Considerăm important de a sublinia încă o dată că, în realitate, criza nu se referă la legătura căsătoriei şi, cu atât mai mult, la Taina Căsătoriei. Este în special criza persoanelor care se hotărăsc să trăiască cu un alt om alături, fără să se fi descarcerat din propriul sine.

Credem că este limpede că viaţa conjugală nu se poate baza doar pe o compatibilitate erotică sau pe o atracţie trupească, nu se poate baza în mod simplu pe sentimentele bune pe care le nutrim faţă de cealaltă persoană şi nici nu este o convieţuire legală, şi nici o atribuire tipică de roluri.

Căsătoria nu este (nici nu poate fi) acoperirea legală a unei convieţuiri îndelungate şi nu este nici o clipă minunată individuală, nu este o legătură care caută cunoaşterea drepturilor pentru a fi satisfăcute şi nici nu se fundamentează pe ţinta naşterii de copii sau pe dreptul maternităţii. Este o călătorie către adâncul omului şi către planul cel adânc al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, a tuturor.

Omul contemporan trăieşte altceva decât căsătoria, încearcă să se adapteze, şi nu să convieţuiască şi să se lupte împreună. Se teme de orice îl poate scoate din ale sale, de tot ce nu-i convine, de orice situaţie care i-ar cere reevaluarea părerilor şi stărilor proprii, retrasarea limitelor şi a termenilor. Preferă plăcerea individuală şi legăturile într-un schimb cu termeni exacţi.

Insă, conform Evangheliei şi învăţăturii sfinţilor Bisericii noastre, omul a fost creat pentru a fi iconom al zidirii, al creaţiei, profet şi preot. Viaţa pe care o trăieşte nu îl reprezintă pentru rostul după care însetează. In acest înţeles, termenul adevărat de criză este, de fapt, setea omului după adevăr, după înţelesul autentic şi substanţial al vieţii personale şi conjugale.

Bărbatul şi femeia, atunci când se iubesc cu adevărat, înţeleg că termenii vieţii lor comune nu sunt doar termeni biologici şi, mai mult, că fiecare legătură, oricât de frumoasă ar fi, este supusă stricăciunii şi morţii. Legătura lor poate mai mult, poate chiar şi acum, în lumea ulterioară căderii, să primească noi chipuri - nu primeşte însă şi o esenţă nouă. Prin urmare, este foarte greu să acceptăm că nu caută prefacerea stricăciunii în veşnicie, că nu caută o nouă dimensiune, o nouă substanţă, cea care să dea conţinut atunci când frumuseţea firească se va strica, atunci când viaţa erotică nu va mai avea greutatea de până atunci, şi atunci când toate se vor schimba cu timpul şi vor fi diferite, dar, în ciuda tuturor acestora, ei dorind să fie împreună.

Considerăm, prin urmare, că aşa-zisa criză a familiei are şi o perspectivă opusă din aspectul patologic pe care îl exprimă. Este perspectiva căutării vieţii adevărate. Criza, în acest chip, este orientarea nădejdii către o viaţă conjugală autentică. Este setea după o viaţă care are accentul pe Hristos şi păşirea comună împreună cu El.

De la criză la Taina Căsătoriei

In acest punct se vede responsabilitatea slujirii păstorilor Bisericii si în asarzisele crize care se arată neîncetat şi care sunt, în gradul în care ne interesează, rezultatul lipsei asumării slujirii noastre pastorale.

Oamenii caută înţelesul în afara teologiei Bisericii, deoarece nu o cunosc sau au cunoscut-o, dar într-un mod nepedagogic. Este nevoie să fim atenţi la următoarele elemente:

a) Viaţa enoriei şi legăturile ce se dezvoltă în comunitatea bisericească. Cu alte cuvinte, trebuie să păşim de la viaţa religioasă individuală la viaţa comună eclezială, la noile condiţii sociale care s-au format.

b) Ignorarea sau necunoaşterea învăţăturii Bisericii despre Tainele ei şi mai ales despre Taina Căsătoriei ne apasă pe toţi. Prin urmare, trebuie să conlucrăm pentru a cultiva teologia tainei, dar şi pentru săvârşirea ei corectă în bisericile noastre. Abordările omeneşti, roade ale moralei consumeriste ce marchează vremea noastră, trebuie să rămână departe de bisericile noastre.

c) Trebuie, mai mult, să încercăm să găsim moduri de convieţuire, de compasiune cu oamenii care au început viaţa lor comună în parohia noastră. Taina nu se termină cu rugăciunile de la sfârşitul slujbei.

d) Incă o încercare ce se leagă de slujirea noastră pastorală este aceea de a dezafecta căsătoria si săvârşirea tainei ei de înţelesuri şi lucrări sau puteri necreştine.

In sfârşit, slujirea pastorală este o artă a artelor şi o ştiinţă a ştiinţelor, deoarece omul este fiinţa cea mai complexă. Prin urmare, trebuie să vedem şi să slujim în mod special pe fiecare persoană care ni se apropie şi, în paralel, după chipul filantropiei lui Dumnezeu, să aşteptăm întoarcerea copiilor noştri din ţările străinătăţii lor, precum ne-a învăţat Domnul nostru în parabola fiului risipitor şi a preamilostivului său tată.

Fragment din cartea "Criza familiei", Editura Sophia

Cumpara cartea "Criza familiei"

• Cel mai frumos dar de Nunta
  Publicat in : Editoriale
• Inmormantarea amana Nunta ?
  Publicat in : Viata liturgica
• Nunta - suprema intalnire
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: