Care este rolul duhovnicului in viata spirituala

Care este rolul duhovnicului in viata spirituala

- Părinte Serghie, în zilele noastre duhovnicia adevărată este ca o piatră rară, iar neputinţa trupească, duhovnicească şi sufletească se înmulţeşte. Care este rolul duhovnicului în viaţa spirituală din prezent ? In ce măsură trebuie să asculte ucenicul de el?

- Rolul duhovnicului a fost şi este călăuzirea turmei sale.

Una este să predice preotul de la amvon şi altceva să-l influenţeze pe fiecare credincios în parte cu sfaturile şi rugăciunile sale. Despre râvna, osteneala şi puterea rugăciunii duhovnicului nu ştie nimeni decât Dumnezeu şi el însuşi. O astfel de comunicare cu duhovnicul îl ajută pe om în sporirea sa duhovnicească.

Preotul trebuie să reprezinte un model pentru enoriaşii săi, sporind pe calea virtuţilor. Va trebui să înţeleagă realmente viaţa duhovnicească, pentru a-i putea călăuzi şi pe alţii să o urmeze.

Timpurile în care trăim sunt văduvite şi sărăcite de multe daruri: ne lipsesc marile nevoinţe, s-au rărit marii duhovnici purtători de Dumnezeu. Sfinţii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna, dar, precum a prevăzut un Părinte de demult, ei se vor ascunde de ochii lumii în zilele din urmă. In vremea noastră e aproape cu neputinţă să întâlneşti oameni sfinţi.

Uneori se întâmplă să auzim de existenţa celor care duc un trai virtuos... A-i vedea însă este un mare dar pentru noi, din mila lui Dumnezeu. Mai presus de orice, virtutea ascultării rămâne pilonul Bisericii, pentru că pe acest pilon se zideşte întreaga viaţă duhovnicească.

Când omul doreşte cu adevărat să ducă un trai duhovnicesc, va înţelege, mai devreme sau mai târziu, importanţa sfatului şi îndrumării unui părinte duhovnicesc, preot şi păstor. Prin urmare va merge în căutarea lui. Această dorinţă apare în el atunci când citeşte scrierile Sfinţilor Părinţi despre ascultare, vieţile sfinţilor sau patericele. Treptat, înţelege că este neputincios duhovniceşte, că ştiinţă sa e seacă şi superficială, că are nevoie de un îndrumător care cunoaşte nevoinţa ascultării, care are experienţă şi îl poate apăra de multe primejdii. Astfel, silindu-se în căutarea unui duhovnic, îl va afla în cele din urmă.

Nu cred că omul îşi va găsi un duhovnic chiar de la începutul căutărilor sale. Aceasta este o strădanie serioasă, pe care numai voia lui Dumnezeu o poate aprecia şi răsplăti.
Cunoaştem porunca dumnezeiască referitoare la respectarea părinţilor după trup: cinsteşte-pe tatăl tău şi pe mama ta (Marcu 7, 10). In sens figurativ, ea poate fi interpretată astfel: cinsteşte Biserica-Mamă şi duhovnicul. Consider că îndrumătorul sufletesc se cuvine a fi cinstit chiar mai mult decât tatăl după trup, pentru că tatăl ne-a născut pentru o lume vremelnică, iar duhovnicul ne zideşte prin cuvânt, rugăciune şi exemplu cucernic pentru viaţa veşnică.

De aceea, virtutea şi nevoinţa ascultării va dăinui până la sfârşitul vremurilor. Oricât ar sărăci viaţa duhovnicească, preoţii vrednici nu vor înceta să existe, pentru că Dumnezeu îi va ocroti mereu.

IEROMONAH SERGHIE RÎBKO

Fragment din cartea "CUM NE MÂNTUIM ÎN SECOLUL XXI", Editura Sophia

Cumpara cartea "CUM NE MÂNTUIM ÎN SECOLUL XXI"

 

Pe aceeaşi temă

07 Mai 2025

Vizualizari: 815

Voteaza:

Care este rolul duhovnicului in viata spirituala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact