavit si a fost dusa la spitalul din Turda, iar acolo a murit in chinuri mari. Dar ceea ce este impresionant si chiar datator de fiori, este faptul ca inainte de a muri era plina de viermi, de s-au speriat si doctorii si toti cei care au vazut-o.

Spre deosebire de tot ceea ce relatez despre Parintele Arsenie, ca unul care am trait tot timpul in preajma sa, si am luat cunostinta de vietuirea sa si am luat parte la evenimentele descrise, cele cu privire la vrajitoarea Varvara nu le-am vazut personal, ci mi le-a povestit un nepot al ei, pe nume de Sabin. Acesta a fost frate de manastire la Sihastria, dar mai apoi a venit in Manastirea Ramet, ca mai tarziu sa ajunga intr-o manastire din Oltenia. Aici l-a prins faimosul decret 410, in urma caruia, fiind dat afara, s-a casatorit cu o fata din Posaga si a avut doi copii. Dar si el a murit tot plin de viermi, din cauza multelor rani ce le avea pe corpul sau si care sangerau tot timpul.

Oamenii spuneau despre vrajitoarea Varvara ca a fost blestemata de catre Parintele, si de aceea a avut o moarte atat de groaznica. Auzind si de la multi altii despre felul in care a murit vrajitoarea Varvara si nepotul ei, am indraznit de l-am intrebat pe Parintele daca este adevarat ca a blestemat-o ca sa moara in felul in care a si murit. La intrebarea mea, Parintele mi-a raspuns: "Pe om il blestema faptele si pacatele lui", apoi a adaugat: "Biata Varvara a murit ca o vrajitoare care nu a vrut nicidecum sa se pocaiasca".

O mare mangaiere pe care o avea Parintele in Posaga era izvorul facator de minuni, despre care vorbea cu multa evlavie, ca si despre alte izvoare. Despre apa acestui izvor Parintele spunea cu multa convingere ca "este cel mai puternic medicament de pe pamant". Parintele avea cate o sticla, mai mica sau mai mare, cu apa din izvorul facator de minuni si dadea celor bolnavi ca sa bea si ii stropea pe toti. Despre izvorul din Posaga Parintele mai spunea ca este un mare dar de la Dumnezeu si ca este patronat de Maica Domnului. Tot atat de mult tinea Parintele si la izvorul de sub Sfanta Masa din biserica cea veche a Manastirii Ramet precum si la alte izvoare, dupa cum am amintit mai la inceput.

• « Inapoi
• Inainte »