Batranul Craciun

1. Arhei sau semizei. - Imaginea mitica de semizeu a Batranului

Craciun oscileaza intre aceea a unei semidivinitati arhaice si semidivinitati crestinizate. Ca semidivinitate arhaica este infatisata printr-un stramos de o varsta nedeterminata, pe chipul caruia timpul a incremenit - o fizionomie de masca milenara. Imaginea lui simbolica face parte initial din galeria arheilor divini ce au instaurat a doua gerontocratie fratriarhala dupa modelul primei, a Fartatilor. Ca semidivinitate arhaica, decazuta din rangul si functiunea initiala de zeu gerontocratic, in perioada dacoromana a fost receptat si transfigurat in galeria de pseudosfinti tolerati de crestinismul primitiv, pentru ca prin structura si functiunea lui nu tulbura, ci mai degraba facilita intelegerea noii religii in plina ascensiune social-istorica.

2. Caractere esentiale si etimologii contradictorii. - Structura de divinitate arhaica de tip gerontocratic ne-o releva analiza discriminatorie a caracterelor lui esentiale fata de cele neesentiale, ca si functiunea lui predominant mitica.

Craciun este o faptura sacra care simbolizeaza prin excelenta tipul creator, ceea ce romanii numeau tempus factum, in care toate se faceau si desfaceau. In mitologia geto-daca e posibil sa fi fost reprezentat printr-un stramos care simboliza echilibrul elementelor in stadiul facerii lor, a inceputului procesului celor necreate si nedate in vileag. Pe pamant marcheaza hierofania timpului sacru in solstitiul de iarna, a capului de an sau rastimpul dintre doi ani.

Asa se face ca majoritatea celor care au cautat sa explice structura personajului mitic si a caracterului divin al lui Craciun au ajuns la etimologii care converg in semnificatii temporal-creatoare. Dupa Ovid Densusianu, Alex Graur si Alex. Rosetti, apelativul Craciun deriva din creatio, care in latina inseamna nastere : nasterea naturii, transfigurata mai apoi in nasterea lui Craciun sau din incarnationis incarnare - deci renastere : renasterea naturii prin incarnarea lui Craciun.

In orice caz, ipoteza denumirii latine a lui Craciun nu justifica originea lui, care putea sa fie anterioara si care, in limba daca, putea sa fi insemnat tot creatio sau ceva asemanator.

Petru Caraman, urmarind "raspandirea geografica a cuvantului Craciun in afara granitelor etnice romanesti, declara ca nu se gaseste decat la slavii din imediata vecinatate cu romanii". Combate teza lui Fr. Miklosich, care il socoteste "ein dunkles Wort", de origine slava, "iar de la slavi sa-l fi imprumutat romanii". Petru Caraman sustine "ca [numele Craciun] nu este nicidecum un termen general slav. La putinele popoare slave, unde se afla atestat, apare cu totul sporadic, fiind un termen regional. Nu poate fi nici cea mai mica indoiala ca locul lui de bastina este domeniul etnic romanesc, - care il cunoaste- ca termen comun pentru toate dialectele si singurul existent pentru a designa nasterea lui Christos. Afirmatia aceasta ne-o intareste si felul cum se prezinta raspandirea geografica a cuvantului.

Craciun, in afara granitelor etnice romanesti nu se gaseste decat la slavii din imediata vecinatate cu romanii : la o parte din bulgari Kraeun ( cu sensul romanesc); la ucrainienii carpatici Kerecunj, atestat in expresia Kerecunj vecery (ajunul Craciunului); la cehi Kraeun, dat de Miklosich (care nu stie de unde a fost cules, ca la cehi nu exista, desigur de prin partile Slovaciei); la slovaci tot Kraeun, rar si numai la cei din est, la unguri Karaeson (forma cu n final patatelizat Karacsony), cu acelasi sens ca si la romani. (O. Asboth sustine ca e imprumutat de la slavi si il pune in legatura cu vechiul Korovun.) Deci reiese ca pretutindeni cuvantul e imprumutat de la romani. La slavii toti, numele autohton al acestei sarbatori [a Craciunului] face evident parte din terminologia crestina : rus - Rosdjestva; ucrainean - Rizdvo ; polon - Boze Narodzenie; sarb, croat, sloven - Bozio ; bulgar - Bozik ; ceh - Vanoce ; slovac - Vianoce. Faptul ca slavii nu au un nume comun la sarbatoarea Craciunului, desi terminologia crestina este in general comuna la ei, da loc la presupunerea ca, mai inainte de a-si fi creat fiecare popor slav un termen special, va fi existat un altul comun, insa fara raspandire generala in masele slave, pe care-l vor fi imprumutat de la un popor ce era crestin cu mult inainte, dar care cu vremea va fi cazut in uitare. Acest termen a putut fi chiar romanul Craciun, ramas azi numai la slavii invecinati, fiindca acolo se mentinea inca legatura cu centrul lui de raspandire".

E. Qabej atrage atentia ca la albanezi numele de Craciun vine de la o buturuga numita crencia care se aprinde de sarbatoarea Craciunului ca sarbatoare a natalitatii lui Iisus .

Mitul arhaic al unui cioban zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban demonic care refuza sa primeasca pe fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun o primeste intr-ascuns si moseste pe Iisus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile iar Fecioara Maria ii lipeste mainile la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism (inca nedefinit la acea data in istoria religiilor). 

De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile lui. Dupa joc imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana pentru ea si copil. De aici transfigurarea lui mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia. Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului primitiv in Dacia, transsimbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi.

Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun cu prilejul minunii lipirii mainilor bunei lor stapane Craciuneasa s-au transformat in colinde ce glorifica in mitologia crestina nasterea lui Iisus.

 

Cercetari comparativ-istorice au fost intreprinse asupra continuturilor si expresiei intre colindele de Craciun si imnurile vedice. Cercetatorul lor a ajuns la concluzia ca in colindele stravechi daco-romane s-au introdus elemente crestine in ultimele trei secole ale erei noastre. Dupa dansul, "cuvintele de substrat din colind dezvaluie straveehimea lor". El se refera la cuvintele din introducere sau din refrenele unor colinde de Craciun : "C-asa-i legea din batrani,/ din batrani, din oameni buni,/ Sa se dea la sant Craciun/ un colac si-un vinat bun ... ".

Colindul romanesc seamana, in aceasta privinta, in ansamblul lui, cu daharma indiana (adica cu legea nescrisa indiana), recitata in public .

In epoca daco-romana, peste cultul solstitiului de iarna al lui Craciun, personaj mitic dac, s-au suprapus si datini latine referitoare la Soles invictus si Saturnalii in care coniferele jucau un rol primordial, ca la romani.

Intre cultul stramosilor si mosilor ca divinitati domestice ale caminului si spitelor de neam si cultul soarelui exista o corelatie mitica straveche, care in forme evoluate s-a mentinut pana in pragul secolului al XlX-lea.

3. Craciunul si cultul solar. Cultul stramosilor si mosilor s-a ingemanat treptat cu cultul soarelui, astfel incat mitologia gerontolatrica a devenit cosubstantiala cu mitologia solara.

Petru Caraman subliniaza unele "motive probabile de cult polar la Craciun" . Dupa relatarile lui anterioare, Petru Caraman revine la ideea dominanta : "Craciunul pare a cuprinde in el si elemente din cultul soarelui, ce amintesc de sarbatoarea lui Mithra, pe care a inlocuit-o "dies natales Solis invicti". Cele mai insemnate probe pentru aceasta ar fi: 1) arderea butucului in noaptea de Craciun, foarte raspandita la sarbocroati si bulgari si cunoscuta aproape la toate popoarele Europei, cu deosebire in Occident. La romani, de asemenea atestata. Totusi acestei traditii nu i s-a dat numai o singura explicare (...). Desi interpretarea arderii butucului dupa datina din cultul soarelui e nesigura, cu toate acestea pare cea mai probabila. Este greu insa de sustinut ca aceasta datina la origine era legata de sarbatoarea lui Mithra, fiindca in cazul acesta ar insemna sa avem dovezi de existenta datinei si in Asia, de unde a fost importat mitraeismul, ceea ce nu se cunoaste pana acum. Datina arderii butucului ar putea fi mai curand europeana si numai ulterior sa se fi atasat la sarbatoarea de origine asiatica ; 2) mai sigura e alta datina, a roatelor de foc carora li se dau drumul pe costisa in noaptea de Craciun. La romani pomeneste despre roata solara S. Manginca , pentru Banat. Foarte raspandit e acest obicei la germani; 3) focurile care se fac, in dimineata de Craciun atat la slavi, cat si la romani; si 4) (...) colacii de Craciun care imita forma soarelui, amintind de capul nimbat al lui Mithra, asa cum e sculptat in chip rudimentar in unele din basoreliefurile numeroaselor lui temple, aflate pe pamantul Daciei si in Moesia, ca si aiurea in rasaritul si apusul Europei".

Din cele mentionate, cultul lui Craciun ca stramos si mos pare a fi un cult solar mult mai vechi decat cultul lui Mithra, care a patruns ulterior si in Dacia, si decat cultul crestin si explicatia care i s-a dat apoi. Nu putem deocamdata preciza vechimea, in orice caz coboara sub era noastra, anticipand astfel cele doua forme de religiozitate solara, care l-au contaminat in era noastra.

4. Craciun si cultul bradului. - Intre batranul cioban mirific Craciun si bradul sacru relatia este mult mai veche decat aceea pe care a stabilit-o in secolul al XlX-lea Sfantul Bonifaciu de Strasburg pentru intreaga crestinatate occidentala, de unde s-a extins si in orientul Europei.

Consacrarea rituala a bradului in sarbatorile solstitiului de iarna e anterioara erei noastre si numai datorita substratului ante-crestin la germanici a fost asociata cu natalitia la crestini.

Romulus Vulcanescu

• Nasterea Domnului - Povestiri
  Publicat in : Craciun ortodox
• Nasterea Domnului - revarsarea luminii dumnezeiesti
  Publicat in : Craciun ortodox
• Ce inteles are pentru crestinul de azi Nasterea Domnului?
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul