În clipa în care omul a început să problematizeze fericirea, fără să-și dea seama a început să se îndepărteze de fericire. Pentru că a închis fericirea într-un sistem ermetic de concepte și a fixat „condiții” abstracte pentru a fi fericit, adică reguli stricte care ne definesc, prin ele însele, ca persoane fericite sau nefericite.
Și totuși e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Mircea Eliade afirma că pentru cei mai mulţi dintre noi, fericirea ajunge chiar un „sens al existenţei”. Cu atât mai rău, pentru că fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.
Fericirea nu este o stare ce se dobândește urmând anumite „rețete” prescrise și în niciun caz prin mijlocirea obiectelor. Un baton de ciocolată nu are cum să mă facă fericit.
Nu în darul pe care îl dăm stă bucuria, ci în iubirea cu care dăruim. Nu gestul în sine contează, ci inima cu care facem acel gest.
Așa cum spunea Părintele Teofil Părăian, cea mai mare fericire în lumea aceasta este fericirea care vine din IUBIRE. Iar iubirea este un sentiment profund, care se înfiripează și se împărtășește doar între persoane. Cel care spune că e fericit și nu iubește, acela se minte pe sine.
În absența „subiectului” iubirii, omul investește întreaga energie în acțiuni exterioare orientate spre lucruri, care nu pot umple golul din suflet, și nu pot anula în mod „magic” nevoia firească de iubire.
Oricare ar fi experiențele personale ale fiecăruia dintre noi, fericirea are totuși un „numitor comun”: relația între oameni în care prisosește IUBIREA.
Părintele Teofil Părăian a identificat mereu tinerețea cu bucuria, cu fericirea. Pentru că tinerii, prin structura lor interioară, prin năzuinţele lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire.
Şi ajungem, iată, la „numitorul comun” al fericirii: tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul că nu au un „trecut lung” care să fie pătat de gânduri rele, de fapte și de vorbe necuviincioase, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel „idealul creştinului”.
Filosoful Constantin Noica era de părere că nu există „fericire curată” decât după şaizeci de ani, când nu mai vrei nimic, când nici un „calcul impur” (folosirea celorlalţi) nu te mai încearcă şi când totul e din nou nevinovat, ca în „ceasul prunciei”.
Cert este că fericirea are o legătură directă cu puritatea inimii, cu inocența sufletului, indiferent de vârsta biologică.
Crăciunul ne arată fiecăruia în parte cât de „disperați” suntem ca să fim fericiți. O fericire pe care o măsurăm, fiecare în felul lui: după coșul de cumpărături, după dorința de a fi mai altfel decât suntem de obicei, după satisfacția subiectivă că trăim din plin comparativ cu ceilalți...
Domnul Iisus Hristos nu mai este însă „miezul” sărbătorii noastre, care devine doar un prilej pentru a ne face de cap sau pentru a striga neîmplinirile din viața personală.
Un studiu al Universității Harvard din Statele Unite ale Americii arată că există un singur lucru care ne face cu adevărat fericiți.
Toți avem aceeași dorință comună, adică dorința unei vieți fericite și împlinite. În principiu, să fii fericit pare un lucru destul de facil: un serviciu bun, un apartament sau o casă, o familie, copii, eventual o mașină...
Încă din anii copilăriei suntem învățați că, pentru a fi fericiți, trebuie să obținem anumite lucruri. Nu e nimic rău sau neadevărat în toate acestea, totuși există riscul de a rata aspectele esențiale ale vieții.
Psihiatrul american Robert Waldinger consideră că ne stabilim în mod fals prioritățile în viață. Pentru a fi fericiți, el afirmă că trebuie să ne concentrăm asupra unui singur lucru.
Astfel, pentru starea noastră de bine avem nevoie permanent de relații sociale bune, plăcute, ziditoare de suflet,...de IUBIRE.
Ne putem simți singuri și într-o căsnicie sau într-un grup de prieteni. Nu contează numărul prietenilor sau al relațiilor sociale cultivate, nu contează nici măcar dacă avem sau nu o relație „stabilă” cu cineva.
Cel mai mult contează CALITATEA relațiilor interumane. Doar relațiile calde, armonioase, de iubire și înțelegere stimulează fericirea și starea generală de bine.
Azi sunt fericit. Prin Iisus Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura CALE care duce spre fericire...
(Valeriu Gafencu).
Crăciun fericit!
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Ce-nseamna fericirea?
Publicat in : Religie -
Virgiliu Gheorghe: "Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”
Publicat in : Interviuri -
Norocul si fericirea, religia superstitiosilor
Publicat in : Editoriale -
Cum sa pastram fericirea familiala
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.