1. Inainte de a trece la subiectul mai detaliat al rugăciunilor, aş vrea să fac câteva observaţii asupra citirilor biblice. Cele şapte citiri din Apostol şi Evanghelie n-au fost tot timpul aceleaşi1, iar prin secolele al XVI-lea-al XVII-lea, în unele tradiţii s-a încercat a se stabili un sistem paralel de lecturi biblice pentru bărbaţi şi femei. Prima observaţie importantă pe care trebuie să o facem în legătură cu pericopele evanghelice actuale este lipsa „textului institutiv" de la Marcu 6:13 2, în locul lui fiind ales textul de la Matei 10, care e mai puţin grăitor. In general, predomină citirile de la Matei (pericopele 3-7), avem doar două de la Luca (pericopele 1-2, cea despre Zaheu neavând o legătură directă cu Maslul decât poate atunci când preotul vine la casa bolnavului), şi lipsesc cu desăvârşire lecturile din Marcu şi Ioan, deşi ambii evanghelişti au pericope inedite despre vindecare, boală şi legătura ei cu păcatul. De exemplu, pericopele de la Ioan 5 (despre slăbănogul de la Vitezda3), dar mai ales cea de la Ioan 9 (despre vindecarea orbului din naştere) sunt foarte relevante.

In schimb, observăm că Pilda celor zece fecioare (Matei 25) şi chiar evenimentul chemării la apostolat a lui Matei (Matei 9) nu au nici o legătură cu Maslul.

Inţeleg că în Pilda fecioarelor este amintit uleiul, dar acolo el are o valenţă pur simbolică, şi singura idee puternică a pildei este îndemnul la priveghere4. Şi în locul istoriei cu femeia canaaneancă (Matei 15) aş prefera istoria sutaşului (Matei 8). Ceva mai bine e cu pericopele apostolice, dar iarăşi nu-i clar de ce nu avem renumitul fragment din Faptele Apostolilor 3:1-9 5.

Până la urmă, poate cea mai bună variantă ar fi să existe mai multe pericope alternative şi, mai ales în bisericile unde Maslul se săvârşeşte mai des, acestea să fie citite prin rotaţie.

2. Studiul rugăciunilor care se citesc de către preot este şi el important şi interesant. In rânduiala slujbei avem următoarele rugăciuni: una de sfinţire a uleiului, alte şapte rugăciuni înainte de fiecare ungere6, rugăciunea „Părinte Sfinte. .." şi ultima - cea a punerii Evangheliei pe capul bolnavului7.

Deja am spus că rugăciuni de sfinţire a uleiului avem încă din creştinismul primar, iar rugăciunea de astăzi este încă din secolul al VlII-lea (codexul Barberini gr. 336). De asemenea am văzut că, la un moment dat, Sfântul Maslu se săvârşea şapte zile la rând. In acele cazuri, sfinţirea uleiului se putea face de fiecare dată prin rugăciuni diferite (obicei care a variat în funcţie de perioadă şi de regiune), şi abia atunci când toate cele şapte ungeri s-au cumulat într-o singură rânduială (săvârşită într-o singură zi), slujba a păstrat o singură rugăciune de sfinţire a uleiului, cea pe care o avem şi astăzi. A fost preferată anume aceasta mai ales datorită vechimii, scurtimii şi răspândirii ei. Faptul că şi celelalte rugăciuni au încercat să supravieţuiască în rânduiala Maslului (în cadrul primelor patru rugăciuni) creează şi astăzi multe confuzii literare şi chiar dogmatice, mai ales dacă ungerile se fac pe parcurs, şi nu la sfârşit.8

Un element specific al Molitfelnicului românesc îl reprezintă sfinţirea înşeptită a uleiului (chiar şi atunci când este un singur preot), deşi corect ar fi ca rugăciunea să se spună o singură dată, indiferent de numărul preoţilor participanţi9. Confuzia a pornit de la menţiunea, din unele manuscrise şi cărţi, ca toţi preoţii prezenţi (oficial - şapte) să binecuvânteze uleiul, rostind rugăciunea în sine, odată cu protosul10; dar aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să rostească separat rugăciunea, ci doar să facă semnul crucii, al binecuvântării peste untdelemn la cuvintele protosului: „...sfinţeşte untdelemnul acesta..." Noi ştim că toate Tainele şi Ierurgiile au o singură „epicleză"11 şi, chiar dacă partea principală a acesteia este rostită de trei ori, aşa cum avem la sfinţirea apei de exemplu, aceasta este o simplă manifestare a binecuvântării unice a Sfintei Treimi, fără să însemne trei binecuvântări.12

Mai mult decât atât, şi Liturghia are o singură epicleză, iar Darurile euharistice sunt binecuvântate o singură dată şi nu-i clar de ce uleiul de la Maslu ar trebui binecuvântat de şapte ori. Iar dacă admitem argumentul destul de şubred al lui Simeon al Tesalonicului că Sfântul Maslu trebuie săvârşit de mai mulţi preoţi, aşa cum Hirotonia unui arhiereu e săvârşită de mai mulţi arhierei13, atunci trebuie să deducem că şi rugăciunea de sfinţire a uleiului trebuie rostită o singură dată de protos, aşa cum şi cele de la hirotonia în arhiereu sunt rostite tot numai de protos14.

Mergând mai departe, la celelalte rugăciuni, trebuie să menţionăm că rugăciunea finală de punere a Evangheliei pe capul bolnavului este destul de veche şi textul ei nu prezintă dificultăţi decât în cazul în care Maslul este săvârşit de un singur preot (pentru că expresiile cu privire la săvârşitor sunt la plural). De asemenea, menţionăm caracterul ei exclusiv penitenţial, iar la Maslul terapeutic s-ar justifica mai degrabă rugăciunea de punere a mâinilor: „Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: pe bolnavi mâinile veţi pune şi bine le va fi, şi printr-înşii este dat şi nouă nevrednicilor slujitorilor Săi, acest har, prin mine smeritul şi nevrednicul preot, să te tămăduiască pe tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc de toată boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te-a cuprins, şi să te dăruiască Bisericii Sale întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, bine umblând şi făcând poruncile lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Deja am vorbit despre rugăciunea „Părinte Sfinte...", de aceea voi insista puţin şi asupra celorlalte şapte rugăciuni care urmează după cele şapte Evanghelii şi, în rânduiala actuală, preced cele şapte ungeri. Citind atent primele patru rugăciuni, observăm că începutul sau anumite fragmente ale lor constituie vechi rugăciuni independente de sfinţire a uleiului, care au fost 15 preluate de această rânduială a Maslului, chiar dacă aceasta clatină într-o anumită măsură valoarea primei rugăciuni de sfinţire (fie şi rostită de şapte ori), dar şi sensul primelor ungeri, care ar ieşi că se fac cu un ulei, care pe parcurs se tot sfinţeşte şi nu era pe deplin sfinţit la început.

Printr-un studiu minuţios al manuscriselor liturgice se mai poate observa că partea a doua a primei rugăciuni (de la cuvintele: „Că Tu eşti Dumnezeu Cel mare şi minunat..." şi până la Ecfonis) este o veche rugăciune de sfinţire a „untdelemnului bucuriei" de la Botez şi nu are nimic comun cu Sfântul Maslu (pentru bolnavi)16. Molitfelnicele greceşti şi slavoneşti şi în prezent specifică caracterul opţional al acestei părţi din rugăciune17, lucru valabil în trecut şi pentru alte rugăciuni ale Maslului.18 O situaţie similară avem 
şi în cazul rugăciunii a doua, unde partea secundară provine dintr-o rugăciune penitenţială. Rugăciunile a 3-a şi a 4-a, deşi compuse din două rugăciuni iniţial independente, conţin în prezent cele mai relevante cereri şi mijlociri pentru bolnav(i), dar, din păcate, această tematică nu se regăseşte şi în celelalte rugăciuni.

Singurele rugăciuni integre (din cele şapte) sunt ultimele trei: a 5-a, a 6-a şi a 7-a. Dacă a 5-a rugăciune face nişte aluzii forţate la boală şi vindecare, a 6-a şi a 7-a sunt rugăciuni exclusiv penitenţiale19, fără o legătură directă cu Maslul terapeutic, ci, probabil, provenite din forme mai vechi ale Maslului penitenţial, despre care am vorbit mai pe larg în primul capitol.

Apropo, exagerarea caracterului penitenţial al Sfântului Maslu, suprapusă cu diletantismul teologic de care n-au scăpat uneori nici autorii unor rugăciuni au dus la alcătuirea unui text ridicol şi chiar penibil din punct de vedere teologic în rugăciunea a 7-a. Iată textul cu pricina: „...în timpul venirii Tale în trup n-ai chemat pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă, precum pe vameşul, pe desfrânata, pe tâlharul şi pe hulitorul şi prigonitorul Tău, marele Pavel, prin pocăinţă l-ai primit; iar pe Petru, verhovnicul şi apostolul Tău, care s-a lepădat de Tine de trei ori, prin pocăinţă l-ai iertat şi l-ai primit şi i-ai făgăduit lui zicând: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile
iadului nu o vor birui pe dânsa; şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor..."

Trecând peste faptul că textul evidenţiat de noi nu are nici o legătură cu Maslul, ci numai complică continuitatea ideilor (a se vedea rugăciunea integral), observăm aici şi o eroare biblică destul de gravă: noi ştim că această făgăduinţă i-a fost dată lui Petru încă înainte de Schimbarea la Faţă a Domnului (cf. Matei 16:18), lepădarea lui Petru a avut loc deja după Cina cea de Taină, înainte de condamnarea Mântuitorului la moarte (cf. Matei 26:69-75 şi textele paralele), iar iertarea şi primirea lui Petru a avut loc abia după învierea lui Hristos (cf. Ioan 21:15-17). Autorul rugăciunii a 7-a prezintă însă această ordine exact invers, deci contrar Scripturii, ceea ce în general este inadmisibil; şi întrucât textul evidenţiat de noi este greşit şi nu are nici o legătură cu tematica slujbei, el ar trebui (sau cel puţin ar putea fi) înlăturat.

Deci rugăciunile de la Sfântul Maslu, mai ales unele dintre ele, nu trebuie privite ca un „datum apostolic", ci trebuie minuţios studiate, iar în măsura posibilităţilor adaptate după nişte rigori dogmatice, liturgice şi filologice clare.

IEROMONAH PETRU PRUTEANU

Fragment din cartea "SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE", Editura Sophia

Cumpara cartea "SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE"

 Note:

1 A se vedea schemele anexate la studiul lui I. REMOROV
2 Mss Coislin 213 avea, după Iacov 5:10-16, pericopa de la
Marcu 6:7-13.
3 Această pericopă se citeşte la sfinţirea mică a apei.
4 Şi această idee este menţionată indirect în primul şi în ultimul Apostol.
5 Această pericopă ar putea lua locul Apostolului al 5-lea
6 Corect ar fi să folosim pentru Maslu (şi nu numai) anume cuvântul „ungere [cu ulei]" şi nu „miruire", cum greşit zic cei mai mulţi, preluând termenul de la ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, care se face o singură dată în viaţă, imediat după Botez.
7 Ar fi importantă şi istoria troparelor din această slujbă, mai ales că unele dintre ele au servit drept cuvinte însoţitoare momentului ungerii (în diferite locuri şi timpuri), după care au fost toate adunate la un loc, după un obicei liturgic mai general şi aproape de fiecare dată cu urmări imprevizibile.
8 Scolastica este pusă într-o mare încurcătură atunci când trebuie să spună care este momentul exact al săvârşirii Tainei Sfântului Maslu, în condiţiile în care în Răsărit acesta are mai multe binecuvântări ale uleiului (una sau chiar şapte la început, apoi şi pe parcursul rugăciunilor 1-4) şi tocmai şapte ungeri. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 25-26 decembrie 2012 (protocolul 130) hotărăşte revenirea la practica veche de a face ungerile doar la sfârşitul slujbei Sfântului Maslu.
9 Este adevărat că există şi unele manuscrise sau cărţi vechi care menţionează clar repetarea rugăciunii de şapte ori, dar se neglijează faptul că de fiecare dată acolo este vorba despre şapte pahare sau şapte candele cu ulei, care erau binecuvântate separat, căci preoţii nu ungeau toţi cu ulei din acelaşi vas. Aşa cum vom explica mai jos, rostirea de şapte ori a rugăciunii asupra aceluiaşi ulei reprezintă un nonsens şi e chiar greşită.
10 P. MEYENDORFF, p. 110.
11 Se fac multe interpretări greşite (şi chiar speculaţii sterile) pe marginea textului de la Sfinţirea Aghesmei celei Mari, precum că ar avea „două epicleze". Toate vechile manuscrise (inclusiv Barberini gr. 336) au o singură „epicleză", iar în al doilea caz trebuie să avem formă de gerunziu: „însuşi şi acum, sfinţind apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt, dă tuturor..." Abia prin secolul al XlV-lea(?) verbul „a sfinţi" a fost pus la imperativ, ceea ce a dus cu timpul la triplarea lui şi la percepţia frazei date ca o „a doua epicle-
ză". Deci Agheasmă Mare are o singură epicleză, ca şi toate Tainele şi Ierurgiile.
12 Teologia noastră cunoaşte antinomia 3=1, dar n-a vorbit niciodată de antinomia 7=1, cel puţin sub acest aspect, ci 7 = totul (iar 8 infinitul).
13Cf. Tratat, cap. 283, voi. II, p. 32.
14 Această analogie a generat, mai ales la ruşi, ideea că Maslul este o slujbă „sobornicească" (de unde şi denumirea lor alternativă pentru Maslu - „CooopoBaHne"), întrucât şi la hirotonia în episcop, prezenţa mai multor arhierei are menirea de a manifesta şi chiar legitima sobomicitatea acelei hirotonii.
15 MOLITFELNICUL, p. 401.
16. REMOROV, Sfântul Maslu, p. 331. A se citi atent această rugăciune, unde se văd clar ideile legate de (înnoirea prin) Botez.
17Cf. MIKRON EVHOLOGHION, pp. 182-183; EVHOLOGHION TO MEGA, p. 270; TREBNIK, 1995, fila 46 f/v.
18 ACHIASMATARION, pp. 148-154. Este interesant că acest Evhologhiu athonit prezintă forma primară a primelor patru rugăciuni, iar în locul ultimelor trei dă alte rugăciuni pentru bolnavi, la fel de scurte ca primele.
19 Trebuie să recunoaştem că începutul: „Doamne, Dumnezeul nostru, Doctorul sufletelor şi al trupurilor...", prezent în ultimele două rugăciuni, este un adaos artificial, care nu concordă cu restul rugăciunii. 

• Sfantul Maslu - inovatii si practici neortodoxe
  Publicat in : Viata liturgica
• Ungerea la Sfantul Maslu
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: